Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 55:5 - Biblia în versuri 2014

5 Iată – într-adevăr – apoi, La Mine, neamuri, chema-voi, Pe care nu le-ai cunoscut, De care – știre – n-ai avut. Popoare, voi chema apoi, Care nu vă cunosc pe voi. La tine, alerga-vor ele, Pentru că neamurile-acele Veni-vor, pentru Dumnezeu, Pentru Cel cari ți-e Domn, mereu. Ele-au să vine pentru Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel, Pentru Cel care Se vădește, Pe tine, că te proslăvește.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

5 Iată, vei aduna națiuni pe care nu le cunoști și națiuni care nu Te cunosc vor alerga la Tine, datorită Domnului, Dumnezeul Tău, datorită Sfântului lui Israel, căci El Te-a împodobit cu glorie“.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 Să știi că vei aduna națiuni pe care nu le cunoști; și popoare care nu te cunosc, vor alerga la tine, datorită Dumnezeului tău numit Iahve care este Sfântul lui Israel – pentru că El te-a glorificat!»

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 Iată, vei chema un neam pe care nu-l cunoșteai și un neam care nu te cunoștea va alerga spre tine de dragul Domnului Dumnezeului tău, al Sfântului lui Israél, care te-a glorificat.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoști și popoare care nu te cunosc vor alerga la tine pentru Domnul Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăvește.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

5 Iată vei chema un neam pe care nu l‐ai cunoscut; și un neam care nu te cunoștea va alerga la tine pentru Domnul Dumnezeul tău și pentru Sfântul lui Israel; căci te‐a slăvit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 55:5
30 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.


Al meu popor, fără-ncetare, Neînțelegeri multe are, Însă Tu – Dumnezeul meu – Din ele, m-ai scăpat, mereu. Cârmuitor, tu m-ai păstrat Și-s peste neamuri așezat. Supus, Tu Doamne ai făcut, Să-mi fie-un neam necunoscut.


Din ne-nțelegerile care, Mereu, poporul meu le are, Tu ești Acela care poți, Întotdeauna, să mă scoți. Mă pui în fruntea tuturor, Al neamurilor domnitor. Un neam pe cari nu-l cunoșteam, Acuma drept supus îl am


„Așa vorbește Domnul: „Toate Câștigurile ce le scoate Egiptul, tot ce va avea, Atuncea, Etiopia – Strâns din negoțul ei cel mare – Toată averea ‘ceea care E strânsă de acel popor Cari este-al Sabeenilor – Iar cei care-l alcătuiesc, Mari de statură, se vădesc – La tine-ajunge-a se socoate. Popoarele acestea, toate, Au să ajungă-nlănțuite, Mergând – în urma ta – smerite. La tine, ele vor striga Și ne-ncetat te vor ruga, Căci îți vor spune: „Dumnezeu, Numai la tine, e mereu.”


De-aceea zic Eu, către voi: Veniți la Mine, înapoi, Ca să puteți fi mântuiți Voi toți cei care vă găsiți La marginile de pământ, Căci Dumnezeu, numai Eu sânt!


Pe Mine Însumi, Mă jur Eu! Nu-Mi iau ‘napoi cuvântul Meu Și adevăr doar, veți vedea, Că va ieși din gura Mea: Orice genunche o să fie Plecat, să Mi se-nchine Mie, Iar limbile de pe pământ Pe Mine-or face jurământ.


Iată-i că vin din depărtări. Iată că unii vin din țări Ce sunt în miazănoapte-aflate. Alții, din cele așezate Către apus; pe alți-i știm Că sunt veniți de la Sinim.


Domnul, astfel, a glăsuit: „E prea puțin să fii numit Drept Rob al Meu, ca să Te duci Și înapoi să Mi-i aduci Pe Iacov și pe cei pe care Israel rămășiță-i are. De-aceea-n vremea ce-o să vină, Am să Te pun să fii Lumină A neamurilor care sânt Pe fața-ntregului pământ, Pentru ca, astfel, mântuire S-aduci peste întreaga fire.”


La fel acum, El o să fie O pricină de bucurie A multor neamuri și popoare Care se află, azi, sub soare. În fața Lui, smeriți, vor sta, Căci vor dori a-L asculta Toți împărații, negreșit, S-audă ce n-au auzit Nicicând, pe lume, iar apoi, Să vadă niște lucruri noi.”


Printre popoare, l-am pus Eu, Martor să-Mi fie, tot mereu, Și cap și-apoi stăpânitor Al tuturor popoarelor.


Așa vorbește Dumnezeu Care îi strânge, tot mereu, Pe cei care s-au risipit Și din Israel au ieșit: „Voi strânge și alte popoare Și neamuri care sunt sub soare, Pe lângă cei ce i-am chemat Și cari, acum, i-am alungat.”


Când vei vedea că se-mplinesc Lucrările ce se vestesc, Cuprins vei fi de veselie Și-ai să tresalți de bucurie. Inima îți va bate tare, Lărgindu-se, fără-ncetare, Căci ale mării bogății, La tine vor veni, să știi, Iar visteriile-adunate De neamuri, ție-ți vor fi date.


Sunt așteptat, cu nerăbdare, De-ostroavele aflate-n mare. Corăbiile care sânt Din Tarsis – de pe-al său pământ – În frunte stau, gata apoi Ca să-i aducă înapoi, De pe îndepărtate căi, Pe cei cari sunt copii ai tăi. Argint și aur vor avea Să mai aducă, să le dea Pentru Numele Domnului, Pentru Numele Sfântului Pe cari Îl are Israel. El este Domnul tău, e Cel Care pe tine te iubește. El e Cel cari te proslăvește.


Din mijlocul poporului, Către înaltul cerului, Doar strigăte de veselie, Cu mulțumiri și bucurie, Au să răzbată ne-ncetat. Eu îi voi înmulți de-ndat’, Căci mila Mea o să vegheze Mereu, să nu se-mpuțineze. Nimeni n-o să-i disprețuiască Pentru că cinste-au să primească.


Numele-Mi sfânt va fi știut, Căci Îl voi face cunoscut În mijlocul lui Israel – Pentru că al Meu este el – Și nu-l mai las ca să greșească, Numele-Mi sfânt să-L pângărească, Iar neamurile au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie, Că Eu sunt Sfântul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are!”


„Totuși, copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are Mulți au să fie-n largul zării, La fel precum nisipul mării Ce nu poate-a fi măsurat Și-asemenea, nici numărat. Dacă li se zicea, mereu Că „Nu sunteți poporul Meu”, Li se va spune, mai târziu „Fiii lui Dumnezeu Cel viu!”


„Neamuri, atunci, au să voiască, De Domnul să se alipească Și-n felu-acesta, tot mereu, Ele vor fi popor al Meu. În al tău mijloc – vei vedea – Necontenit că voi ședea Și-atuncea ai să știi prea bine Căci Cel ce m-a trimis la tine Este chiar Domnul oștilor.


Din tot ce știți, din ce-ați văzut, Nu credeți că a trebuit, Hristosul să fi suferit Aceste lucruri, ca apoi, Să intre-n slava Sa-napoi?”


Când a sfârșit, spre cer, Iisus Și-a ridicat ochii și-a spus: „Tată, ceasul, acum, sosește! Pe Fiul Tău, Îl proslăvește, Ca astfel să fii proslăvit,


Acela care a lucrat, Nu-i altul decât Dumnezeu. Al lui Avram a fost mereu, Al lui Isac și Iacov. El L-a proslăvit chiar pe Acel Pe care voi, cu toți, L-ați dat – Cum știți – în mâna lui Pilat. Pe robul Său, deci pe Iisus, L-a proslăvit, cum v-am mai spus, Deși v-ați lepădat de El, Cu toate că Pilat acel, Să Îi dea drumul, a-ncercat.


Pe-acel Iisus – aflați dar, voi – Că Dumnezeu L-a ridicat Cu-a Sa putere. L-a-nălțat Și L-a făcut Mântuitor Precum și Domn al tuturor, Ca pocăință-n acest fel, Să-i poată da, lui Israel; Și, de asemenea, iertare Pentru păcat, la fiecare.


Necontenit, m-am străduit Și, Evanghelia, am vestit, În locuri, unde, nimenea, Despre Hristos, știre, n-avea, Căci n-am voit ca să zidesc Pe temelia ce-o găsesc Pusă, de altul – cum s-a zis,


De-aceea zic, acuma, iată, Către voi care, altădată, Neamuri, prin naștere, erați Și, împrejur, n-ați fost tăiați, De către cei care se cheamă Că, împrejur – de bună seamă – Tăiați, în carnea trupului, Au fost, de mâna omului:


Închisă doar, a fost ținută, Făr’ a se face cunoscută Copiilor oamenilor, În curgerea vremurilor Care-au trecut, în felu-n care Această taină-acum apare, Prin Duhul, dat doar sfinților Apostoli și prorocilor, Cari sunt ai lui Iisus Hristos.


La fel, este și cu Hristos, Căci nu El e Acela care, Slava de a fi Preot Mare, Și-a dat-o singur. Negreșit, Aceasta I s-a dăruit, De către Tatăl Cel de Sus, Care – când L-a chemat – I-a spus: „Ești Fiul Meu, azi Te-am născut!”


Ei cercetau, necontenit, Să afle timpul potrivit Și-mprejurările pe care Duhu-n vederea Sa le are – Pentru că-n ei sălășluia Al lui Hristos Duh – când vestea De suferințele pe care, Hristos, să le îndure, are, Și despre slava Sa cerească, Pe care-avea s-o dobândească, După tot ce a suferit.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ