Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 54:8 - Biblia în versuri 2014

8 Cuprins fusesem de mânii Care, în suflet, Mi-au pătruns. O clipă, Fața Mi-am ascuns Atunci, de tine. Află dar Că Mă îndur – de tine – iar, Și-a Mea iubire o să ție De-acum și până-n veșnicie. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit, Căci e al tău ocrotitor Și-ți este Răscumpărător.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

8 Într-o izbucnire de mânie Mi-am ascuns fața de tine pentru o clipă, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică“, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Într-un moment în care Mi s-a declanșat mânia, Mi-am ascuns fața de tine pentru scurt timp; dar Îmi voi manifesta bunătatea față de tine acționând cu o dragoste eternă. Acesta a fost (pentru tine) mesajul lui Iahve care este Răscumpărătorul tău.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 În revărsarea mâniei, mi-am ascuns fața de la tine pentru o clipă, dar cu bunăvoință veșnică mă voi îndura de tine, zice Răscumpărătorul tău, Domnul.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Într-o izbucnire de mânie, Îmi ascunsesem o clipă Fața de tine, dar Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică”, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 În vărsarea mâniei mi‐am ascuns fața de tine pentru o clipă, dar mă voi îndura de tine cu îndurare veșnică, zice Domnul, Răscumpărătorul tău.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 54:8
34 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Dar bunătatea Domnului Ține în veacul veacului, Pentru cel care a vădit Teamă de El și, negreșit, Pentru urmașii cei pe care, În lume, acel om îi are.


Din groapă, viața, El ți-o scoate Și-n bunătatea Lui cea mare, Te-ncununează cu-ndurare.


Până când oare, vei uita Doamne, de mine? Fața Ta, Ți-o vei ascunde Tu, mereu?


Nu îmi ascunde Fața Ta, Și nici nu Te îndepărta De robul Tău, plin de mânie! Căci Tu ești Doamne, pe vecie, Sprijinul meu, în toate cele, Tu, Domnul mântuirii mele!


Mâniile lui Dumnezeu O clipă-ntunecă-a Lui față, Dar îndurarea-I ține-o viață: Seara – de plânsul o să vie – În zori veni-va veselie.


Dar Dumnezeu este Cel care, Față de Iacov – milă – are, Pentru că iar, pe Israel, Are să îl aleagă El Și are să îl ducă iară, Ca să îi dea tihnă în țară. Atunci străinii vor veni, Pentru că ei se vor uni Cu a lui Iacov casă mare,


„Du-te popor al meu. Vei sta, Ascuns în odăița ta. Încuie ușa după tine, Câteva clipe, cât va ține Mânia cea înfricoșată!


De ce-a zis, oare, Israel – De ce-a zis și Iacov la fel – Precum că „Iată, soarta mea, Ascunsă se vădește ea A fi, în fața Domnului, Iar dreptul meu, ‘naintea Lui, Îmi pare că este pierdut Căci cu vederea e trecut”?


Dar Tu ești un Dumnezeu care Te tot ascunzi, fără-ncetare. Te-ascunzi, deși Tu ești, mereu, Al lui Israel Dumnezeu. Te-ascunzi Mântuitorule! Te-ascunzi Tu, Dumnezeule!


Eram furios. Mânia Mea – Ce se vădea nemăsurată – Spre-al Meu popor era-ndreptată. Mi-am pângărit, cu bună știre, A Mea întreagă moștenire, Pentru că am găsit cu cale, Pradă să-l las, mâinilor tale. Însă, după cum am văzut, Tu nici o milă n-ai avut Față de-acel popor al Meu Și-ai pus asupră-i un jug greu. Îi era greu tânărului Și-asemenea bătrânului.


Iată că Domnul a vorbit, Căci Răscumpărător ți-e El Și Sfânt îi e, lui Israel: „Sunt al tău Domn și Dumnezeu! Te-nvăț ce-i de folos, mereu, Căci Eu doar te călăuzesc Pe calea ce ți-o pregătesc. Ți-arăt pe unde să te duci, Pe unde trebuie s-apuci!


De foame, nu au să mai știe. Nici sete n-au să mai simțească. Soarele n-o să-i dogorească, Iar călăuză – ne-ndoios – Le este Cel care-i milos Și îi va duce să se-adape, În locuri cu bogate ape.


Te bucură tu, cerule! Fii vesel tu, pământule! Cu bucurie să săltați Voi, munților, și să strigați! Căci Domnul e îndurător Și-Și mângâie al Său popor. El are milă de cei care, Nenorociți, poporu-i are.”


Voi da asupritorilor, Să își mănânce carnea lor, Iar mustul care, în beție, Are să-i poarte, o să fie Chiar al lor sânge. Că sunt Eu, Adevăratul Dumnezeu, Toți au să știe. Vor vedea, Cât e de mare slava Mea. Vor ști că-ți sunt Mântuitor, Precum și Răscumpărător, Că sunt Puternicul pe care, Neamul lui Iacov, doar, Îl are.”


Chiar dacă nu se vor mai ține Munții în locurile lor, Iar culmile dealurilor Au să se miște, totuși, Eu Am să te îndrăgesc mereu. Dragostea Mea va rămânea La tine și de-asemenea, Nu am să-Mi calc cuvântul dat, Nici legământul încheiat, Prin care pace am făcut, Pentru că milă am avut. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Al tău bărbat, îndurător, E Cel ce-ți este Făcător. „Domnul”, e Numele ce-L poartă Și îți va da o altă soartă. El e al tău ocrotitor, Căci îți e Răscumpărător. El este Sfântul Cel pe care Neamul lui Israel îl are. E, „Dumnezeu”, Numele-I Sfânt – Cel al întregului pământ.


Luați aminte și veniți La Mine, căci o să trăiți! Iată că am să-nchei apoi, Un legământ veșnic, cu voi, Pentru ca astfel să-ntăresc Toată-ndurarea ce-o vădesc Față de casa cea pe care, David urmașă-n lume-o are.


Cel rău să-și lase a lui cale. Să-și lase gândurile sale Omul care-i nelegiuit Și să se-ntoarce, negreșit, La Domnul, căci îl va ierta Și milă îi va arăta. Lăsați-vă de rău și-apoi, Veniți cu toți, înapoi, La Dumnezeul nostru care Nu obosește dând iertare.”


Ziduri, străini-au să-ți zidească, Iar împărați-au să-ți slujească. M-am mâniat și te-am lovit, Însă cu milă te-am primit.


„Toată-ndurarea Domnului Și-asemenea faptele Lui – Ce-au fost făcute pentru noi, Eu am să le vestesc apoi. Voi spune ce bun a fost El Cu casele lui Israel, Căci arătat-a îndurare Și dragoste nespus de mare.


Nu este nimeni cari se teme De Tine, Numele să-Ți cheme. Nimeni nu e să se trezească, De Tine să se alipească. De-aceea, Ți-ai ascuns apoi, Fața și nu mai știi de noi, Încât ne lași ca să pierim În răul ce îl săvârșim.”


Nădejdea mea este mereu, În al meu Domn și Dumnezeu, Care – văzută – nu Își lasă Fața, de a lui Iacov casă. În El îmi pun încrederea, Căci El este nădejdea mea.


„Din depărtare, Domnul – iată – În a mea față, Se arată Și zice astfel: „Pentru că, Cu o iubire veșnică Eu te iubesc, tu vei avea Parte de bunătatea Mea!


Atunci doar, lepăda-voi Eu, Pe Iacov și pe robul Meu – Pe David – și nu voi avea Grijă, ca înaintea Mea, Sămânța lor mereu să fie, Pe scaunul cel de domnie Ce-i al stăpânitorilor Puși peste-al lui Avram popor, Peste al lui Isac și apoi Peste-al lui Iacov. Înapoi, I-aduc pe cei ce se vădesc Prinși de război și-i izbăvesc. În acest fel, de mila Mea, Parte – mereu – ei vor avea!”


Iată că nu sunt părăsiți Nici Iuda și nici Israel, De Dumnezeul lor, de Cel Cari este Domn al oștilor. Iată, țara Haldeilor E plină de nelegiuire Și e-ndreptată a ei fire În contra Sfântului pe care Neamul lui Israel Îl are.


N-am să-Mi ascund Fața de ei, Căci peste oamenii acei, Eu am să torn din Duhul Meu” – Spusese Domnul Dumnezeu.


Când auzit-am ce-ai vestit, Doamne, pe loc m-am îngrozit. Însuflețește-a Ta lucrare, În cursul anilor pe care I-ai rânduit! Fă-Te știut! Fă-Te, în lume, cunoscut, În vremurile viitoare. Dar în mânia-Ți arzătoare, Doamne, mereu să-Ți amintești De rânduielile-Ți cerești!


Cum că mânia-Mi se abate Peste popoarele-ngâmfate. Căci Eu puțin M-am mâniat, Dar ele-apoi M-au ajutat Ca să Mă mânii peste fire Și să stârnesc nenorocire.


Tocmai de-aceea, înapoi, Către Ierusalim apoi, Am să Mă-ntorc în mila-Mi mare, Ca să revărs a Mea-ndurare. În el, din nou se va vedea Că se înalță Casa Mea Și va fi iarăși colindat, Cu frânghia de măsurat.”


„Casa lui Iuda o-ntăresc Și-n urmă am să izbăvesc Și casele cele pe care, Pe-acest pământ, Iosif le are. De ei Mi-e milă, iar apoi Îi voi aduce înapoi Și-i fac precum au fost odat’, De parcă nu i-am lepădat. Eu am să îi ascult mereu, Căci le sunt Domn și Dumnezeu.


Al nostru Domn, Hristos Iisus, Și Dumnezeu – Tatăl de Sus – Cari ne-a iubit, neîncetat, Și-apoi, prin al Său har, ne-a dat O mângâiere, pe vecie – Precum și o nădejde vie –


Dar, îndurare-am dobândit, Ca astfel, să-și arate-n mine – Iisus – acuma, cel mai bine, Îndelungata Lui răbdare, Drept pildă pentru toți cei care Veni-vor ca să creadă-n El, Pentru a dobândi, astfel, Veșnica viață, arătată, Care, în urmă, va fi dată.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ