Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 52:7 - Biblia în versuri 2014

7 Frumoase sunt, pe munți, în zare, Picioarele acelui care Vești bune-aduce și grăbește Pentru că pacea o vestește. Frumoase sunt, în depărtare, Picioarele acelui care Aduce, peste-ntreaga fire, Vești bune, despre mântuire! Către Sion, el se grăbește Și-n felu-acesta îi vorbește: „Al vostru Domn și Dumnezeu Împărățește, tot mereu!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

7 Cât de frumoase sunt pe munți picioarele mesagerului care vestește pacea și aduce vești bune, care vestește mântuirea și spune Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!“.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Cât de frumoase sunt pe munți picioarele mesagerului care anunță pacea și care aduce vești bune! El proclamă salvarea și spune Sionului: «Dumnezeul tău guvernează!»

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Cât sunt de plăcute pe munți picioarele celui care aduce vestea cea bună, care anunță pacea, care vestește binele, care anunță mântuirea, zicând Siónului: „Dumnezeul tău domnește”.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărățește!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

7 Cât de frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, care aduce vești bune de bine, care vestește mântuirea, care zice Sionului: Dumnezeul tău împărățește!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 52:7
30 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Să-i spulberi cu a Ta mânie! Să-i prăpădești, să nu mai fie! Fă-i ca să afle că, mereu, În Iacov, este Dumnezeu Și că puterea Lui se-ntinde, Încât pământul îl cuprinde.


Femeile, de peste fire, Se-adună în mare oștire Și vor aduce daruri bune, Când Domnul un cuvânt va spune.


Domnul domnește-n veșnicie Și e-mbrăcat în măreție. Încins e cu putere mare. De-aceea, lumea este tare, De-a Lui putere îmbrăcată, Ca să nu fie clătinată.


Spuneți la neamuri, ne-ncetat, Că „Domnul este Împărat!” Iată că El împărățește, Iar faptu-acesta dovedește Că lumea-i tare-ntemeiată Și nu poate fi clătinată! Popoarele sunt judecate De către Domnul, cu dreptate.


Pământu-ntreg se veselește, Pentru că Domnu-mpărățește! Ostroavele sunt bucuroase!


Al nostru Domn Și-a arătat Neprețuita-I mântuire. Popoarele, de peste fire, Cunosc dreptatea Domnului.


El – de credincioșia Lui Și bunătatea cea pe care Față de Israel o are – Și-a amintit și a făcut Astfel încât a cunoscut Pământul și întreaga fire, Neprețuita-I mântuire.


Al nostru Domn e Împărat Și-mpărățește așezat Pe heruvimi. În fața Lui, Popoarele pământului Cuprinse sunt de tremurat, Căci tot pământu-i clătinat.


„L-aud pe-al meu iubit, acum: Iată-l că vine: e pe drum, Pe creasta munților pășind, Pe coama dealului sărind.


Luna va fi acoperită, Căci de rușine-i învelită, Iar soarele, în răsărit De groază fi-va-nvăluit. Atunci, Domnul oștirilor Are a fi cârmuitor Pe muntele Sionului, În a Ierusalimului Cetate. Ca un împărat, În strălucire-nveșmântat Și-n toată slava Domnului, Va sta cu cei bătrâni ai Lui.


Domnul ne e Judecătorul. Domnul ne e Legiuitorul. Domnul ne este Împărat Și mântuire El ne-a dat!


Urcă pe vârful muntelui, Ca să vestești Sionului, Vestea cea bună. Strigă tare Să răspândești vestea, cea mare, Pân’ la Ierusalim. N-ai teamă, Ci strigă dar, de bună seamă, Să se audă-n fiecare Dintre cetățile pe care Le are Iuda-n țara lui. Spune așa, poporului: „Iată-L pe Cel care, mereu, Este al vostru Dumnezeu!


Sionului, Eu i-am vorbit – Eu, Cel dintâi – și am rostit: „Iată-i!” Ierusalimului I-am mai vorbit și i-am zis lui: „Am să-ți trimit un vestitor, De bune vești aducător!”


Pustia și, de-asemenea, Cetățile ce sunt în ea Să își înalțe glasul, iar! Satele-n care stă Chedar Să își înalțe al lor glas! Aceia care au rămas Locuitori ai stâncilor, Să își înalțe glasul lor, Săltând de mare veselie! Să chiuie, de bucurie, Crestele munților, mereu!


Din cei șchiopi, am să fac o viță Care va fi o rămășiță, Iar din cei cari risipiți sânt, Fac un neam tare, pe pământ, Asupra căruia, mereu, O să domnească Dumnezeu. Pe muntele Sionului, Va fi scaunul Domnului. Acolo, El o să domnească Și-n veci are să-mpărățească!


Iată, pe vârful muntelui, Se-arată pașii solului Acela cari pacea vestește. Acuma dar, îți prăznuiește Iudo, acele zile care Menite-ți sunt de sărbătoare Și împlinește de îndat’, Tot ceea ce tu ai jurat! Află că prin mijlocul tău, Acela care este rău Nu va mai trece. Negreșit, Acela fi-va nimicit…


Nimicitorul se pornește Către Ninive. Îți păzește Dar, cetățuia, chiar acum, Și bine ia seama, la drum! E vremea ca să te grăbești Și coapsele să-ți întărești! Strânge-ți puterea! Ține-o trează!…


Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!


Când va sfârși alegerea, Celor, în dreapta Lui aflați, Le-a spune: „Binecuvântați Ai Tatălui Meu, hai, veniți, Căci trebuie să moșteniți Împărăția, pregătită, De când e lumea întocmită.


Iisus, atuncea, le-a vorbit: „Puterea, de la Tatăl Sfânt, Mi-e dată-n cer și pe pământ!


Dar, mai ‘nainte ca să vie Tot ceea ce v-am povestit, Cuvântu-Mi fi-va răspândit, Căci Evanghelia ce-i vestită, Trebuie propovăduită La Neamuri, în ținutul lor, Spre folosința tuturor.


Apoi, le-a zis: „O să porniți, Ca Evanghelia s-o vestiți. O veți purta din gură-n gură, S-o afle orișice făptură.


Dar îngerul a cuvântat: „Fiți fără teamă, căci sosesc, La voi, ca să vă-mpărtășesc O veste bună, ce-o să fie Prilej de mare bucurie, Pentru noroadele-ntristate!


El va vesti, neamurilor, Iertare a păcatelor, În al Său Nume – prin credință – Dată în dar, prin pocăință, De la Ierusalim plecând Și-ntreaga lume cuprinzând.


Călcați, peste întinsul firii, Plini de curaj, neîncetat, Dacă-n picioare v-ați luat – Drept încălțări – râvna pe care A păcii Evanghelie-o are.


Din trâmbița ce o avea, Când îngerul al șaptelea A răsunat, am auzit, Glasuri, în cer, care-au rostit: „Împărăția lumii, iată, Acuma chiar, a fost luată, Trecând în mâna Domnului, Precum și a Hristosului Cari este-al Său. În acest fel, În veci, va-mpărăți doar El.”


Un alt înger, am observat Că, peste ceruri, a zburat, Cu Evanghelia cea cerească Și veșnică, să o vestească Locuitorilor ce sânt Pe fața-ntregului pământ, De orice neam aveau să fie, Limbă, norod, sau seminție.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ