Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 51:18 - Biblia în versuri 2014

18 Nu-i nimenea – cum am văzut – Din cei pe care i-a născut, În stare să-l călăuzească Și sprijin să îi dăruiască.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

18 Între toți fiii pe care i-a născut, nu este niciunul care să-l călăuzească; între toți fiii pe care i-a crescut, nu este niciunul care să-l apuce de mână.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

18 Între toți fiii pe care i-a născut, nu există niciunul care să îl ghideze (corect). Între toți fiii pe care i-a crescut, nu este nici (măcar) unul care să îl apuce de mână.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

18 Nu este nimeni dintre fiii cărora le-a dat naștere care să-l călăuzească, nu este nimeni dintre fiii pe care i-a crescut să-l ducă de mână.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

18 Căci nu este niciunul care să-l călăuzească din toți copiii pe care i-a născut, nu este niciunul care să-l ia de mână din toți copiii pe care i-a crescut.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

18 nu este cine s‐o călăuzească din toți fiii săi pe care i‐a născut, din toți fiii săi pe care i‐a crescut, nu este niciunul care s‐o ia de mână.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 51:18
18 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Dar Dumnezeu este Acel Care, pe cel neprihănit, Nu l-a lăsat neocrotit, Iar pe cei răi i-a lepădat.


Doamne, spre dreapta Îți rotește Ai Tăi ochii, iar apoi privește! De nimeni nu sunt cunoscut, Orice speranță mi-am pierdut, Căci sunt privit cu nepăsare Și nu mai am nici o scăpare.


Prietenii mi-ai depărtat; Tovarășii mi-ai alungat. Cei ce-mi erau apropiați – Acuma – au fugit, speriați.


Căci al tău Domn și Dumnezeu, Eu sunt și Eu voi fi mereu. Eu sun Acel care îți zic: „Să nu ai teamă de nimic, Căci Eu îți vin în ajutor!


„Așa vorbește Domnu care, Pe Cir, drept uns al său, îl are, De mână-l ia și-l însoțește, Căci să doboare, îl gătește, Mulțimile popoarelor, Iar brâul împăraților Să îl dezlege; să deschidă Porți cari să nu se mai închidă.


Când aste le vei fi văzut, Vei zice: „Cine i-a născut? Stearpă, fără copii eram Și izgonită mă găseam. Soartă de roabă am avut Dar cine, oare, i-a crescut? Eu singură, doar, am rămas. Unde erau, în acel ceas?”


Nenorocito! Întristată, Cari ai rămas nemângâiată Și de furtună ești lovită! N-ai să mai fii tu, necăjită! Cu antimoniu te gătesc: Cu el am să împodobesc Pietrele tale scumpe. Iată, Tu vei fi iarăși ridicată Și din safir are să-ți fie Făcută noua temelie.


Acum, ajuns-a cortul meu, Trântit să fie, la pământ, Iar frânghiile-i rupte sânt. Feciorii mei m-au părăsit Și nimeni nu s-a mai găsit Cortul să mi-l întindă-apoi Și să-mi ridice pânze noi!


Nu-i precum cel pe cari, odat’, Cu-ai lor părinți l-am încheiat Când al Meu braț Mi l-am întins Și când de mână Eu i-am prins Ca din Egipt să-i scot afară Și să le dăruiesc o țară. Ei au călcat, apoi, mereu, Acel vechi legământ al Meu, Deși asupra lor vegheam Și astfel, drept de sorți, aveam.”


Să rătăcească-ajuns-a-n urmă, Pe munți și dealuri, a Mea turmă. Oile Mele-s risipite Pe fața țării, ne-ngrijite, Căci nimeni nu e lângă ele Să vadă de oile Mele!”


„Iată, a lui Israel fiică Picat-a și nu se ridică. Trântită la pământ e ea Și n-o ridică nimenea.”


Sunt călăuze oarbe, iar Voi să-i lăsați în pace dar; Căci orbul care îl conduce Pe un alt orb, la groapă-l duce – Nici unul nu o va vedea Și, astfel, au să cadă-n ea.”


Când a văzut, gloatele toate, În jurul Său stând adunate, I S-a făcut milă de ele, Căci în acele vremuri grele, Erau ca turma risipită Ce de păstori a fost lipsită.


Luându-l pe orbul acel, De mână, a ieșit din sat. Apoi, pe ochi, i-a pus scuipat Și-Și lăsă mâna peste el, Zicând: „Ce vezi?” Orbul acel


Acum, mâna lui Dumnezeu, Are să te apese greu: O vreme, orb, vei rămânea Și soarele, nu-l vei vedea!” Din cer, o ceață-ntunecată Căzut-a peste el, îndată, De-a trebuit ca să găsească Pe cineva, să-l însoțească.


Saul, de jos, s-a ridicat Și a privit înspăimântat, În jur. Cu toate că-și ținea Ochii deschiși, el nu vedea. Însoțitorii îl luară, Atunci, de mâini, și-l ajutară S-ajungă în Damasc. A stat,


Nu ca acel făcut cu cei Care le-au fost părinți, când Eu, Din al Egiptului jug greu, I-am scos și i-am eliberat. Pentru că nu M-au ascultat Și nu au vrut ca să se ție De legământul Meu, nici Mie, Atunci, de ei, nu Mi-a păsat.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ