Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 50:4 - Biblia în versuri 2014

4 „Iată că Domnul este Cel Care, o limbă iscusită, Mi-a dat, căci ea a fost menită Să-nvioreze pe cel care E doborât de întristare. În fiecare dimineață, Urechii Mele îi dă viață, Atent astfel, să pot a sta – Mereu – și să pot asculta, Așa precum fac și cei mici, Cari se vădesc doar ucenici.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

4 „Stăpânul Domn Mi-a dăruit o limbă iscusită ca să știu să sprijin cu vorba pe cel obosit. El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, ca să ascult asemenea unor ucenici.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

4 Iahve care este Stăpân, Mi-a dat o limbă capabilă să susțină cu vorba pe cel obosit. În fiecare dimineață El Mă trezește și Mă face atent, ca să ascult ca un discipol (pe învățătorul lui).

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

4 Domnul Dumnezeu mi-a dat o limbă de discipol ca să știu să vin în ajutor cu un cuvânt celui frânt; el mă trezește dimineața, de dimineață îmi deșteaptă urechea ca să ascult asemenea discipolilor.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

4 „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezește în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

4 Domnul Dumnezeu mi‐a dat limba ucenicului ca să știu cum să ajut cu un cuvânt pe cel obosit. El îmi deșteaptă dimineață după dimineață, îmi deșteaptă urechea ca să ascult, ca un ucenic.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 50:4
31 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Cuvântul tău a întărit Genunchiul slab și-a ridicat Pe cel care s-a clătinat.


O iau ‘naintea zorilor Și strig spre știrea tuturor. Nădejdea mea e așezată Doar în făgăduința dată De către Domnul Dumnezeu. În ea nădăjduiesc mereu.


Fă-mă s-aud, de dimineață, A Ta-ndurare ce dă viață, Căci doar în Tine mă-ncred eu. Arată-mi Doamne, drumul meu, Pe cari să umblu ne-ncetat, Căci către Tine s-a-nălțat Sufletul meu. Doamne, de cei


Atunci am zis: „Iată, sosesc! – În sulul cărții se găsesc Cuvinte scrise despre mine –


Tu, dintre oameni, ne-ndoios Te dovedești cel mai frumos, Iar ale tale buze – iată – Pline de har doar, se arată. De-aceea, binecuvântat Ești tu, de Domnul, ne-ncetat.


Ascultă-mi glasul, dimineața, Când ruga mi-o îndrept spre Tine, Când înspre Tine-mi ridic fața Și-aștept pentru că știu prea bine


Doamne, al meu ocrotitor, Ție Îți cer eu, ajutor. De dimineață – ne-ncetat – Ruga-mi, spre Tine, s-a-nălțat.


Neliniștea tulburătoare, A inimii, o să doboare; Dar vorba bună risipește Tristețea și înveselește.


Omul e bucuros când poate, Singur, răspuns să dea, la toate; Și ce bună-i vorba rostită Tocmai la vremea potrivită.


Cuvântul care e rostit Tocmai la timpul potrivit, E măr de aur, minunat, În coșuleț de-argint purtat.


De câte ori va trece ea, Scăpare, voi nu veți avea, Ci apucați aveți să fiți. De al ei vuiet, îngroziți Aveți a fi, căci ea va trece În zori. Nici bine n-o să plece, Căci peste zi va trece iară Și-apoi când se va face seară, Căci zi și noapte căutați Veți fi de ea și apucați.”


Iar ei, astfel, au întrebat: „Pe cine vrea el, să învețe Înțelepciunea, dând povețe? Cui vrea să dea, fără măsură, Atât de multă-nvățătură? Unor copii abia-nțărcați, Cari de la țâță sunt luați?


Atunci, urechea surzilor, Precum și ochii orbilor, Se vor deschide, negreșit.


Puterea Lui l-a întărit Pe cel ce este obosit, Iar pe cel cari a leșinat, Puterea Lui l-a ridicat.


Aceia cari – de bună seamă – De Domnul știu ca să se teamă, Asculte glasul Robului Venit din partea Domnului! Cel cari în beznă-a rătăcit, Căci de lumină-a fost lipsit, Să vină-n fața Domnului – Cu-ncredere-n Numele Lui – Și să se bizuie, mereu, Numai pe Domnul Dumnezeu!


Toți fii tăi – și mari și mici – Au să Îmi fie ucenici Și mare fi-va-n viitor, În ăst fel, propășirea lor.


„Acum, această mărturie, Vreau – întărită – ca să fie! Pecetluiește-o între cei Care sunt ucenici ai Mei!”


Domnul, apoi, mâna Și-a-ntins Și buzele mi le-a atins, Zicând: „Iată, cuvântul Meu, În gura ta îl așez Eu.


Voi răcori sufletul care E chinuit de sete mare, Iar sufletul înfometat Are să fie săturat.” –


O ardere de tot, apoi, O să Îi dați Domnului voi, În fiecare zi. Astfel, Îi veți aduce câteun miel De-un an, când zorii au să vie. Mielul, fără cusur, să fie.


Veniți la Mine, toți cei care Sunteți trudiți și-mpovărați, Și-odihnă o să căpătați!


Și-acasă, S-a înapoiat. În sinagogi, El a intrat, Să-mpartă-nvățătura Lui, Cu dragoste, norodului. Acei care Îl ascultau, Nedumeriți, se întrebau: „De unde-i astă-nțelepciune, În toate câte ni le spune? Și-apoi, minunile aceste… În ce fel, El le săvârșește?


Pe chipurile tuturor, Mirarea s-a întipărit; Nici un cuvânt nu s-a rostit. De-atunci, nimeni nu I-a mai pus, Vreo întrebare, lui Iisus.


Pentru că o să căpătați O gură și-o înțelepciune, În contra căror, a se pune, Dușmanii voști’ nu vor putea.


De bine, oameni-L vorbeau Și, foarte mult, se minunau De vorbele-I pline de har, Sfârșind prin a se-ntreba: „Dar, Oare, acest Învățător, Nu este-al lui Iosif fecior?”


Pe Acel om?!” Aprozi-au spus: „Pe nimeni n-am mai auzit, Vreodat’, ca El, să fi vorbit. Astfel de om, n-am mai văzut.”


Domnul ți-a dat și mi-a vorbit: „În tot ceea ce a gândit Poporu-acesta, a zis bine.


De-aceea, un proroc, ca tine, Eu le ridic, din rândul lor. El le va spune, tuturor, Tot ce voi porunci, mereu, Pentru că-n a sa gură, Eu, Cuvântul Meu adevărat, Am să-l așez, neîncetat.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ