27 Nimenea nu e obosit Și nimenea n-a șovăit. Popoarele au mintea trează, Căci nimenea nu dormitează. La nimeni nu i s-a desprins Brâul cu cari era încins. Nu li s-au rupt, în drumul lor, Curelele-ncălțărilor.
27 Niciunul nu este obosit și nici nu se împiedică; niciunul nu ațipește și nici nu doarme. Niciunul nu are brâul de pe coapse desfăcut și niciunul nu are cureaua de la sandale ruptă.
27 Niciunul dintre ele nu este obosit și nici nu se clatină. Nimeni nu ațipește și nici nu doarme. Nicio centură nu este desfăcută de la mijloc și nicio curea de la sandală nu este ruptă.
27 Nimeni dintre ei nu este obosit, nimeni nu se poticnește; niciunul nu moțăie și nimeni nu doarme; niciunul nu are deschisă c ingătoarea coapselor sale și nimeni nu și-a desfăcut cureaua sandalelor.
27 Niciunul nu este obosit, niciunul nu șovăie de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brâul de la mijloc, nici nu i se rupe cureaua de la încălțăminte.
27 Niciunul dintre ei nu va fi obosit, niciunul nu se va poticni; nici unul nu va moțăi și nici nu va dormi; niciunul nu‐și va avea dezlegat brâul coapselor, nici ruptă cureaua încălțămintelor.
Tu știi ceea ce mi-a făcut Fiul Țeruiei. Ai văzut Cum că Ioab l-a doborât Pe Abner și l-a omorât. Ucis a fost fiul lui Ner, Și-apoi și fiul lui Ieter – Amasa – care a pierit Fiind tot de Ioab lovit. Astfel, sfârșiră cei doi cari Peste oștire-au fost mai mari. Când era pace în popor, A fost vărsat sângele lor. Pe-ncălțămintea din picioare – Și-asemenea, pe cingătoare – Ioab, atunci, sânge și-a pus.
Domnul domnește-n veșnicie Și e-mbrăcat în măreție. Încins e cu putere mare. De-aceea, lumea este tare, De-a Lui putere îmbrăcată, Ca să nu fie clătinată.
„Așa vorbește Domnu care, Pe Cir, drept uns al său, îl are, De mână-l ia și-l însoțește, Căci să doboare, îl gătește, Mulțimile popoarelor, Iar brâul împăraților Să îl dezlege; să deschidă Porți cari să nu se mai închidă.
Căci Eu sunt Domnul, tot mereu, Și nu este alt Dumnezeu, Pentru că în afara Mea, Nu se mai află nimenea. Eu te-am încins, când nu știai Nimic și nu Mă cunoșteai.
A-ngălbenit – fără-ndoială – De spaimă, marele-mpărat, Iar gândul i s-a tulburat. Spaima aceea a făcut, pe loc, De i s-a desfăcut Strânsoarea-ncheieturilor Ce sunt ale șoldurilor Și-unul de altul, negreșit, Genunchi-atunci i s-au izbit.
Atunci când vor ieși afară, De sabie, ei au să piară; Când înlăuntru-au să se-adune, O groază mare-i va răpune. Cel tânăr nu e ocrotit; Fata, și ea a-mpărtășit Aceiași soartă ca și el; Sugarul va păți la fel; Iar cel bătrân, de-asemenea, Aceiași soartă va avea.