Isaia 5:25 - Biblia în versuri 2014

²⁵ Peste popor are să vie – Astfel – a Domnului mânie. Mânia Lui o să-l lovească, Încât o să se zguduiască Munții în temelia lor, Iar trupurile morților Întinse-n ulițe-au să fie, Precum noroiul de pe glie. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este, de furie, cuprins, Pentru că încă e întins.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

²⁵ De aceea mânia Domnului se aprinde împotriva poporului Său. El Își ridică mâna împotriva lor și-i doboară. Munții se clatină și cadavrele sunt ca gunoiul pe drumuri. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a calmat, iar mâna Sa este încă întinsă.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

²⁵ Mânia lui Iahve se aprinde împotriva poporului Său. El Își ridică mâna împotriva lor și îi strivește. Munții se cutremură și corpurile moarte sunt ca gunoiul pe drumuri. Cu toate acestea, mânia Lui nu s-a liniștit; mâna Sa este încă întinsă.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

²⁵ De aceea, mânia Domnului s-a aprins împotriva poporului său, și-a întins mâna împotriva lor și i-a lovit; munții s-au cutremurat și cadavrele [poporului] sunt ca un gunoi în mijlocul drumurilor. Cu toate acestea, mânia lui nu s-a potolit și mâna lui este încă întinsă.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

²⁵ De aceea Se și aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Își întinde mâna împotriva lui și-l lovește de se zguduie munții și trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul ulițelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potolește și mâna Lui este încă întinsă.

Traducere Literală Cornilescu 1931

²⁵ De aceea mânia Domnului s‐a aprins împotriva poporului său și și‐a întins mâna împotriva lor și i‐a lovit; și se cutremură munții și trupurile lor moarte sunt ca gunoiul în mijlocul ulițelor. Cu toate acestea mânia sa nu se întoarce și mâna lui tot întinsă este.

Isaia 5:25 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

1 Regi 14:11

Ce-l ce-n cetate o să piară Va fi mâncat de câini. Afară, Atunci când întâmpla-se-va Că o moară cineva, De păsările cerului Va fi mâncată carnea lui. Totul așa va fi-mplinit, Pentru că Domnul a vorbit.

1 Regi 16:4

Cel ce-n cetate o să piară Va fi mâncat de câini. Afară – Atunci când întâmpla-se-va Ca să îți moară cineva – De păsările cerului, Mâncată fi-va carnea lui.”

1 Regi 21:24

Cel ce-n cetate o să piară, Va fi mâncat de câini. Afară – Atunci când întâmpla-se-va Că o să moară cineva – De păsările cerului Va fi mâncată carnea lui. Așa păți-vor cei pe care, Ahab, în casa lui, îi are.”

2 Regi 13:3

Domnul, atunci, S-a mâniat Și-n felu-acesta, a lăsat Să cadă-ntregul Israel, În mâinile lui Hazael, Cel care fost-a împărat, În Siria. Domnu-a lăsat Să cadă-apoi, al Său popor, În mână la al lui fecior, Cari, Ben-Hadad, a fost numit. Atâta timp cât au trăit Ei, cu asprime, s-au purtat, Cu Israel, neîncetat.

2 Regi 9:37

Iar hoitul acelei femei, Va fi ca și gunoiul care E aruncat peste ogoare, Încât, lumea ce se adună, Nu va putea ca să mai spună – Atuncea când o vor vedea – Că „Izabela este ea”.”

2 Cronici 36:16

Dar oameni-au batjocorit Prorocii care au venit Din partea Domnului; râdeau De vorbele ce le spuneau, Sporind mânia Domnului Față de-ntreg poporul Lui.

Iov 9:13

Nu-Și trage mâna, ci mereu, Cei cari mândriei îi slujesc, Sub El se-apleacă. Să-ndrăznesc

Psalmi 106:40

Atunci, pe-ntreg poporul Său, Domnul Se mânia-Se rău Și l-a urât. Apoi l-a dat

Psalmi 114:7

Cutremură-te ne-ncetat Pământule, înspăimântat În fața Domnului pe care Drept Dumnezeu, Iacov Îl are,

Psalmi 18:7

Și-n urmă, El a zguduit Pământul și a clătinat Munții în temelii, de-ndat’, Căci El a vrut ca să se știe Că s-a stârnit a Lui mânie.

Psalmi 68:8

Pământul s-a cutremurat; S-a topit ceru-nspăimântat, Sinaiu-ntreg s-a zguduit Atunci când Domnul S-a ivit Și L-au văzut pe Cel pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are.

Psalmi 77:18

Tunetul Tău a izbucnit Și-apoi, într-un vârtej de vânt, S-a îndreptat către pământ. Când fulgerul a luminat, Pământul s-a cutremurat.

Psalmi 78:38

Totuși, în îndurarea-I mare, Domnul le dă, la toți, iertare. Mânia Lui, El Și-o strunește Și astfel nu îi nimicește.

Psalmi 83:10

Fă-le asemenea celor Care-au pierit lângă En-Dor, Încât ajuns-au un gunoi, De îngrășat pământu-apoi.

Exodul 7:19

Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, Te duci și lui Aron îi spui, Ca peste-ale Egiptului Ape, toiagul să-și întindă. Astfel, el are să cuprindă, Cu-a lui putere, apa toată, Oriunde ea este aflată: În bălți, în iazuri sau în râu, Precum și în orice pârâu. De sânge-astfel, va fi cuprins Tot al Egiptului întins. Cu sânge doar, va fi umplut Oricare vas ce e făcut Din lemn sau piatră, negreșit.”

Isaia 10:4

Unii vor fi îngenuncheați, Prinși de război fiind luați, Și foarte mulți din ăst popor Vor fi în rândul morților. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins.

Isaia 10:6

Iată că Eu l-am slobozit Peste un neam nelegiuit. Peste-un popor l-am aruncat, Care – mereu – M-a mâniat, Să-l prade și să-l jefuiască, Să-l calce și să-l nimicească, Amestecând acel popor Cu glodul ulițelor lor.

Isaia 14:19

Al tău mormânt gol e lăsat, Pentru că fost-ai aruncat Departe de al tău mormânt. La fel ajuns-ai, precum cum sânt Și ramurile ofilite, Doar de dispreț învrednicite. Ești precum prada cea luată Cu sabia și lepădată Pe pietrele care podesc Groapa în cari se prăbușesc Stăpânii ei, căci ai ajuns Un hoit în care au pătruns Putreziciuni nimicitoare. Bun de călcat ești, în picioare.

Isaia 23:11

Domnul Și-a-ntins, în largul zării, Brațul, spre necuprinsul mării, Iar împărați-au tremurat. Apoi, din cer, porunci a dat, Cerând să fie nimicite Cetățile-n Canaan zidite,

Isaia 25:11

Din mijlocul băltoacelor, Își va întinde, rugător, Mâinile lui, ca să se scoată, Asemeni celui cari înoată; Dar Domnu-i spulberă mândria Și-i nimicește dibăcia.

Isaia 29:2

Apoi, cetatea cea chemată Drept Ariel, împresurată Are să fie. Vor răzbate Plânset și geamăt, din cetate, Iar pentru Mine-n timpu-acel, Ea fi-va ca un Ariel.

Isaia 42:25

De-aceea, peste Israel, Mânia Și-a vărsat-o El Și a trimis asupra Lui, Asprimile războiului. Astfel, războiul s-a aprins Și-ntreg poporul l-a cuprins. L-a ars apoi, dar Israel Nu a luat seama la El.”

Isaia 51:20

Mustrați, de către Dumnezeu, Plini de mânia Domnului, Fiind asemeni cerbului Care în laț este căzut, La fel, feciorii ți-au zăcut Pe lângă ziduri, leșinați, Pe ulițe împrăștiați.

Isaia 64:3

Când ai făcut minuni la cari Nu ne-așteptam, munții cei mari, În fața Ta, s-au zguduit, Căci Tu, din ceruri, ai venit.

Isaia 66:15

„Domnul, ca și un foc, apare. Sunt, un vârtej, ale lui care. Jeratic, e mânia Lui Și-n flăcări ale focului Și-a preschimbat cuvântul care Fusese spus spre-amenințare.

Isaia 66:24

„Când vor ieși, îi vor vedea Pe cei cari înaintea Mea S-au răsculat, cum au pierit. Viermele ce i-a mistuit Nu va muri; nici focu-n care Arde-vor ei, fără-ncetare, Nu se va stinge niciodată. O pricină de groază – iată – Ajunge-vor ei ca să fie, Pentru orice făptură vie.”

Isaia 9:11

De-aceea, Domnul oștilor Va ridica-mpotriva lor Pe-ai lui Rețin vrăjmași, cu cei De care dușmăniți sunt ei.

Isaia 9:16

Cei care sunt în fruntea lui – Și duc poporu-n rătăcire – Și cei care, cu bună știre, Se lasă-a fi povățuiți De toți acești nelegiuiți, Pierduți vor fi, pentru vecie.

Isaia 9:17

De-aceea, nici o bucurie Nu are Domnul de acei Care sunt tineri, între ei; Nici milă n-are de popor, De văduve și-orfanii lor, Căci sunt niște nelegiuiți, Sunt răi și toți sunt dovediți Precum că a lor gură știe Să scoată numai mișelie. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins,

Isaia 9:20

Deși – în dreapta – jefuiesc Cu toți, degrabă flămânzesc, Iar cei ce-n stânga au mâncat, Iată că nu s-au săturat.

Isaia 9:21

Astfel, Manase îl mănâncă Pe Efraim, Acesta, încă, Nu vrea – drept pradă – să se lase Și îl mănâncă pe Manase. La urmă se-nsoțesc și-apoi, Pe Iuda-l vor mânca cei doi. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins.

Ieremia 15:3

Asupra lor, am pregătite Nenorociri mari a trimite. Nenorocirile acele, În număr, patru vor fi ele. Îi va ucide sabia, Și câinii îi vor sfâșia; Iar păsările cerului – Cu fiarele pământului – Au să-i mănânce, căci voiesc – În acest fel – să-i nimicesc.

Ieremia 16:4

O boală rea va fi în țară Și toți, de boală, au să piară. Nimenea, însă, nu-i va plânge Și nimenea nu îi va strânge Ca să-i îngroape. Au să fie Ca și gunoiul de pe glie. Îi va ucide sabia Și îi va stinge foametea. Ale lor trupuri moarte, toate, Ajunge-vor a fi mâncate De păsările cerului Și fiarele pământului.”

Ieremia 17:4

Ceea ce tu ai moștenit – Prin bunătatea Mea cea mare – Îți voi lua, fără cruțare. Am să te fac să îi slujești Pe cei pe cari îi dușmănești. Iată că te voi scoate-afară Și te voi duce într-o țară Îndepărtată, neștiută, Ce nu îți este cunoscută. Tu ai aprins focul pe care Apriga Mea mânie-l are. Îl faci să ardă-ntotdeauna, Căci ai păcătuit într-una.”

Ieremia 4:24

Privesc la munți-ndepărtați Și văd că sunt cutremurați! Nici dealurile nu-s cruțate, Căci sunt și ele clătinate!

Ieremia 4:8

De-aceea – grabnic – vă luați Saci și cu ei vă îmbrăcați. Plângeți și gemeți toți apoi, Căci nu se-abate de la noi, Mânia Celui cari, mereu, Ne este Domn și Dumnezeu.”

Ieremia 6:12

Casele lor vor fi luate Ca altora să fie date. La fel va fi cu-al lor ogor Și-apoi și cu soațele lor, Când mâna Mea se va întinde Și-a Mea mânie va cuprinde Țara întreagă și pe cei Cari sunt locuitori ai ei. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”

Ieremia 8:2

Oasele lor vor fi luate Și au să fie așezate În fața lunii, soarelui Și a oștirii cerului, În fața căror au slujit, Pe care mult le-au îndrăgit Și-apoi pe care le-au urmat Și căror li s-au închinat. N-au să mai fie adunate Oasele lor, nici îngropate, Fiind lăsate precum sânt, Gunoi s-ajungă, pe pământ.

Ieremia 9:22

„Du-te și spune: „Negreșit, În ăst fel Domnul a vorbit: „Aflați că morții au să fie Ca și gunoiul pe câmpie, Căci trupuri moarte vor cădea Pe-ntinsul ei, asemenea Acelui snop ce-i lepădat De cei care l-au secerat!”

Plângerile 5:22

Oare, de tot ne-ai lepădat? Atât de mult, te-ai mâniat? Peste măsură, oare-apoi, Să Te fi supărat, pe noi?”

Езекиел 15:6

De-aceea, Domnul Dumnezeu Spune: „Iată ce-am să fac Eu: Locuitorii cei pe care Ierusalimul azi îi are, Sunt ca și lemnul cel de vie Care pe foc pus o să fie.

Езекиел 30:25

Voi întări pe cel aflat În Babilon, ca împărat, În timp ce brațele pe care Cel ce e Faraon le are, Putere, nu vor mai avea, Pentru că, frânte, vor cădea. În felu-acesta, au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie. În mâna celui ce-i aflat În Babilon, drept împărat, Eu așeza-voi sabia, Căci este chiar sabia Mea. Atunci când are s-o rotească Înspre Egipt și-o să-l lovească,

Езекиел 6:14

Al Meu braț amenințător Îl voi întinde-n contra lor, Pentru că vreau ca să le fie, Țara, deșartă și pustie – Chiar din pustie începând, Până la Dibla ajungând – Oriunde am să îi zăresc Că locuință își găsesc. Atuncea doar, vor ști că Eu Sunt al lor Domn și Dumnezeu.”

Daniel 9:16

Doamne, în marea-Ți îndurare, Abate-a Ta mânie mare Și-urgia care a lovit Ierusalimul și-a venit Asupra muntelui Tău sfânt. Păcatele multe ne sânt. Din pricina păcatelor Și a nelegiuirilor Pe cari părinții le-au făcut, Ierusalimul a căzut Și-al Tău popor e de ocară Printre cei cari îl înconjoară.

Osea 14:4

Am să le vindec vătămarea Adusă de neascultarea Ce-au arătat-o, ne-ncetat! Îi vor iubi, cu-adevărat, Căci de la ei s-a abătut Mânia care M-a umplut!

Amos 8:8

Nu o să fie, oare, iară, Cutremurată-ntreaga țară, Din pricina ăstor mișei, Iar toți locuitorii ei Nu vor jeli, fără-ncetare? N-o să se umfle țara, oare, Precum un râu, săltându-se Și-n urmă pogorându-se Asemeni apelor pe care Râul Egiptului le are?”

Miheia 1:4

Sub El, muntele se topește, În timp ce văile se crapă Și curg la fel ca și o apă, Fiind precum ceara topită Care de foc e încălzită.

Nahum 1:5

Se clatină în fața Lui Piscul semeț al muntelui. Topite, dealurile sânt ‘Nainte-I, iar acest pământ – Cu lumea și cu toți acei Cari sunt locuitori ai ei – În față-I stau înspăimântați, De un cutremur secerați.

Habacuc 3:10

Tremură munții cu putere Și saltă la a Ta vedere, Iar râurile năvălesc. Valuri se iscă și țâșnesc Din mijlocul adâncului Care-și ridică glasul lui.

Țefania 1:17

Atuncea, omenirea are Să fie pusă-n strâmtorare. Va bâjbâi, cum bâjbâiesc Cei care orbi se dovedesc, Căci împotriva Domnului Este păcatul omului. De-aceea, sângele vărsat Are a fi asemănat Cu praful, iar carnea apoi, O-mprăștii ca pe un gunoi!

Deuteronom 31:17

Când acea zi are să vie, Mă voi aprinde de mânie Și fi-voi împotriva lor. Voi părăsi acest popor Și-am să-Mi ascund Fața, de el. Atunci, întregul Israel Are să fie bântuit De multe rele și lovit De mari necazuri. Atunci are Să se întrebe fiecare: „Necazul care m-a ajuns Și răul care m-a pătruns Pot ca să fie-ntâmplătoare? Nu se întâmplă totul, oare, Din pricină că Dumnezeu Nu șade în mijlocul meu?”

Deuteronom 31:18

Am să-Mi ascund Fața, de ei, Căci au slujit alți dumnezei.

1 Tesaloniceni 2:16

Căci nu ne lasă să vorbim, La Neamuri, să le-mpărtășim Vestea prin care-ntreaga fire Primește-acuma, mântuire. Prin ceea ce au săvârșit, Ei, soarta, și-au pecetluit Și-acuma, îi apasă greu, Mânia, de la Dumnezeu.

Revelația 20:11

Apoi, un scaun de domnie, Mi-a apărut, în față, mie, Și Cel care ședea pe el; Fusese alb jilțul acel. Pământ și ceruri, am văzut, Că loc, atunci, n-au mai avut, În fața Lui, și au fugit.