Isaia 5:17 - Biblia în versuri 2014

¹⁷ Acolo, turma mieilor Va paște, ca pe câmpul lor. Păstori pribegi au să se-adune Și stăpânire ei vor pune Peste moșiile pierdute Cari de bogați au fost avute.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

¹⁷ Atunci mieii vor paște ca pe pășunea lor, iar nomazii vor mânca printre dărâmăturile bogaților.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹⁷ Atunci mieii vor paște ca pe pășunea lor. Ei vor mânca printre dărâmăturile bogaților.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹⁷ Mieii vor paște ca pe pășunea lor și caprele grase vor devora [până și] ruinele.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹⁷ Acolo vor paște mieii ca pe imașul lor și păstorii pribegi vor mânca moșiile prăpădite ale bogaților.

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹⁷ Atunci mieii vor paște ca pe pășunea lor și călătorii se vor hrăni din locurile pustiite ale celor grași.

Isaia 5:17 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

Neemia 9:37

Pământul nostru, mai apoi, Nu mai rodește pentru noi, Ci pentru alții, care sânt Străini față de-acest pământ, La care noi am fost aduși, În starea de a fi supuși, Din pricina păcatelor, Făcute de al nost’ popor. Alți împărați ne stăpânesc Și fac așa precum poftesc Cu vitele ce le avem Și-apoi cu noi, care suntem Aduși, azi, într-o strâmtorare Ce se vădește foarte mare!”

Psalmi 119:70

Iată că inimile lor Asemeni sunt grăsimilor, Căci se vădesc nesimțitoare. Dar eu, cât voi trăi sub soare, La Legea Ta voi cugeta, Căci ea doar, mă va desfăta.

Psalmi 17:10

Inima lor – o Doamne – iată, Mereu le este încuiată; În gura lor, neîncetat, Vorbe semețe s-au aflat.

Psalmi 17:14

Doamne, în mâna Ta cea tare, Se află doar, a mea scăpare. De oamenii ce-n lume sânt, Mă scapă, căci ei, pe pământ – În astă viață – și-au luat Partea cea bună, ne-ncetat. Cu bunătăți, Tu ai umplut Pântecul lor și am văzut Cât de sătui sunt fiii lor Și cum apoi, prinosul lor, La porci l-au aruncat. Dar eu

Psalmi 73:7

Pe-ale lor fețe, grăsime Le-a umflat ochii. Au primit Mai mult chiar decât ei gândesc, Decât inima le-a dorit.

Isaia 1:7

Cetățile vă sunt lovite, Arse de foc și nimicite. Țara vă este cotropită De-ai voști’ dușmani și nimicită. Ogoarele vă sunt prădate: Ale lor roade sunt mâncate – Sub ochii voști’ – căci năvălesc Străinii și le pustiesc.

Isaia 10:16

De-aceea, Domnul cari mereu E al oștirii Dumnezeu, Are să îi înfrunte firea Și va trimite ofilirea, Printre războinicii ce-i are. Va izbucni un pârjol mare, Iar de dogoarea focului, Pieri-vor toți aleșii lui.

Isaia 17:2

Cetățile ce s-au aflat În Aroer, sunt părăsite, Iar turmele – nestingherite – Acolo au să pășuneze Și-n pace au să înnopteze.

Isaia 32:14

Casa care a fost zidită Pentru-mpărat, e părăsită. Cetatea cea de altădată – Gălăgioasă – e lăsată. Dealul și turnul au să fie Drept peșteri doar, pentru vecie. Măgari sălbatici, strânși în ceată, Au să se-adune, de îndată. Vor merge-n locurile-acele, Căci ei au să se joace-n ele. Turmele-apoi au să se-adune Și-acolo-și vor găsi pășune,

Isaia 40:11

El Își va paște a Lui turmă, Ca un Păstor adevărat. În brațe, îi va fi luat, Pe miei; la sân, El îi așează, Iar oile ce alăptează Sunt, cu blândețe, ocrotite, De El fiind călăuzite.”

Isaia 65:10

Saronul o să fie dat, Loc pentru oi, de pășunat. Voi face ca valea Acor Culcuș să fie-al boilor. Le dau pentru poporul Meu Care Mă caută, mereu.

Isaia 7:25

Nu vor mai fi cutreierați Munții cei care sunt lucrați – Azi – cu cazmaua, căci în spini Vor fi-nglodați și-n mărăcini. Doar boii vor intra în ei Și oile, în munți-acei, Căci oamenii au să voiască – În ăst fel – să-i bătătorească.

Ieremia 5:28

Se-ngrașă, fără încetare, Și pun grăsimi strălucitoare Pe ei. Mai au o trăsătură: În rău, întrec orice măsură. Nu țin la pricina pe care Orfanul, de la ei, o are, Ca astfel să le meargă bine. Nu fac – așa cum se cuvine – Dreptate celor ce-s lipsiți, Pentru că sunt nelegiuiți.”

Plângerile 5:2

Niște străini au dobândit Ceea ce noi am moștenit! Casele noastre le-au luat Cei cari în alte țări au stat!

Osea 4:16

Iată că-ntregul Israel Dă din picioare-acum, la fel Ca o mânzată dovedită Precum că este ne-mblânzită. Și pe pășuni întinse, el, Păscut să fie, ca un miel, De către Domnul Dumnezeu!

Osea 8:7

Vânt, drept sămânță, au avut Atuncea când au semănat. De-aceea, când – la secerat – Oameni-aceia se adună, Au să culeagă doar furtună. Din grâu, nu vor avea un spic, Căci nu va răsări nimic. Ceea ce din pământ răsare, Făină ca să dea, nu are. Chiar de-ar ieși rodul făinii, Au să-l mănânce doar străinii.

Miheia 2:12

„Strâns vei fi Iacove! La fel, Ce-a mai rămas din Israel, Am să adun Eu, mai apoi, Precum strângi turma cea de oi, Atuncea când pe-a ei pășune Voiești – din nou – să se adune. De-aceea-n ziua ‘ceea are Să se stârnească zarvă mare.

Țefania 2:14

Cirezi de vite-au să se-așeze Și în cetate-au să-nnopteze. Acoperișul stâlpilor Va fi locul aricilor Și-al pelicanilor. Vor sta Acolo și vor înnopta. În cadrele ferestrelor Se-aude doar țipătul lor. Nu va mai fi vreo căptușeală De cedru, ci – fără-ndoială – Doar pustiirea va avea, Pe praguri, loc unde să stea.

Țefania 2:6

Al mării mal are să fie Izlaz pe care au să vie Turme de oi, la pășunat. Acolo, își vor fi-nălțat Păstorii, colibele lor, Chiar lângă târla oilor.

Luca 21:24

Din ‘ăst norod, mulți dintre ei, Sub ascuțișul sabiei, Cădea-vor; mulți vor fi luați Ca robi și-apoi, împrăștiați În neamurile câte sânt Aflate pe acest pământ; Cât de Ierusalim? Călcat Va fi de neamuri, ne-ncetat, Până când fi-va împlinită Vremea, pentru străini, menită.

Deuteronom 28:33

Din rodul dat de-al tău ogor, O să mănânce alt popor, Pe care nu l-ai cunoscut; Apoi întregul tău avut, De către el, va fi luat. Vei fi zdrobit și apăsat.

Deuteronom 32:15

S-a îngrășat, în acest fel – Atunci – poporul Israel Și din picior, a azvârlit; – Te-ai îngrășat și te-ai lățit! – A săvârșit un lucru rău: Pe Domnul – Ziditorul său – Poporu-atunci L-a părăsit Și astfel, a nesocotit Chiar Stânca mântuirii sale.