Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 45:24 - Biblia în versuri 2014

24 Când acel timp o să sosească, Doar astfel o să se vorbească: „Dreptatea-n Domnul se găsește. Puterea-n El doar locuiește. Le El vin cei ce-s mâniați Pe El și fi-vor înfruntați.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

24 zicând despre Mine: «Numai în Domnul este dreptate și putere!»“. Toți cei ce au fost mâniați pe El vor veni la El și vor fi făcuți de rușine.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

24 spunând despre Mine: ‘Numai în Iahve este dreptatea și forța (de care avem nevoie)!’». Toți cei care au fost supărați pe El, vor veni la El și vor fi determinați să le fie rușine.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

24 „Numai în Domnul – se va zice despre mine – sunt dreptatea și puterea; la el vor veni și se vor rușina toți cei care se aprind împotriva lui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

24 ‘Numai în Domnul’, Mi se va zice, ‘locuiesc dreptatea și puterea; la El vor veni și vor fi înfruntați toți cei ce erau mâniați împotriva Lui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

24 și se va zice de mine: Numai în Domnul este dreptate și putere. La el vor veni și toți cei ce se aprind împotriva lui se vor rușina.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 45:24
40 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

În vremea care o să vie, Nicicând, toiagul de domnie, Nu se va-ndepărta de el. La fel va fi și cu acel Toiag de cârmuire, care, El îl va ține la picioare, Până când Șilo se ivește” – Numele Lui se tălmăcește „Mesia”. „De cuvântul Lui, Popoarele pământului – În vremile ce au să vie – Vor asculta, în veșnicie.


Domnul, șezând pe al Său tron, O să întindă, din Sion, Toiagul cârmuirii Sale, Precum și al puterii Tale, Spunându-Ți: „Fii stăpânitor, În mijlocul vrăjmașilor!”


Despre-ale Tale lucrări cari Se-arată-a fi nespus de mari – Necontenit – am să vorbesc Și-n lume-am să mărturisesc. Numai a Ta dreptate, eu Am să o pomenesc mereu.


Locuitorii din pustie, În a lui față, au să vie Și vor îngenunchea de-ndată. Apoi, vrăjmași-i se arată Și au să i se-nchine până Jos la pământ, lingând țărână.


Tu ești fala poporului. Tu ești fala puterii lui. Prin îndurarea-Ți arătată, Puterea noastră-i ridicată,


A voastră-ncredere să fie În Dumnezeu, pe veșnicie, Căci El este nemuritor Și-i Stâncă a veacurilor.


Plini de rușine și-nfruntați Vor fi cei cari sunt mâniați Pe tine. Fi-vor nimiciți, Cei ce-mpotrivă-ți sunt porniți.


Voi, teamă, să nu arătați! De frică, să nu tremurați! Dar oare, Eu nu v-am făcut, Lucrul acest, de cunoscut, Cu multă vreme înainte, Ca să puteți lua aminte? Voi, martori, Îmi sunteți, mereu! Mai este un alt Dumnezeu? Mai este altcineva, încă? Nu! Nu cunosc, o altă Stâncă!”


Făcuți vor fi neprihăniți În Domnul dar – și proslăviți Vor fi de-asemenea, în El – Cei ce-s urmași din Israel.”


Orișice armă făurită În contra ta, va fi zdrobită, Pentru că ea, putere, n-are. De-asemeni, orice limbă care Va fi-mpotriva ta-ndreptată Când se va face judecată, Are să fie osândită, Fiind de-ndată pedepsită. Aceasta-i moștenirea dată Robilor Domnului și iată, Aceasta-i mântuirea Mea, De care, parte, vor avea. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


Iată – într-adevăr – apoi, La Mine, neamuri, chema-voi, Pe care nu le-ai cunoscut, De care – știre – n-ai avut. Popoare, voi chema apoi, Care nu vă cunosc pe voi. La tine, alerga-vor ele, Pentru că neamurile-acele Veni-vor, pentru Dumnezeu, Pentru Cel cari ți-e Domn, mereu. Ele-au să vine pentru Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel, Pentru Cel care Se vădește, Pe tine, că te proslăvește.”


În neamul tău, vor fi găsiți Doar oamenii neprihăniți. Stăpâni, în țară, au să fie Oameni-acești, pentru vecie, Ca o odraslă pregătită, Care de Mine-a fost sădită, În slujbă să Îmi fie ea, Necontenit, spre slava Mea.


Sunt așteptat, cu nerăbdare, De-ostroavele aflate-n mare. Corăbiile care sânt Din Tarsis – de pe-al său pământ – În frunte stau, gata apoi Ca să-i aducă înapoi, De pe îndepărtate căi, Pe cei cari sunt copii ai tăi. Argint și aur vor avea Să mai aducă, să le dea Pentru Numele Domnului, Pentru Numele Sfântului Pe cari Îl are Israel. El este Domnul tău, e Cel Care pe tine te iubește. El e Cel cari te proslăvește.


În al Meu Domn, Mă bucur Eu Și vesel sunt, în Dumnezeu, Căci Mi-a dat haina mântuirii, Mi-a dat mantaua izbăvirii. Cu o cunună-mpărătească, El a voit să Mă gătească, Precum este un mire-n casă, Sau precum este o mireasă Care de nuntă-i pregătită, Cu ale ei scule gătită.


Cum bulgării pământului Dau naștere lăstarului Și precum a grădinii față Semănăturilor dă viață, La fel va face, peste fire, Ca să răsară mântuire Precum și laudă, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.”


Atuncea Iuda – negreșit – Are să fie mântuit. Ierusalimul va putea, Parte de liniște-a avea Și-l vor numi, în țara voastră, „Domnul, neprihănirea noastră”.


Iată că Domnul Dumnezeu Este tăria mea, mereu. Putere-mi dă picioarelor, De-mi sunt ca ale cerbilor. Apoi, pe înălțimi, astfel, Mă face ca să umblu, El. Către mai marele pe care Ceata de cântăreți îl are. Cântul acesta-ai pregătit Spre-a fi cântat și-i potrivit Pe instrumentele știute, Care cu coarde sunt făcute.


Acele vremuri, când sosesc, În Domnul am să-i întăresc Și vor umbla-n Numele Lui” – Zice Cuvântul Domnului.


„Casa lui Iuda o-ntăresc Și-n urmă am să izbăvesc Și casele cele pe care, Pe-acest pământ, Iosif le are. De ei Mi-e milă, iar apoi Îi voi aduce înapoi Și-i fac precum au fost odat’, De parcă nu i-am lepădat. Eu am să îi ascult mereu, Căci le sunt Domn și Dumnezeu.


În a lor inimă, cei cari Vor fi în Iuda cei mai mari, Vor spune: „Cei ce se vădesc Că în Ierusalim trăiesc Ne sunt tărie, tuturor, Prin cel ce-i Domn al oștilor, Căci Domnul oștilor, mereu, Fusese al lor Dumnezeu.


Așa a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Când acel timp are să vie, Oameni din orice seminție, De orice neam și-orice popor – Indiferent de limba lor – De poala hainei au să-l ia Pe un Iudeu, căci au să vrea Să îi vorbească: „Vrem și noi Să fim alăturea de voi, Căci am aflat că Dumnezeu, În al vost’ mijloc e mereu!”


Când vorbele I-au auzit, Cei, care s-au împotrivit, Tăcură, căci s-au rușinat. Norodu-n schimb s-a bucurat Văzându-L pe Iisus că poate Să facă lucruri, minunate.


Cât despre toți vrăjmașii mei, Care n-au vrut, ca peste ei, Să-mpărățesc, să îi luați Și-n fața mea, să îi tăiați!”


De pe pământ, am să fiu Eu, Oameni, am să atrag, mereu.”


Praznicu-aproape se sfârșise. Ultima zi, a sa, venise, Ea fiind ziua cea mai mare, A sărbătorii. În picioare, Iisus, atunci, S-a ridicat Și zise: „Cel ce-i însetat, Vină la Mine, ca să bea!


Iar voi, prin Tatăl Cel de Sus, Sunteți dar, în Hristos Iisus. El e făcut, de Dumnezeu, Să fie, pentru noi, mereu, Înțelepciune și sfințire, Să fie și neprihănire, Și-asemeni – pentru fiecare – Să fie și răscumpărare,


Pe Cel care n-a cunoscut Nici un păcat, El L-a făcut, Păcat să fie, pentru noi, Ca să putem să fim apoi – Prin El – neprihănirea care, Al nostru Dumnezeu o are.”


Ca să Îl rog, ca potrivit Cu harul Său nemărginit – Cu bogăția slavei Sale – Vouă, să vă arate-o cale, Prin care-apoi, să reușiți, Omul lăuntric, să-l zidiți, Prin Duhul Lui, ca, ne-ndoios,


Încolo, fraților, să știți, Ca-n Domnul, să vă întăriți Și scut, doresc eu, să vă fie, A Lui putere și tărie.


Pot totul, în Hristos, mereu, De care, întărit, sunt eu.


Întotdeauna, întăriți, Cu-a Lui putere, voi să fiți – După a slavei Lui tărie – Gata fiind, cu bucurie, De-a face față-n încercare Și dovedind, mereu, răbdare – Sau o răbdare-ndelungată.


„Simon, zis Petru, rob supus Și-apostol, în Hristos Iisus, Către cei care-au dobândit Credința ce s-a dovedit De-același preț cu cea pe care, Noi am primit-o, fiecare, Prin voia Dumnezeului Și a Mântuitorului Nostru, aflat în ceruri, sus – Adică prin Hristos Iisus.


Popoarele s-au mâniat, Însă atunci, s-a arătat Mânia Ta; căci a venit Timpul ce fost-a hărăzit, Ca să-i aduni, la judecată, Pe morți, și să dai o răsplată, Prorocilor Tăi, sfinților Și-apoi, de-asemeni, tuturor Care se tem de al Tău Nume – Fie că-s mici sau mari, în lume. Apoi, cei care se vădesc Cum că pământu-l prăpădesc, De-a Ta mânie, sunt loviți Și au să fie nimiciți!”


Și Duhul și Mireasa-apoi, Îmi spun: „Doamne, vino la noi!” Cei ce aud, apoi și ei Să spună „Vino!”. Toți acei Care, pe drum, au însetat, La Mine pot să vină-ndat’. Cel care, apa vieți-o vrea, Să vină-acuma, ca să bea, Pentru că are a-i fi dată, Fără să i se ceară plată!


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ