Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 45:20 - Biblia în versuri 2014

20 „Vă strângeți și v-apropiați Voi, cei care sunteți scăpați Din țările neamurilor! Vă spun, spre știrea tuturor, Că toți cei care își cioplesc Idolii lor se dovedesc Fără pricepere, căci cheamă Un domn care – de bună seamă – Nu poate ca să-i mântuiască Sau sprijin să le dăruiască.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

20 Strângeți-vă! Veniți! Apropiați-vă cu toții, voi supraviețuitori dintre națiuni! Fără minte sunt cei care își poartă lemnul chipului cioplit, și se roagă unui dumnezeu care nu poate mântui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Strângeți-vă! Veniți! Apropiați-vă – voi toți supraviețuitorii care proveniți dintre celelalte popoare! Cei care își transportă idolii de lemn și care se roagă unui (dumne)zeu ce nu poate salva, sunt fără minte.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Adunați-vă și veniți, apropiați-vă împreună, voi, cei eliberați dintre neamuri! Nu cunosc cei care poartă lemnul chipului lor cioplit și se roagă unui Dumnezeu care nu poate să mântuiască.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Strângeți-vă, veniți și apropiați-vă împreună, voi, cei scăpați dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce își duc idolul de lemn și cheamă pe un dumnezeu care nu poate să-i mântuiască.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

20 Adunați‐vă și veniți! Apropiați‐vă împreună, voi cei scăpați ai neamurilor! Sunt fără pricepere cei ce poartă lemnul chipului lor cioplit și se roagă la un dumnezeu care nu‐i poate mântui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 45:20
32 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Domnul, furios pe-Amația Pentru tot ceea ce făcea, Trimise un proroc la el Și i-a vorbit, în acest fel: „De ce-ai luat zeii pe care Poporul din Seir îi are, Când ei – așa cum ai văzut – Să-i izbăvească, n-au putut, Din mâna ta?” Amația,


Și-n urmă jertfe a adus La dumnezeii cei pe care Țara Damascului îi are. El s-a gândit: „Ăști dumnezei, I-ajută pe vrăjmașii mei. De-aceea, eu am să mă duc Și jertfe, lor, am să le-aduc, Să mă ajute și pe mine Și astfel să îmi meargă bine.” Dar acești idoli l-au făcut Pe împărat de-a fi căzut Și, în păcate, după el, A tras întregul Israel.


Asemenea idolilor, Sunt cei ce-i fac. Asemeni lor, Necontenit, sunt și acei Care își pun nădejdea-n ei.


Plină – atunci – are să fie, De slavă și de măreție, Odrasla Domnului, căci iară Va străluci rodul în țară, Pentru cei care-s fericiți, Ai lui Israel mântuiți.


„Apără-ți pricina, de-ndată! Adă dovezi și le arată!” – Domnul a zis, cari Împărat E, peste Iacov, așezat.


Vă adunați neamurilor, Precum și voi, popoarelor! Care din ele s-a văzut În stare de a fi știut Toate aceste lucruri noi, Ca să ni le vestească-apoi? Cine ar fi putut să vie, Să facă-ntâia prorocie? S-aducă martori, să vorbească, Dreptatea să își dovedească Astfel, în fața tuturor, Iar oamenii, la rândul lor, Să spună: „E adevărat!”.


Cine e cel care-a lucrat Un dumnezeu, sau a turnat Un idol, iar apoi din el, Folos să tragă, în vreun fel?


Cei ce fac idoli, pot a spune Precum că sunt deșertăciune, Iar ale lor lucrări, vă zic Că nu folosesc la nimic. Însă, chiar lucrurile-acele Mărturisit-au despre ele Și-arată că-s nepricepute. Fără vedere sunt făcute Și toate sunt – vede oricine – Spre a le face de rușine.


„Iată, se prăbușește Bel. Nebo, apoi, cade și el. Idolii lor, pe vite-s puși; Pe dobitoace sunt aduși; Idolii care îi purtați Care pe vite-i încărcați, Au să ajungă o povară Și vor fi sarcini, bunăoară, Pe spatele bietelor vite Cari, de puteri, vor fi sleite!


Vă strângeți toți să ascultați, Iar apoi, seama, să luați. Cine-a vestit aceste toate? Cine, să le-mplinească, poate? Acel pe care îl iubește Domnul, acela împlinește Îndată, toată voia Lui, În contra Babilonului, Iar al său braț, necruțător, Peste-al Haldeilor popor, Plin de puteri se va lăsa Și greu are a-i apăsa.


Și-atunci să strigi, cât vei putea, Ca izbăvire să îți dea Idolii tăi! Dar toți – câți sânt – Vor fi luați și duși de vânt, Căci cu putere foarte mare, O să-i ridice o suflare. Cei cari încredere vădesc În Mine, țara moștenesc Și-apoi stăpâni aceștia sânt Asupra muntelui Meu sfânt.”


Atunci, a omului știință Și-arată a ei neputință, Iar omul – precum și-al său rost – Se vede cât este de prost. Cel care argintar se ține, Dat e atuncea de rușine, Cu chipul ce și l-a cioplit, Că orice idol – negreșit – Numai minciună se vădește Căci viața nu-l însuflețește.


De-aceea, acești dumnezei Sunt precum e o sperietoare De păsări, pusă pe ogoare, Unde sunt castraveți aflați. Ei nu vorbesc și-s așezați În câmp, de către oameni. Ei – Adică idolii acei – Sunt fără viață, nu aleargă, Căci n-au picioare ca să meargă. De-aceea, voi să n-aveți teamă, Pentru că ei – de bună seamă – Nu pot a face rău sau bine.”


Toți oamenii de pe pământ Doar niște proști, în față-Ți, sânt. Idolii lor nu se pot pune Cu Tine, căci deșertăciune Și lemn este a lor ființă, Precum și-ntreaga lor știință!


Moabul fi-va rușinat Și de Chemoș va fi urmat, Căci vor păți ca Israel Cari se-ncrezuse în Betel.


Însă în vremea de apoi, Îi voi aduce înapoi Pe toți fiii Moabului Precum și pe fiicele Lui.” Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit. Aceasta e o judecată Cari spre Moab e îndreptată.


Ascultați strigătele lor, Cele ale fugarilor Cari Babilonu-l părăsesc Și care în Sion vestesc O răzbunare-a Domnului, Din pricina Templului Lui!


Să v-amintiți, neîncetat, Că-n acea vreme, v-ați aflat Fără Hristos, făr’ să vă fie, Dreptul pentru cetățenie, Recunoscut, în Israel, Lipsiți fiind, în acest fel, De legămintele pe care, Făgăduința-n ea, le are, Fără nădejde, tot mereu, Și-n lume, fără Dumnezeu.


În El, cei doi sunt împăcați, Cu Dumnezeu, și-s așezați Doar într-un trup, pentru vecie, Iar astfel, orice vrăjmășie – Prin cruce – fost-a nimicită.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ