Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 40:28 - Biblia în versuri 2014

28 Nu știi? Sau nu ai auzit Că Dumnezeu a întocmit Pământul? El nu ostenește Și-apoi, nicicând, nu obosește. Puterea Lui este ascunsă, Nemărginită, nepătrunsă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

28 Nu știi? N-ai auzit? Domnul este Dumnezeul cel veșnic, Creatorul marginilor pământului. El nu obosește, nici nu rămâne fără putere, iar priceperea Lui este de nepătruns.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

28 Nu știi? Nu ai auzit? Iahve este Dumnezeul Etern. El este Creatorul întregului pământ. El nu obosește, nici nu are nevoie de odihnă; iar capacitatea Lui de înțelegere a lucrurilor este imposibil de explorat.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

28 Oare nu știi sau nu ai auzit că Domnul este Dumnezeu veșnic? El, care a creat marginile pământului, nu obosește și nu se ostenește, iar inteligența lui nu poate fi pătrunsă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

28 Nu știi? N-ai auzit? Dumnezeul cel veșnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu obosește, nici nu ostenește; priceperea Lui nu poate fi pătrunsă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

28 Nu cunoști? N‐ai auzit că Dumnezeul cel veșnic, Domnul, Făcătorul marginilor pământului, nu ostenește, nici nu obosește? Priceperea lui nu se poate cuprinde.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 40:28
37 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Un tamarsic a semănat Avram, acolo, și-a chemat Apoi, Numele Domnului.


Oare-al pământului întins, A ta privire l-a cuprins?


Domnul sfârși-va ce-a-nceput, Ceea ce are de făcut, Căci bunătatea Domnului Ține în veacul veacului. Doamne, nu părăsi pe cale, Lucrările mâinilor Tale.


Știința Ta, cea minunată, Atât de sus e așezată – Atât de mult ea se întinde – Încât eu nu o pot cuprinde.


Mare e Domnul Dumnezeu, Vrednic de laudă, mereu. Mărimea Lui ni se arată A fi – mereu – nemăsurată. Atât de mare a ajuns, Încât este de nepătruns.


Al nostru Dumnezeu e mare Și prin puterea Lui, e tare. Priceperea Îi e vădită Precum că e nemărginită.


‘Nainte de-a se fi născut Munții – până nu s-au făcut Lumea și tot acest pământ, Cu toate ce în ele sânt – Din veșnicii ai fost, mereu, Și-n veci vei fi Tu, Dumnezeu!


„Dar spune-mi, nu ai auzit Că Eu – de mult – am pregătit, Aceste lucruri? Nu știi oare, Că am gătit a lor pierzare, Din vremuri vechi? Dar, negreșit, Acum doar am îngăduit, Ca ele a fi împlinite. Toate cetățile-ntărite, În dărmături, le voi preface, Așa precum Mie îmi place.


Nu știți? Sau nu vi s-a făcut, De la-nceput, de cunoscut? Dar oare, nu ați auzit? Ori, niciodată, n-ați gândit Cum e pământu-ntemeiat?


Nu va slăbi lucrare Sa, Fiindcă nu Se va lăsa Până când fi-va-nscăunată Dreptatea pe pământ și, iată, Nădăjduiesc în legea Lui Ostroavele pământului.”


De-aceea zic Eu, către voi: Veniți la Mine, înapoi, Ca să puteți fi mântuiți Voi toți cei care vă găsiți La marginile de pământ, Căci Dumnezeu, numai Eu sânt!


Căci Cel Prea-Nalt – cari locuiește În veșnicii și se vădește Că al Său Nume este sfânt, Mereu – a spus acest cuvânt: „În locuri ‘nalte, Mă găsesc Și în sfințenie locuiesc. Dar sunt cu cel ce e zdrobit, Cu omul care e smerit, Căci cercetez inimi zdrobite Și-nviorez duhuri smerite.


Nu-i scurtă mâna Domnului, Spre-a mântui. Urechea Lui Nu poate să fi asurzit Și să nu ne fi auzit.


„Să-nchid al mamei pântec, oare, Când chiar Eu sunt Acela care Le fac să nască?” – a-ntrebat Domnul. „Când naștere-am lăsat, În lume, să le fac ăst rău?” – Întreabă Dumnezeul tău.


Dar Domnul este Dumnezeu, Căci El este Cel viu, mereu. El este Cel adevărat Și este veșnic Împărat. Dacă Se mânie Preasfântul, Va tremura întreg pământul Și neamurile au să fie Lovite de a Lui urgie, Iar pe pământ nici un om nu-i, Să sufere urgia Lui.”


„Ah Doamne, precum e știut, Cer și pământ Tu ai făcut, Prin brațul Tău întins și tare Și prin puterea Ta cea mare. Din parte-Ți, sunt încredințat, Cum că nimic nu-i de mirat!


„Poporul Meu este nebun. Nu Mă cunoaște. Pot să spun Că ai poporului Meu fii La fel sunt ca niște copii. N-au minte, iar priceperea, La ei, nu are loc să stea. Meșteri în rău pot a se ține, Dar nu știu ca să facă bine.”


Iisus se-ntoarse înapoi, La toți cei unsprezece-apoi, Și astfel, li S-a arătat, Să creadă că a înviat. În casa lor, când a venit, Pe ucenici, El i-a găsit, În jurul mesei, adunați. Atuncea, ei au fost mustrați Pentru-a lor inimă-mpietrită, Și necredința dovedită, Mereu, când vești au căpătat – Prin martori – că a înviat.


Iisus, atuncea, a vorbit: „O, neam necredincios și rău! Cât voi mai sta în sânul tău?! Cât să te sufăr Eu? Ei bine, Copilul, să-l aduci la Mine!”


„O, ce nepricepuți sunteți! Inimi zăbavnice aveți” – Blând, i-a mustrat Domnul Iisus – „Când trebuia, ceea ce-au spus Prorocii, ca să fi crezut.


„De-atâta vreme sunt aici, Și nici voi, ai mei ucenici” – Le-a zis El – „nu M-ați cunoscut? Cel ce Mă vede, L-a văzut Pe Tatăl. Cum zici, „Ne arată, Acuma dar, pe al Tău Tată”?


Iisus le spuse: „Tatăl Meu Lucrează, pân-acum; iar Eu, Tatălui Meu, M-alăturez Și-asemeni Lui, și Eu lucrez.”


Domnul, așa, ne-a poruncit: „Te-am pus să fii, te-am rânduit, Lumina Neamurilor. Deci, Pe-ale pământului poteci, Până la marginile lui, Duci mântuirea Domnului.”


Până a-ngăduit să vină, Să se arate în lumină, Prin scrierea prorocilor, După porunca dată lor, Și prin voința Celui care E Dumnezeu veșnic și mare; Descoperirea a fost spusă Spre-a fi la cunoștință-adusă, În fața oricărui popor. Ea e trimisă tuturor Și dă, astfel, la toți, putință, Ca să asculte, de credință.


Căci „Cine-a știut gândul Lui – Gândul ascuns, al Domnului – Spre a putea fi în măsură, Ca să Îi dea învățătură?” Dar gândul lui Hristos Iisus, Acum, în noi se află pus.”


Nu știți că cine s-a lipit De-o curvă, a și devenit Un singur trup cu ea, apoi? Căci este scris: „Astfel – cei doi – Un singur trup, alcătuiesc.”


Nu știți că trupul se vădește Templul, în care locuiește Duhul Cel Sfânt, ce L-ați primit Și-i de la Dumnezeu venit? De-asemenea, nu știți că voi Nu mai sunteți ai voștri-apoi?


Nu știți căci cei ce se vădesc A fi nedrepți, nu moștenesc Împărăția cea pe care, Al nostru Dumnezeu o are? De-aceea, zic, dragii mei frați, Ca nu cumva să vă-nșelați Voi singuri, în astă privință. Pentru că nu e cu putință Ca cineva, dintre cei cari Se dovedesc a fi curvari, Sau cineva dintre cei care Le-aduc, la idoli, închinare, Sau cei care sunt preacurvari, Ori sodomiți, sau acei cari Malahi se dovedesc să fie,


Veșnic e Domnul Dumnezeu Și-un adăpost e El, mereu. Sub al Său braț, El – veșnic – are– Un loc menit pentru scăpare. Pe-ai tăi vrăjmași, necontenit, Din fața ta, i-a izgonit Și-n orice loc ai să-l găsești, Ți-a poruncit: „Să-l nimicești!”


Încredințat sunt eu apoi, Căci Cel care-a-nceput, în voi, Să desfășoare-astă lucrare, Acela și putere are, Să o-mplinească, ne-ndoios, Până în ziua lui Hristos.


A Celui care, Împărat, E, peste veșnicii, aflat, A Celui, de la început, Nemuritor și nevăzut, A Celui care e, mereu, Singurul nostru Dumnezeu, Să fie salva și, din plin, Cinste să aibă El! Amin.


Cu-atât mai mult – neîndoios – Sângele Domnului Hristos Care, prin Duhul Cel de Sus, Pe Sine Însuși S-a adus Ca și o jertfă nepătată, Ce pentru Dumnezeu e dată, Va curăța, necontenit, Al vostru cuget – negreșit – De fapte moarte, ca apoi, Nestingheriți, să puteți voi, Numai pe viul Dumnezeu, În urmă, să-L slujiți, mereu!


Cei cari sunt ai lui Dumnezeu Vrăjmași, vor tremura mereu, Căci din înaltul cerului, Va arunca tunetul Lui, Asupra lor. Vor fi chemate – În fața Lui – și judecate Chiar și acelea care sânt Margini, pentru acest pământ. Putere, El a revărsat, Mereu, peste-al Său împărat Și-apoi a Unsului tărie ‘Nălțată-n veci, are să fie.”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ