Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 40:11 - Biblia în versuri 2014

11 El Își va paște a Lui turmă, Ca un Păstor adevărat. În brațe, îi va fi luat, Pe miei; la sân, El îi așează, Iar oile ce alăptează Sunt, cu blândețe, ocrotite, De El fiind călăuzite.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

11 El Își va paște turma ca un păstor; Își va strânge mieii în brațe, îi va lua la piept și va călăuzi blând oile care alăptează.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 El Își va paște turma ca un păstor. Își va strânge mieii în brațe, îi va lua la piept și va conduce blând oile care alăptează.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 Ca un păstor își va paște turma: cu brațul lui va aduna mieii și-i va ridica la pieptul său, iar pe cele care alăptează le va conduce cu grijă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 El Își va paște turma ca un Păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 El își va paște turma ca un păstor, va strânge mieii în brațul său și‐i va purta în sânul său; el va mâna blând pe cele ce dau să sugă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 40:11
32 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Răspunse Iacov – „uite, eu Am oi și vaci, proaspăt fătate. Copii-s mici. Deci nu se poate Să plec – să-i obosesc acum – Căci turma va pieri pe drum, O zi măcar de mă grăbesc.


Căci arcul, tare, i-a rămas Și brațul i-a fost întărit De Cel care l-a sprijinit Pe Iacov – ajungând astfel, Păstor, stânca lui Israel.


Să știți că Domnul e, mereu, Adevăratul Dumnezeu. El ne-a făcut. Suntem ai Lui: Turma pășunii Domnului.


Mă părăsește tatăl meu Și mama mea, dar Dumnezeu, Întotdeauna mă primește.


Doamne, pe-ntreg poporul Tău, Îl mântuie de orice rău! La moștenirea Ta, veghează Mereu, și-o binecuvintează! În veci să fii al lor păstor, Precum și-al lor sprijinitor.


Fă bine doar, necontenit, Și umblă în credincioșie. Nădăjduiește-n Dumnezeu Și stai în țară, pe vecie, Iar desfătarea ta, mereu,


Doamne, mereu Tu ești Acel Ce-i e păstor, lui Israel. De-aceea, Te rugăm fierbinte, Necontenit să iei aminte, Pentru că Tu-l povățuiești Pe Iosif și îl cârmuiești Asemenea turmei de oi. Arată-Te Doamne, apoi, Plin de putere, strălucind, Pe heruvimi doar, călărind!


În drumul Său, atuncea când, O trestie, o să găsească, De-i frântă, nu o s-o zdrobească. De-un muc ce arde, nu Se-atinge, Pentru că El nu îl va stinge, Ci va vesti o judecată, Pe adevăr întemeiată.


Poporu-apoi și-a amintit De zilele-n care-a trăit Moise, zicând: „Unde-i Cel care Și-a scos al Său popor din mare, Și cel care, peste popor, Fusese pus a fi păstor? Unde-i Cel care, pe pământ, Trimis-a Duhul Său Cel Sfânt Din cer, peste al său popor, Să șeadă în mijlocul lor?


Voi neamuri toate și-ascultați Cuvântul Domnului, să-l știți Ca în ostroave să-l rostiți! Să spuneți dar, în acest fel: „Acela cari, pe Israel, L-a risipit, o să-l adune Și-l va păzi pe-a Sa pășune, La fel precum cel ce-i păstor Veghează-asupra turmelor.


„Iată că Eu îi adun iară – Să îi aduc în a lor țară – Din miazănoapte, unde sânt, Și de la capăt de pământ. Orbul se află printre ei, Șchiopul de-asemeni și femei Ce se vădesc însărcinate, Precum și cele ce-s aflate În chinul facerii. Căci iată, Mare mulțime se arată, Venind încoace. Înapoi, În țară, îi aduc apoi.


Eu Însumi le voi paște-apoi, Pe toate ale Mele oi, Căci Eu am să le dărui tihnă Și le voi duce la odihnă. Așa va fi, precum spun Eu, Care sunt Domn și Dumnezeu.”


Atunci, oaia pierdută, iată, De Mine fi-va căutată. Le strâng pe cele rătăcite Și leg rana celei rănite. Pe cele slabe, dintre oi, Am să le întăresc apoi. Pe cele care se vădesc Grase și tari, Eu le păzesc Ca să rămână în putere Și-am să le pasc, precum se cere.”


Îmi zise: „Fiu al omului, Întoarce-te să prorocești Pentru păstorii sufletești Ai neamului lui Israel. În contra lor, spune astfel: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Vai de păstorii cei pe care Neamul lui Israel îi are! Vai fi-va, de păstori-acei Care se păstoresc pe ei! Păstorii nu trebuie-n urmă, Ca să își pască a lor turmă?


Voi pune-n fruntea oilor, Mereu, doar un singur păstor. Acela este Robul Meu, David chemat, pe care Eu Îl pun în fruntea turmelor,


„Eu vă sunt Dumnezeu și-apoi, Voi sunteți ale Mele oi” – A zis Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu.


Iar Robul Meu, David chemat, Are să fie împărat. El va domni peste popor, Căci fi-va un singur păstor. Poruncile au să-Mi păzească, Iar legea au să Mi-o-mplinească.


Puterea cârmuirii Lui Va fi puterea Domnului, Puterea Celui cari, mereu, Îi este Domn și Dumnezeu. În liniște-au să locuiască, Căci El o să Se proslăvească Până la marginile care Acest pământ întins le are.


Paște-Ți poporul Tău cel drag! Ți-l paște, cu al Tău toiag, Căci a Ta turmă se arată Și moștenire, totodată. Șade-n pădurea din Carmel Și singur e poporu-acel. Pe culmile Basanului Și ale Galaadului, Să pască, precum a făcut În vremile care-au trecut.”


Să pasc oile de tăiat. Din toată turma, ele – iată – Mai ticăloase se arată. Două toiege am luat Și „Îndurare” l-am chemat Pe cel dintâi și am găsit Drept „Legământ” că-i potrivit Să îi zic celuilalt. Apoi, Păscut-am turmele de oi.


„Sabie scoală, îți spun Eu, Peste cel ce-i păstor al Meu Și-asupra omului vădit Că-Mi e tovarăș!” – a grăit Cel care-i Domn al oștilor. „Lovește-l numai pe păstor, Căci oile se risipesc! Să-Mi întorc mâna, Eu voiesc, Către cei mici. Iată, în țară,


Iată dar, care-i gândul meu: Vreau ca al păcii Dumnezeu, Care, prin sângele vărsat Atuncea când a încheiat, Cu noi, un veșnic legământ, L-a scos afară din mormânt Pe Domnul nost’, Hristos Iisus – Acela care a fost pus Să fie marele Păstor Al turmei și al oilor –


Așa precum sunt niște oi Ce s-au pierdut, ați fost și voi. Dar v-ați întors către Păstorul, Episcopul – Priveghetorul – Acela care se-ngrijește Și, sufletele, vă păzește.”


Astfel, când marele Păstor O să se-arete, tuturor – Pe frunte – are să vă pună, Atunci, a slavei Lui, cunună, Care, eternă, se vădește, Căci nicicând, nu se ofilește.


Pe jilțul destinat să fie, Drept scaunul pentru domnie – În mijloc chiar – e așezat Mielul, și-Acesta, ne-ncetat, O să le fie-n veci păstor Și va conduce gloata lor, Către al apelor izvoare, Care-s, de viață, dătătoare, Iar a lor lacrimă, mereu, Ștearsă va fi, de Dumnezeu.”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ