Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 37:23 - Biblia în versuri 2014

23 Pe cine-ai ocărât tu dar? Batjocuri, cui ai aruncat Și-n contra cui, tu ai strigat? Dar împotriva cui, cutezi, Să îți ridici ochii? Nu vezi? În contra Sfântului pe care Neamul lui Israel Îl are!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

23 Pe Cine ai batjocorit și ai blasfemiat tu? Împotriva Cui ți-ai ridicat glasul? Împotriva Cui ți-ai înălțat mândru privirea? Împotriva Sfântului lui Israel!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

23 Oare știi pe cine ai ridiculizat și ai blasfemiat? Știi împotriva cui ai vorbit? Realizezi împotriva cui ai avut priviri arogante? Împotriva Sfântului lui Israel!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

23 Pe cine l-ai disprețuit și l-ai insultat? Împotriva cui ți-ai ridicat glasul și ți-ai înălțat privirea? Împotriva sfântului lui Israél!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

23 Pe cine ai batjocorit și ai ocărât tu? Împotriva cui ți-ai ridicat glasul și ți-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel;

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

23 Pe cine ai ocărît și ai hulit tu? Și împotriva cui ai înălțat glasul și ți‐ai ridicat ochii sus? Împotriva Sfântului lui Israel.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 37:23
42 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Pe cine-ai ocărât tu dar? Batjocuri, cui, ai aruncat Și-n contra cui, tu ai strigat? Dar împotriva cui, cutezi, Să îți ridici ochii? Nu vezi? În contra Sfântului, pe care Neamul lui Israel Îl are!


Poate că Domnu-a auzit, Tot ce Rabșache a rostit. De-Asirieni a fost trimis, Iar vorbele care le-a zis, Pe Domnul Îl batjocoresc. De-aceea eu, acum, gândesc Precum că Domnul Dumnezeu – Cel care este viu, mereu – Nu va lăsa nepedepsite Vorbele care-au fost rostite. O rugăciune-n acest ceas, Pentru cei care-au mai rămas, Vreau să îți fac, acuma, eu, Să-i înalți tu, lui Dumnezeu.”


Ei au trimis și o scrisoare, Cu vorbe batjocoritoare, Puse pe seamă la Acel Cari îi e Domn, lui Israel. Iată cuvintele pe care Le-au folosit ei, în scrisoare: „Din dumnezeii ce-i aveau Popoarele ce-n jur erau, Nici unul nu a reușit, Poporul, să-și fi izbăvit, Din mâna mea. Aflați dar voi, Că nu vă va scăpa apoi – Când am să îmi revărs mânia – Nici Cel care, lui Ezechia, Îi este Domn și Dumnezeu! Nu veți scăpa, de bațul meu!”


Când îi aud pe-aceia care Mă ocărăsc fără-ncetare Și când îmi văd prigonitorul, Vrăjmașul și răzbunătorul.


Limbile lor, peste pământ, În goană au cutreierat, Iar glasul lor, spre zări pornit, Până la cer s-a înălțat.


Dar până când îngăduiești Doamne, batjocuri să primești, Pentru-al Tău Nume? Până când Dușmanii vor avea de gând, Numele să-Ți batjocorească Și-apoi să Îl nesocotească?


Doamne, Te-ntoarce și privește! Vrăjmașul Te batjocorește, Iar un popor nechibzuit, Sfântul Tău Nume, L-a hulit!


Să nu uiți, ci să iei aminte La strigătele celor răi Cari se vădesc dușmani ai Tăi! Să nu uiți nici de zarva care Crește, fiind mereu mai mare, Făcută de cei ce vădesc Că împotrivă-Ți se pornesc!


Cine e – între dumnezei – Asemeni Ție, Doamne? Cine E minunat – la fel ca Tine – Precum ești Tu-n sfințenia Ta? Și cine se va arăta Ca Tine-n fapte, de bogat, Cari demne sunt de lăudat? Ca Tine, cine e, în stare, Minuni, ca să mai facă, oare?


Dar Faraon răspunse: „Cine Este Acest Domn, Dumnezeu, Ca de-al Său glas să ascult eu, Și să îl las pe Israel, Să plece, căci așa vrea El? Nu Îl cunosc pe Dumnezeu, Iar pe Israel nu-l las eu, Să plece, cum ați fi voit.”


Ia seama la ce ți-am vorbit, Căci dacă te împotrivești Și ai să-ncerci să îl oprești Pe-al Meu popor, încă o dată,


Însă, și cei trufași mai sânt: Ei își țin ochii ridicați.


Dar după ce-o să împlinească Domnul, toată lucrare Lui, Pe muntele Sionului – Și la Ierusalim, la fel – Are a-l pedepsi pe cel Care se află așezat Peste Asiria-mpărat, Pentru trufia lui cea mare Și pentru a lui îngâmfare,


Apoi, Lumina cea pe care Neamul lui Israel o are, Se va preface într-un foc. Sfântul lui Israel, pe loc, În flacără mistuitoare Se va preface, lovind tare – Doar într-o zi – toți ai lui spini Și tufele de mărăcini.


În ziua ‘ceea, rămășița Lui Israel, precum și vița Lui Iacov, nu vor mai avea Sprijin în cel ce le lovea, Ci al lor sprijin va fi Cel Cari Sfânt îi e lui Israel, Căci Domnul, doar, are să fie Nădejdea lor, pentru vecie.


Tu, ceea care te vădești Că în Sion te-adăpostești, Strigă – cu multă bucurie – Și plină fii, de veselie Căci mare e în tine – iată – Acela care Se arată Precum că e Sfântul pe care Poporul Israel Îl are.”


Vedea-vor ochii omului – Atunci – pe Făcătorul lui. Omul se-ntoarce către Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


Omul – atunci – neîndoios – Își va pleca privirea-n jos, Iar semeția omului Precum și îngâmfarea lui Vor fi smerite, negreșit. Când acea zi va fi venit, Doar Domnu fi-va înălțat.


Poate că Domnu-a auzit, Tot ce Rabșache a rostit. De-Asirieni a fost trimis, Iar vorbele pe cari le-a zis, Pe Domnul Îl batjocoresc. De-aceea, eu acum gândesc Precum că Domnul Dumnezeu – Cel care este viu, mereu – Nu va lăsa nepedepsite Vorbele care-au fost rostite. O rugăciune-n acest ceas, Pentru cei care-au mai rămas, Vreau să îți fac, acuma, eu, Să-i înalți tu, lui Dumnezeu.”


N-ai teamă, fii încrezător Tu, cel care te dovedești Că al lui Iacov vierme ești Și rămășița cea pe care Neamul lui Israel o are, Căci Eu îți sunt sprijinitor Și Eu îți vin în ajutor. Mântuitorul tău e Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


Pleava. Tu le vei vântura, Iar ele, risipite, sânt, Luate de-un vârtej de vânt, Furios, ce le va spulbera. Tu, însă, te vei bucura, Te vei făli, mereu, cu Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel.


„Așa vorbește Dumnezeu, Acela care, tuturor, Vă este Răscumpărător Și totodată este Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel: „Voi sunteți pricina din care Am să trimit un vrăjmaș tare, Asupra Babilonului. Am să aduc, în contra lui, În urmă, chiar și pe cei cari Se dovedesc a fi fugari; Am să-i aduc și pe Haldei Și au să se pogoare ei, Cu ale lor corăbii care, Le-au fost motiv de fală mare.


Căci îți sunt Domn și Dumnezeu! Mântuitor, îți sunt tot Eu, Pentru că doar Eu sunt Acel Cari îi e Sfânt lui Israel! Egiptul, cât este de mare, Îl dau preț de răscumpărare În schimbul tău. De-asemenea, Saba și Etiopia Preț de răscumpărare sânt În locul tău, pe-acest pământ.


Și astfel, cei care mici sânt, Puși au să fie la pământ. Vor fi smeriți aceia cari Se dovedesc a fi mai mari. Privirile trufașe – toate – În acel timp, vor fi plecate.


Vai de cei cari se socotesc Drept înțelepți și pricepuți!


Moabul fi-va nimicit, Pentru că el s-a semețit În contra Domnului. Astfel, Nu va mai fi, un popor, el.


Îmi zise: „Fiu al omului, Spune aceluia pe care, Tirul, drept voievod, îl are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată că tu te-ai îngâmfat În inimă și-ai cuvântat Plin de mândrie, zicând: „Eu, Pe scaunul lui Dumnezeu, Ajuns-am să fiu așezat, Căci Dumnezeu – cu-adevărat – Sunt eu și sunt stăpânitor, Aici, în sânul mărilor”, Măcar că Dumnezeu nu ești, Ci doar un om tu te vădești Care doar ifose-ți dădeai De parcă Dumnezeu erai.


În fața ucigașului – Atuncea – tu o să mai spui: „Sunt Dumnezeu”, măcar că ești Un om doar? O să mai vorbești În felu-acesta, când, la tine, Cel care te ucide vine?


În contra Mea, voi v-ați fălit Și vorbele vi le-ați sporit Față de Mine. Am aflat! Am auzit ce-ați cuvântat!”


Numele-Mi sfânt va fi știut, Căci Îl voi face cunoscut În mijlocul lui Israel – Pentru că al Meu este el – Și nu-l mai las ca să greșească, Numele-Mi sfânt să-L pângărească, Iar neamurile au să știe Că Eu sunt Domnul, pe vecie, Că Eu sunt Sfântul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are!”


Pe Cel Prea-Nalt, fără-ncetare, Să Îl hulească doar, el are. Sfinții Celui Prea-Nalt, de el, Sunt asupriți în chip și fel. Vremuri și legea, să știți voi Că el le va schimba apoi. Sfinții, atunci, fi-vor luați Și-n ale lui mâini vor fi dați, Mai multe vremi cari, numărate, Vor fi trei vremi și jumătate.


În urmă, el s-a înălțat Și a ajuns pân’ la cel care Peste oștire-a fost mai mare, Smulgându-i jertfa necurmată, Spurcându-i astfel totodată, Locul locașului său sfânt.


Potrivnicul care, mereu, Mai sus de tot ce-i „Dumnezeu”, Vrea ca să fie înălțat Și peste tot ce-i arătat Vrednic a fi, de închinare. Din astă pricină, el are Să intre-n Templul Domnului, Ca să se-așeze-n locul Lui – Așa cum și-a dorit, mereu – Și să se dea, drept Dumnezeu.


David, pe cei ce s-au aflat În jurul lui, i-a întrebat: „Ce are să se facă, oare, Celui care o să-l omoare Pe Filistean și-n acest fel, Ridică, de pe Israel, Ocara ce s-a aruncat? Cum de, ăst om a cutezat – Cari netăiat e împrejur – S-arunce cu ocară-n jur, Pe oștile lui Dumnezeu, Acela care-I viu, mereu?”


În ăst fel, doborât-am eu, Leul, sau ursul, tot mereu. Iată, cu Filisteanu-acel, Se va-ntâmpla-n același fel, Căci netăiatul împrejur A cutezat s-arunce-n jur, Ocări, care, pe Israel, Căzut-au. Dar nu știe el Că o să fie pedepsit, Căci cu ocări a azvârlit În oștile lui Dumnezeu, Acel care e viu, mereu!”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ