2 Și-n urmă, la porunca lui, Eliachim – acela care Peste-a lui casă e mai mare – Fiind de Șebna însoțit – Cari logofăt era numit – Și de cei mai bătrâni preoți, Au mers, în mare grabă, toți, Pân’ la prorocul Domnului. Amoț fusese tatăl lui, Iar el, Isaia, s-a chemat.
2 I-a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoț, pe Eliachim, cel ce răspundea de palat, pe scribul Șebna și pe cei bătrâni dintre preoți, fiecare dintre ei acoperit cu o pânză de sac.
2 I-a trimis la profetul Isaia – fiul lui Amoț – pe Eliachim – administratorul palatului – pe scribul Șebna și pe bătrânii preoților. Ei erau acoperiți toți cu saci.
2 I-a trimis pe Eliachím, [responsabilul] peste casa [regală], pe Șebná, scribul, și pe bătrânii preoților, îmbrăcați în sac, la Isaía, fiul lui Ámoț, profetul.
2 A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Șebna, logofătul, și pe cei mai bătrâni dintre preoți, acoperiți cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoț.
În fața lor, ei l-au chemat Pe Ezechia, de îndat’. Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Fiind de Șebna însoțit Și de Ioah, iute-au ieșit În fața-Asirienilor, Spre-a asculta solia lor. Eliachim este cel care Fusese pus drepte cel mai mare, În casa împăratului; Șebna e logofătul lui; Ioah – al lui Asaf fecior – E arhivar, sau scriitor.
Și-n urmă, la porunca lui, Eliachim – acela care Peste-a lui casă e mai mare – Fiind de Șebna însoțit – Cari logofăt era numit – Și de cei mai bătrâni preoți, Au mers, în mare grabă, toți, Pân’ la prorocul Domnului. Amoț fusese tatăl lui, Iar el, Isaia, s-a chemat.
Când zorii zilei au venit, Întreg poporul a pornit Către Tecoua, pustiu care Se întindea în depărtare. Ieșind în față, Iosafat, Către popor a cuvântat: „Voi – cei din Iuda adunați – Cei în Ierusalim aflați, Nădejde să aveți mereu, În al nost’ Domn și Dumnezeu, Căci astfel fi-veți întăriți. Izbândă o să dobândiți, Crezând cuvântul Domnului, Rostit prin toți prorocii Lui.”
Când Mardoheu a auzit Tot ceea ce s-a poruncit, Haina și-a rupt și s-a-mbrăcat În sac și-apoi și-a presărat Cenușă-n cap. Astfel gătit, El, prin cetate, a pornit Să-și strige-amărăciunea mare, Cu țipete sfâșietoare.
Iată ceea ce-a prorocit Cel cari, Isaia, s-a numit. El se vădea a fi cel care, Părinte, pe Amoț, îl are. Isaia-n ceea ce vestise, Despre Ierusalim vorbise Și despre Iuda. Împărați Au fost atuncea așezați – În Iuda – Ozia, urmat De cel care-i Iotam chemat; Apoi Ahaz a-mpărățit Și Ezechia la sfârșit. Pe vremea prinsă-n prorocie, Mai mari ei s-au vădit să fie, Căci peste Iuda au domnit. Iată dar, ce a prorocit Isaia. El a cuvântat:
Pân’ la Isaia – la cel care, Părinte, pe Amoț, îl are – Domnul, în acel timp, S-a dus Și-aste cuvinte i le-a spus: „Sacul ce-ți este-nfășurat Pe coapse, să-l dezlegi de-ndat’. După ce-l scoți, să iei aminte, Să te descalți de-ncălțăminte!” Atunci, Isaia a făcut Așa precum i s-a cerut: Sacul și-a scos, s-a descălțat, Gol și desculț el a umblat. Astfel, Isaia a-mplinit Ceea ci i s-a poruncit.
Și totuși, Cel care, mereu, E al oștirii Dumnezeu, Iată că-n acea zi vă cheamă Să plângeți și – de bună seamă – Cu pumni-n piept să vă loviți, Încinși numai în saci să fiți Și capul ras să îl aveți.
În fața lor, s-a-nfățișat În grabă și i-a-ntâmpinat Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are. Fiind de Șebna însoțit – Și de Ioah – el a ieșit În fața-Asirienilor, Spre-a asculta solia lor. Eliachim este cel care Fusese pus drepte cel mai mare, În casa împăratului; Șebna e logofătul lui; Ioah – al lui Asaf fecior – E arhivar, sau scriitor.
Atunci, Isaia – acel care, Părinte, pe Amoț, îl are – La Ezechia a trimis Solie și astfel i-a zis: „Așa vorbește Dumnezeu: „Iată că auzit-am Eu, Ce rugăminte Mi-ai făcut, Și ce anume Mi-ai cerut Să fac, cu Sanherib, cel care Este-Asiria mai mare.”
O boală gravă l-a lovit Pe Ezechia și-a simțit Că nu poate să se mai scoale Din pat, iar moartea-i dă târcoale. Atunci, prorocul Domnului Grăbitu-s-a spre patul lui. Proroc era Isaia, care – Părinte – pe Amoț, îl are. La Ezechia a intrat Și-n acest fel a cuvântat: „Ascultă ceea ce a zis Domnul, atunci când m-a trimis: „Așază-ți casa-n rânduială, Căci vei muri, fără-ndoială.”
Vă-ncingeți dar preoți, și voi, Și cu amar plângeți apoi! Bociți voi, slujitori, pe care Altaru-n slujba sa îi are! Veniți toți, noaptea, ca să stați În strai de sac înfășurați, Voi cei cari Îl slujiți, mereu, Pe Cel ce-mi este Dumnezeu! Căci a-ncetat darul cel care Fusese dat pentru mâncare – Având alături o măsură Din jertfa pentru băutură – Din Casa Celui cari, mereu, Este al vostru Dumnezeu.