Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 31:3 - Biblia în versuri 2014

3 Căci Egipteanul – s-aveți știre – Nu-i Dumnezeu, ci om e el! Apoi și caii lui, la fel, Nu se ridică în văzduh, Căci sunt din carne, nu din duh. Domnul doar mâna să-Și întindă Ca largul zării să-l cuprindă, Și-ocrotitorul va cădea. Cel ocrotit, de-asemenea – Atuncea – va cădea și el Și vor pieri cu toți astfel.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

3 Egiptenii sunt doar oameni, nu Dumnezeu! Caii lor sunt doar carne, nu duh! Când Domnul Își întinde mâna, cel ce ajută se va împiedica, iar cel ajutat va cădea și amândoi vor pieri împreună.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Egiptenii sunt doar oameni, nu Dumnezeu! Caii lor sunt doar carne, nu spirit! Când Iahve Își întinde mâna, cel care ajută, se va împiedica; iar cel ajutat va cădea. Și amândoi vor muri împreună.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Căci egipténii sunt oameni, nu Dumnezeu, caii lor sunt carne, nu duh. Domnul își va întinde mâna și cel care ajută se va prăbuși, iar cel ajutat va cădea și amândoi vor pieri împreună.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Căci egipteanul este om, nu Dumnezeu, și caii lui sunt carne, nu duh. Doar mâna să-Și întindă Domnul, și ocrotitorul se va clătina, iar cel ocrotit va cădea și vor pieri cu toții.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Și Egiptenii sunt oameni și nu Dumnezeu și caii lor carne și nu duh. Și Domnul își va întinde mâna și cel ce ajută se va poticni și cel ce este ajutat va cădea și amândoi vor pieri împreună,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 31:3
25 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Un braț de carne-l însoțește Pe Sanherib și-l întărește, Dar lângă noi este, mere, Aflat al nostru Dumnezeu, Pe care-L veți vedea apoi, Că o să lupte, pentru noi!” Poporu-ntreg a ascultat Și-ncredere a arătat În vorbele lui Ezechia, Și s-a-ntărit împărăția.


Mai bine cauți, tot mereu, Un adăpost la Dumnezeu, Decât să fii încrezător În om și-n al său ajutor.


De-asemenea, calul nu poate Ca să aducă chezășie Că biruință o să fie, Iar vlaga lui nu va putea Ca izbăvirea să o dea.


Aruncă groaza Doamne-n ei, Să știe oamenii acei Căci numai niște oameni sânt, Iar Tu ești Dumnezeul Sfânt!


„Hai spuneți, ce veți face oare, Voi toți, atunci, în ziua-n care Veni-va, ca și un șuvoi, Pedeapsa morții, peste voi?” La cine-oare-o să fugiți Ca ajutor să dobândiți?” „Unde veți pune, la păstrare, A voastră bogăție, mare?”


La fel va face și cel care Este-n Asiria mai mare, Pentru că va lua apoi, Pe mulți din ei, prinși de război, Și din Egipt și-asemenea Și de prin Etiopia. Și surghiuniți, va lua mulți. Tineri, bătrâni – goi și desculți – Vor fi luați pe negândite. Spinările descoperite, Oameni-acei și le vor ține, Spre a Egiptului rușine.


Când vor vedea ce s-a-ntâmplat, Oameni-aceia au să-și pună Multe-ntrebări și au să spună: „Iată încrederea cea mare, Ce-o avusesem fiecare! Iată ce s-a ales de ea! Credeam că de Asiria, Poate ca să ne izbăvească Și sprijin să ne dăruiască. Dar suntem pe-al robiei drum! Cum oare, vom scăpa, acum?”


Ci-n felu-acesta ați vorbit: „Nu! Căci pe cai fugi-vom noi!”– „De-aceea, chiar veți fugi voi!” – „Pe cai iuți, noi vom călări!” – „De-aceea, vă vor urmări Cei care-aleargă după voi, Pe cai, cu mult mai iuți apoi.


Însă cu toții au să vadă Că vor cădea, rușinii, pradă, Din pricina unui popor Cari nu le e de ajutor, Ci spre rușinea lor se-arată Și spre ocară, totodată.”


Căci ajutorul așteptat Cari de Egipt le este dat, Nu e decât deșertăciune De-aceea eu și pot a spune Că ajutorul dobândit Doar „zarvă mare s-a vădit, Însă ispravă, nicidecum”.


Dacă-n Egipt te-ai încrezut, Află că sprijin ai avut Trestia frântă, ce rănește Mâna care se sprijinește Pe ea. Căci astfel se arată A fi, de fiecare dată, Marele Faraon pe care Egiptu-n fruntea sa îl are: O trestie care l-a-mpuns Și care palma i-a străpuns, Celui care se-ncrede-n el.


Oare, cum crezi că reușești, Ca tu să te împotrivești În față-mi și să-ndepărtezi Un căpitan, pe care-l vezi Că-i cel mai mic slujbaș, pe care, Marele împărat îl are? În carele Egiptului – Precum și-n călăreții lui – Nădăjduiești, precum văd eu.


De-aceea, nici o bucurie Nu are Domnul de acei Care sunt tineri, între ei; Nici milă n-are de popor, De văduve și-orfanii lor, Căci sunt niște nelegiuiți, Sunt răi și toți sunt dovediți Precum că a lor gură știe Să scoată numai mișelie. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este de furie cuprins, Pentru că încă e întins,


„M-ai părăsit și M-ai uitat” – Domnul a zis. „‘Napoi ai dat. De-aceea, mâna Îmi va sta, Întinsă, împotriva ta, Căci vreau ca să te nimicesc! Sătul de milă, Mă vădesc.


„Domnul, astfel, a cuvântat: „Mereu să fie blestemat Omul acel ce va avea, Pusă în om, încrederea Și care sprijin și-ajutor Așteaptă de la muritor Și își abate, tot mereu, Inima, de la Dumnezeu!


Îmi zise: „Fiu al omului, Spune aceluia pe care, Tirul, drept voievod, îl are: „Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată că tu te-ai îngâmfat În inimă și-ai cuvântat Plin de mândrie, zicând: „Eu, Pe scaunul lui Dumnezeu, Ajuns-am să fiu așezat, Căci Dumnezeu – cu-adevărat – Sunt eu și sunt stăpânitor, Aici, în sânul mărilor”, Măcar că Dumnezeu nu ești, Ci doar un om tu te vădești Care doar ifose-ți dădeai De parcă Dumnezeu erai.


În fața ucigașului – Atuncea – tu o să mai spui: „Sunt Dumnezeu”, măcar că ești Un om doar? O să mai vorbești În felu-acesta, când, la tine, Cel care te ucide vine?


Arcașul – de asemenea – Să țină piept, nu va putea, Și nici cel iute de picioare Nu va avea nici o scăpare. Cu călărețul e la fel, Căci viața n-o să-și scape el.


Sunt călăuze oarbe, iar Voi să-i lăsați în pace dar; Căci orbul care îl conduce Pe un alt orb, la groapă-l duce – Nici unul nu o va vedea Și, astfel, au să cadă-n ea.”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ