Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 30:17 - Biblia în versuri 2014

17 O mie, veți fugi speriați, De-un singur om amenințați. Când cinci inși se vor înălța Și când vă vor amenința, Cu toții veți fugi apoi, Până când veți rămânea voi, Asemenea unui stâlp care Se află pe un munte mare, Sau asemenea steagului Aflat pe coama dealului.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

17 La amenințarea unuia singur, vor fugi o mie și la amenințarea a cinci, veți fugi cu toții până veți fi lăsați ca un stâlp pe vârful unui munte și ca un steag pe un deal“.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 La amenințarea unuia, vor fugi o mie; iar la amenințarea a cinci dintre ei, veți fugi toți până veți fi lăsați ca un stâlp pe vârful unui munte și ca un steag pe cea mai înaltă zonă a unui deal.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 O mie [va fugi] la amenințarea unuia singur și de amenințarea a cinci veți fugi până când veți rămâne ca un par pe vârful unui munte, ca un steag pe o colină.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 O mie vor fugi la amenințarea unuia singur și, când vă vor amenința cinci, toți veți fugi, până veți rămâne ca un stâlp pe vârful unui munte și ca un steag pe creștetul unui deal.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 O mie vor fugi la amenințarea unuia; veți fugi la amenințarea a cinci: până când veți rămâne ca o prăjină pe vârful unui munte și ca un steag pe un deal.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 30:17
20 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Cel rău fuge, necontenit, Chiar dacă nu e urmărit; Neprihănitul, tot mereu, Are-ndrăzneala unui leu.


Când ramurile-i sunt uscate Rupte-s și focului sunt date. Femeile au să le-adune Și-apoi, pe foc, au a le pune. Acest popor a dovedit Că de pricepere-i lipsit. De-aceea, rău nu I-a părut, De el, Celui ce l-a făcut. De-aceea, nu i-a arătat Milă și nici nu l-a iertat.


Dacă se va-ntâmpla, cumva, Că mai rămâne cineva, Dintre locuitorii ei – Și-a zecea parte vor fi ei, Din rândul celor cari erau În țară și o locuiau – Și-aceștia fi-vor nimiciți, Fiind – de moarte – înghițiți. Dar după cum este păstrat Butucul, când este tăiat Un terebint sau un stejar, Poporul se va naște iar, Căci o sămânță sfântă are, Din rădăcină, a răsare.”


Chiar de ar bate-al vost popor Oștirile Haldeilor, Și chiar dacă puțini răniți Vor rămânea, și-atunci, să știți Că au să se ridice iară, Din cortul lor și peste țară Vor năvăli, până vor bate Și arde-vor astă cetate.”


Mai iuți decât se dovedeau Vulturii cerului erau Aceia ce ne-au prigonit. Pe munți și văi, ne-au fugărit. Chiar și-n pustie ne-au cătat, Căci ne-au pândit neîncetat.


Îmi voi întoarce Fața Mea, În contra voastră – veți vedea – Și-atunci, bătuți, aveți să fiți De-ai voști’ vrăjmași și fugăriți. Cei care vă urăsc apoi, Jug greu, vor așeza pe voi Și tot mereu, o să fugiți, Chiar dacă n-ați fost urmăriți.


Celor care vor fi scăpat Cu viață, din al vost’ popor – În țările dușmanilor, În care au să locuiască – În inimi, fac să le-ncolțească O spaimă și o frică mare. Speriați vor fi de-o frunză care Foșnește-n palele de vânt. Fugi-vor – chiar dacă nu sânt, Atunci, de nimeni, urmăriți – Ca și de sabie goniți.


O sută, doar cinci dintre voi, Atunci, vor urmări. Apoi, O sută dintre-ai voștri fii Vor urmări chiar zece mii. Voi îi veți urmări pe cei Care vă sunt vrăjmași, iar ei, În fața voastră, vor cădea, Uciși fiind, cu sabia.


Să fugă, nu va mai putea Cel iute, orișicât ar vrea, Și nici puterea ce o are, N-o să-i slujească celui tare. Viteazul n-o să izbutească, Viața, ca să și-o izbăvească.


Iată, am să îți las – îți zic – Doar un popor smerit și mic Cari își va pune crezul lui, În sfântul Nume-al Domnului.


Dacă din ramurile-acele Unele-au fost tăiate, iar În locul lor, ajuns-ai dar, Să fii, acum, tu altoit – Tu, cel care te-ai dovedit Că din măslin sălbatic ești, Și-astfel părtaș, iată, că ești Grăsimilor măslinului Precum și-al rădăcinii lui –


Domnul va face – nevăzut – Să fii de-ai tăi vrăjmași, bătut. Pe-un drum le vei ieși-n ‘nainte, Însă pe șapte – ține minte! – Tu vei fugi, din fața lor. O groază-n ochii tuturor – În ale lumi-mpărății – Neîncetat, tu ai să fii.


Cum oare-ar fi putut să fie Când unul urmărea o mie, Sau când, pe fugă, puteau doi, Să pună zece mii apoi, Dacă de Stânca ce-o aveau, Vânduți, acuma, nu erau – Dacă nu i-ar fi părăsit Domnul, care i-a sprijint?


Un om de-al vost’ putea să ție Piept, și să urmărească-o mie Dintre vrăjmași, căci Dumnezeu Luptat-a pentru voi, mereu.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ