Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 25:8 - Biblia în versuri 2014

8 Căci nimicită o să fie Moartea, atunci, pentru vecie, Iar lacrimile fețelor Șterse vor fi. Al Său popor Are să scape de povara Pe care i-o dădea ocara Ce o purta necontenit, Pentru că Domnul a vorbit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

8 El va înghiți moartea pentru totdeauna. Stăpânul Domn va șterge lacrimile de pe toate fețele și va îndepărta de pe tot pământul disprețul poporului Său, căci Domnul a vorbit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 El va înghiți moartea pentru totdeauna. Iahve care este Stăpân, va șterge lacrimile de pe toate fețele și va îndepărta insulta care fusese îndreptată împotriva poporului Său oriunde a fost pe pământ! Se va întâmpla așa pentru că a vorbit Iahve.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Va înlătura moartea pentru totdeauna. Domnul Dumnezeu va șterge lacrimile de pe fața tuturor și va îndepărta rușinea poporului său de pe tot pământul, căci Domnul a vorbit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 nimicește moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 El a înghițit moartea pe veci. Și Domnul Dumnezeu va șterge lacrimile de pe toate fețele și va depărta ocara poporului său de pe tot pământul. Căci Domnul a vorbit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 25:8
28 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Da, sufletul mi-ai izbăvit De moarte; ochii mi-ai scutit De lacrim grele și durere Și-apoi piciorul, de cădere.


Căci iată, râvna Casei Tale Mă macină pe a mea cale Și-n urmă, cade peste mine Ocara ce țintește-n Tine.


Să-nvie morții tăi! Să poarte Toate-ale noastre trupuri moarte, Iar, viață-n ele! Vă treziți Cei ce-n țărână locuiți Și chiote de veselie Scoateți, săltând de bucurie! Căci roua Ta-nviorătoare Este de viață dătătoare Și-afară scoate-va pământul, Pe cei ce-și au, în el, mormântul.”


Poporule-al Sionului, Cari al Ierusalimului Locuitor te-ai arătat, Nu vei mai plânge ne-ncetat, Pentru că iar îți va fi bine, Căci El Se va-ndura de tine! Să fii mereu încredințat – Când strigi – că fi-vei ascultat.


Lumina ce are s-o dea Luna – atunci – are să fie, Precum a soarelui, de vie. A soarelui lumină are, De șapte ori, a fi mai tare. (Lumina care o să vie, Cât șapte zile, o să fie.) Acestea fi-vor întâmplate În vremea când vor fi legate – De Domnul – rănile pe care Poporul Său – acum – le are, Căci toate rănile primite – Atunci – vor fi tămăduite.”


Cei izbăviți de Domnu-apoi, Se vor întoarce înapoi Și spre Sion au să apuce. Cu bucurie se vor duce Și vor cânta – cu stăruință – Doar cântece de biruință. Cununa lor are să fie O nesfârșită bucurie. În veselie îmbrăcați Și-n bucurie-nfășurați, Vor fi, de gemete, scutiți Și de durere părăsiți, Căci vor fugi relele-acele Și vor scăpa, pe veci, de ele!


Când l-au găsit, au cuvântat: „Venim să-ți înmânăm solia De la-mpăratul Ezechia. Ascultă dar, ceea ce-a zis, Atuncea când el ne-a trimis: „Aceasta e o zi amară: E de necaz și de ocară. Zi de pedeapsă se arată Și gata e să se abată Peste-al Iudeilor popor. Din pântecele mamelor, Copiii stau să se ivească, Dar nu-i putere să se nască.


Se vor întoarce, înapoi, Răscumpărații Domnului, În inima Sionului. Ei vor cânta – cu prisosință – Numai cântări de biruință, Căci o cunună minunată, Pe cap, le va fi așezată, Țesută dintr-o bucurie Cari veșnică are să fie. O să-i apuce veselia Și-i va cuprinde bucuria, Pentru că geamătul lor piere Și va fugi orice durere.


Căci vreau, aminte, să luați, Voi care, precum vă e firea, Cunoașteți ce-i neprihănirea. Ascultă-Mă popor al Meu, Cari ai în inimă, mereu, Doar Legea Mea. Nu lua-n seamă Ocările și n-avea teamă De oameni, de cuvântul lor.


Să nu te temi! Tare te ține, Căci nu rămâi tu, de rușine! Să nu roșești, nici o clipită, Că de rușine-acoperită, Nu vei ajunge! Vei uita Ce-a fost în tinerețea ta Și nu-ți vei mai aduce-aminte Că ai fost văduvă-nainte.


Chiar dacă fost-ai părăsită, Urâtă și disprețuită – Astfel încât nu mai trecea Prin a ta poartă nimenea – Te fac, podoabă, ca să fii, O pricină de bucurii Pentru al oamenilor ram, În veșnicii, din neam în neam.


Ocara le va fi luată Și-n locul ei le va fi dată Cinste-ndoită. Au să fie Cuprinși de mare veselie, Căci stăpânesc în a lor țară. A lor rușine o să piară, Parte având de bucurie Care va ține pe vecie,


Eu Însumi, voi veni la voi Și la Ierusalim apoi, Am să Mă veselesc, mereu, Alături de poporul Meu. N-au să se-audă plânsete, Acolo, și nici țipete.


„Să ascultați Cuvântul Lui, Voi cari, Cuvântul Domnului L-ați ascultat, umpluți de teamă, Și L-ați luat mereu în seamă. Iată ce zic ai voștri frați, De care sunteți alungați Și care vă urăsc mereu, Din pricina Numelui Meu: „Domnul să facă – dacă poate – Ca slava Lui să se arate, Să vă vedem, când o să vie, Că plini sunteți de bucurie!” Dar rușinați se pomenesc Cei care astfel vă vorbesc!


Apoi, a zis Domnul Cel Sfânt: „Oprește plânsul tău amar Și șterge-ți lacrimile dar, Căci truda ta, neobosită, Are să fie răsplătită. De la vrăjmașii tăi, apoi, Te voi aduce înapoi.


Din locuința morților, Răscumpăr Eu, acest popor, Căci de la moarte, Eu doresc, În acest fel, să-l izbăvesc. Moarte, unde se află, oare, Ciuma acea necruțătoare Ce-aduce spaima tuturor? Tu, locuință-a morților, Unde îți este nimicirea Ce îngrozește toată firea? Căința este nepătrunsă, De ai Mei ochi fiind ascunsă!


Domnul, atunci când S-a uitat La mine și m-a cercetat, Luând ocara ce-o aveam Și, printre oameni, o purtam!”


Vrăjmașul care, negreșit, La urmă, fi-va nimicit, Doar moartea poate ca să fie, Așa precum Scriptura scrie.


Când acest trup, ce este pus La putrezire-a fi supus, Se va-mbrăca-n neputrezire, Și când, ăst trup – care, din fire, Fusese slab și trecător – Va deveni nemuritor, Să știți, atunci, că se-mplinește Cuvântul cari, astfel, vorbește: „Iată că moartea-i biruită – De biruință-i înghițită.


Și care – după cum se știe – Nouă, ni s-a descoperit, În clipa-n care a venit Mântuitorul, Cel de Sus – Al nostru Domn, Hristos Iisus – Care, pe moarte, a călcat Și care ne-a eliberat, Pe dată, de întreaga vină, Aducând viața, la lumină Și-a Lui neprihănire-apoi – Prin Evanghelie – pentru noi.


Dacă sunteți batjocoriți, Pentru-al Său Nume, fericiți Trebuie ca să fiți apoi. Ferice dar, este de voi, Pentru că Duhul Domnului – Adică Duhul slavei Lui – Se odihnește, peste voi.


Moartea și Locuința lor – Adică cea a morților – Au fost zvârlite într-un loc, Ce e chemat „iazul de foc”. Iazul de foc – precum se știe – Moartea a doua o să fie.


În fruntea lor, El o să meargă Și, lacrima, o să le-o șteargă. Nu va fi moarte, nici pieire, Țipăt, durere, tânguire, Căci tot ce fost-a la-nceput, De mult, de tot, va fi trecut.”


Pe jilțul destinat să fie, Drept scaunul pentru domnie – În mijloc chiar – e așezat Mielul, și-Acesta, ne-ncetat, O să le fie-n veci păstor Și va conduce gloata lor, Către al apelor izvoare, Care-s, de viață, dătătoare, Iar a lor lacrimă, mereu, Ștearsă va fi, de Dumnezeu.”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ