Isaia 24:1 - Biblia în versuri 2014

¹ Iată că Domnul pustiește Țara – acum – și risipește Locuitorii locului.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

¹ Iată, Domnul urmează să golească pământul și să-l pustiască; îi va răsturna suprafața și-i va împrăștia locuitorii.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹ „Priviți: Iahve urmează să devasteze pământul, să facă din el un deșert. Va face din suprafața lui o ruină și îi va dispersa locuitorii.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹ Iată, Domnul pustiește țara, o nimicește, răscolește suprafața și îi risipește locuitorii.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹ Iată, Domnul deșartă țara și o pustiește, îi răstoarnă fața și risipește locuitorii;

Traducere Literală Cornilescu 1931

¹ Iată! Domnul golește pământul și‐l pustiește și răstoarnă și risipește pe locuitorii lui!

Isaia 24:1 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

2 Regi 21:13

Peste Ierusalim, voiesc, Frânghia să o azvârlesc, Cum în Samaria-am făcut Și de asemeni, s-a văzut Că a pățit casa pe care, Ahab – fostu-mpărat – o are. Ierusalimul o să fie La fel ca și o farfurie, Cari după ce e curățată, Cu gura-n jos e așezată.

Neemia 1:8

Doamne, acum, adu-Ți aminte, Că Tu ai dat aste cuvinte, Lui Moise – robul Tău – și-apoi El le rostise pentru noi. Prin ceea ce a glăsuit, În felu-acesta, ne-ai vorbit: „Atuncea, când păcătuiți, Printre popoare, risipiți, Veți fi cu toții. Dar apoi,

Psalmi 146:9

Pe cei străini îi ocrotește, Pe cei orfani îi sprijinește Și-asemenea, văduvelor Le dăruiește ajutor. Dar îi răstoarnă, ne-ncetat, Pe cei cari răi s-au arătat.

Isaia 13:13

Pentru aceasta, să se știe Că cerul îl voi clătina. Pământul se va legăna, Căci zguduit are să fie Din temelii, de-a Mea mânie. De-a Domnului mânie-aprinsă, Lumea va fi atunci cuprinsă, Pentru că este ziua Lui, Ziua mâniei Domnului.

Isaia 13:5

Această oaste, adunată, E dintr-o țară depărtată, Din marginea cerurilor. Astfel, Domnul oștirilor Și-uneltele mâniei Lui Lovesc fața pământului, Căci Domnul vrea să-l pedepsească Și are să îl nimicească.

Isaia 2:19

În peșterile cele-adânci, Care-s aflate printre stânci, Și-n crăpăturile pe care Fața pământului le are, Toți oameni au să voiască – Atunci – să se adăpostească, Mânați de frica Domnului Și slava măreției Lui, Căci Domnul are să pornească, Pământul, să îl îngrozească.

Isaia 24:19

Pământul este sfărâmat: Se rupe și este crăpat.

Isaia 24:20

Se clatină din temelie Ca și un om prins de beție. Colibă tremurând în vânt, Pare acest întreg pământ. Cade; păcatul îl apasă; Să se ridice, nu-l mai lasă.

Isaia 27:10

Iată, cetatea ‘ceea care Se dovedea mare și tare, E singură și părăsită, Căci nu mai este locuită. Vițelul paște-n ea acum Și mai pășește, pe al ei drum. În ea, el se mai culcă încă, Și-ale ei ramuri le mănâncă.

Isaia 29:16

Stricați ce sunteți! Credeți voi Că trebuie privit apoi, Olarul, ca pe lutul care El îl lucrează, cu răbdare? Lucrarea unui lucrător, Va zice despre făcător, „Nu-i el cel care m-a făcut!”? Sau oare, vasul cel de lut, Despre al său olar, va-ncepe A spune că „Nu se pricepe!”?

Isaia 29:2

Apoi, cetatea cea chemată Drept Ariel, împresurată Are să fie. Vor răzbate Plânset și geamăt, din cetate, Iar pentru Mine-n timpu-acel, Ea fi-va ca un Ariel.

Isaia 30:32

De câte ori o să îi dea O lovitură de nuia, Timpanele – în acel ceas – Și harfele vor prinde glas; Căci ridicat, în contra lui, Are-a fi brațul Domnului.

Isaia 32:12

Cu pumni-n piept să vă loviți, Atuncea când vă amintiți De frumusețea viilor, De roadele câmpiilor.

Isaia 33:9

Țara jelește, întristată. Plin de rușine se arată Libanul și adânc tânjește. Pustiu Saronul se vădește. Iată, frunza Basanului, Precum și a Carmelului, Se scutură și-ncet s-a dus.

Isaia 34:10

Noapte și zi va arde el, Iar fumul focului acel Se va-nălța în veșnicie, Căci pustiit are să fie Edomul tot, din veac în veac, Iar pentru el nu este leac. Și nimeni, pe-ale lui poteci, N-o să mai treacă-n veci de veci,

Isaia 34:2

Căci Domnul este mâniat Pe neamuri și S-a arătat Plin de urgie, peste fire, Față de-ntreaga lor oștire. De-aceea, El le nimicește De tot, și le măcelărește.

Isaia 42:15

Îndată, am să Mă pornesc, Dealuri și munți să pustiesc. Usuc toată verdeața lor, Iar apele ostroavelor, Am să le fac pământ uscat.

Isaia 5:6

Astfel, am să o pustiesc. N-o să mai fie curățată Și nici nu va mai fi săpată. Vor crește-n vie numai spini Și tufele de mărăcini, Căci n-am să las norii să dea, Un strop de ploaie, peste ea.”

Ieremia 4:7

Leul se-aruncă-nfuriat, Din tufa-n care s-a aflat; Nimicitorul a pornit, Iar locul și l-a părăsit Căci vine ca să te lovească Și țara să ți-o pustiască. Cetățile sunt nimicite Și nu vor mai fi locuite.

Ieremia 40:15

Atuncea Iohanan – cel care, Pe Careah, părinte-l are – La Mițpa, lui Ghedalia, I-a spus în taină ce gândea: „Eu vreau, mărite dregător, Să merg degrabă, să-l omor Pe fiul lui Netania – Pe Ismael – căci nimenea, Nicicând, nu va afla nimic. Mă lasă dar, să fac cum zic. Mai bine, piară Ismael! De ce să te omoare el? De ce, oare, să reușească, În urmă, să îi risipească Pe-acești Iudei care – vezi bine – Se strâng, acuma, lângă tine? Să moară a lui Iuda viță, Pierind această rămășiță?”

Ieremia 50:17

Precum o oaie rătăcită Care, de lei, a fost gonită, E Israel. A fost mâncat – Întâi – de cel înscăunat Peste Asiria și iată Că ultimul ce se arată E Nebucadențar, cel care În Babilon e cel mai mare. El este cel care-a venit Și-ale lui oase le-a zdrobit.”

Ieremia 51:34

„Căci Nebucadențar – cel care În Babilon este mai mare, Pentru că este împărat – M-a nimicit și m-a mâncat. Ca un vas gol, el m-a făcut, Iar pântecul și l-a umplut Cu ce aveam mai scump. La fel Ca un balaur, a fost el, Iar după ce mi-a înghițit Tot ce-am avut, m-a izgonit.

Ieremia 9:16

Ale lui cete risipite Vor fi apoi, în lumea mare; Ajunge-vor la neamuri care, ‘Nainte, nu le-au cunoscut Și-ai lor părinți nu le-au știut. În urma lor, se va vedea Că voi trimite sabia. Pe-acest popor îl urmăresc Pentru că am să-l nimicesc.”

Езекиел 12:20

Cetățile ce se vădeau Că pline de popor erau, Au să ajungă nimicite Și nu vor mai fi locuite. Țara va fi, și ea, lovită Și va ajunge pustiită, Pentru ca voi să știți, mereu, Precum că Domnul sunt doar Eu.”

Езекиел 24:11

Să iei cazanu-acela mare Și jumătate umple-l doar. Pune-l pe-al flăcărilor jar Și-ncinge-i tabla de aramă, Ca în ăst fel – de bună seamă – Să poată a fi curățată Rugina care așezată Fusese pe cazanu-acel Și murdăriile din el.

Езекиел 35:14

De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis: „Atunci când o să fie, În țară, mare bucurie, Te voi preface-ntr-un pustiu!

Езекиел 5:14

În vremile de mai târziu, Te voi preface-ntr-un pustiu Și te voi face de ocară Printre cei cari te înconjoară Și-n fața trecătorilor Care te văd, întâmplător.

Езекиел 5:2

Du-te-n cetate și, în foc, Vei arde, în al ei mijloc, A treia parte-a părului, La împlinirea timpului Pentru a ei împresurare. Fă acest lucru, după care, Altă treime vei avea Ca să o tai cu sabia, Pe lângă zidurile-aflate, Jur împrejur, lângă cetate. Treimea ce ți-a mai rămas, Din păr, în acel ultim ceas, Doar vântului să i se dea, Căci după ei, trag sabia.

Езекиел 6:14

Al Meu braț amenințător Îl voi întinde-n contra lor, Pentru că vreau ca să le fie, Țara, deșartă și pustie – Chiar din pustie începând, Până la Dibla ajungând – Oriunde am să îi zăresc Că locuință își găsesc. Atuncea doar, vor ști că Eu Sunt al lor Domn și Dumnezeu.”

Езекиел 6:6

În orice loc voi vă găsiți – Oriunde o să locuiți – Cetățile vă nimicesc. De-asemenea, vă pustiesc Și înălțimile pe care Le-ați ridicat. Zdrobesc altare Și au să zacă părăsite, Pentru că fi-vor pustiite. Idolii vă vor fi sfărmați, Iar stâlpii ce sunt închinați În cinstea soarelui, zdrobiți Ajunge-vor și nimiciți. Lucrările, de voi zidite, Vor fi, cu toate, nimicite.

Езекиел 7:12

Iată că vremea se-mplinește, Iar acea zi, acum, sosește! Să nu se supere cel care Aduce marfă, spre vânzare! Să nu se bucure nici cel Cari cumpăra-va de le el! Căci izbucnește-acum mânia Și se va revărsa urgia, Peste a lor mulțime mare.

Езекиел 7:14

Trâmbița sune, negreșit, Căci totul este pregătit! Însă la luptă, nimenea Nu merge; căci urgia Mea Va izbucni, nimicitor, Asupra adunării lor.

Nahum 1:5

Se clatină în fața Lui Piscul semeț al muntelui. Topite, dealurile sânt ‘Nainte-I, iar acest pământ – Cu lumea și cu toți acei Cari sunt locuitori ai ei – În față-I stau înspăimântați, De un cutremur secerați.

Nahum 2:10

Iată că este jefuită, Stoarsă de tot și pustiită! Mâhnită-n inimă era; Genunchi-i prind a tremura, Coapsele sufăr îndoit, Iar fețele-au îngălbenit.

Luca 21:24

Din ‘ăst norod, mulți dintre ei, Sub ascuțișul sabiei, Cădea-vor; mulți vor fi luați Ca robi și-apoi, împrăștiați În neamurile câte sânt Aflate pe acest pământ; Cât de Ierusalim? Călcat Va fi de neamuri, ne-ncetat, Până când fi-va împlinită Vremea, pentru străini, menită.

Fapte 17:6

Furioși, pentru că nu-i aflară, Pe Iason, ei îl înhățară Și pe câțiva frați. I-au luat Și-n grabă i-au înfățișat, ‘Naintea dregătorilor, Strigând apoi, în fața lor: „Oameni-acești-au răscolit Întreaga lume, și-au venit, Acum, și-aici! După cum știți,

Deuteronom 28:64

Împrăștiat, fără-ncetare, Ai să fii tu, printre popoare, Din capătul pământului, La celălalt capăt al lui. Șezând cu oamenii acei, Ai să slujești alți dumnezei – Pe care nu i-ai cunoscut Și-ai tăi părinți nu i-au știut.

Deuteronom 32:26

Voiam să zic: „Cu o suflare Îl voi lua pe fiecare”, Voi șterge pomenirea lor Din mijlocul popoarelor!

Deuteronom 4:27

Domnul, a voastră adunare, O-mprăștie peste popoare, Lăsând din ale voastre ramuri Un număr mic doar, printre neamuri,

Iacov 1:1

„Iacov, rob al lui Dumnezeu Și-al Domnului Iisus, mereu, Spre semințiile pe care, Neamul lui Israel le are, În diferite părții aflate – Și-s doisprezece – sănătate!