19 Al tău mormânt gol e lăsat, Pentru că fost-ai aruncat Departe de al tău mormânt. La fel ajuns-ai, precum cum sânt Și ramurile ofilite, Doar de dispreț învrednicite. Ești precum prada cea luată Cu sabia și lepădată Pe pietrele care podesc Groapa în cari se prăbușesc Stăpânii ei, căci ai ajuns Un hoit în care au pătruns Putreziciuni nimicitoare. Bun de călcat ești, în picioare.
19 dar tu ești aruncat afară din mormântul tău, ca un vlăstar disprețuit, acoperit cu cei uciși, cu cei străpunși de sabie, cu cei coborâți în adâncimile gropii; ești ca un cadavru călcat în picioare.
19 dar tu ești aruncat afară, departe de mormântul tău – ca o ramură desconsiderată, acoperit cu cei omorâți. Da, ești acoperit cu cei penetrați de sabie, cu cei coborâți în adâncimile gropii. Ești ca un cadavru călcat în picioare.
19 Dar tu vei fi aruncat din mormântul tău ca o ramură uscată, acoperit cu cei uciși, cu cei străpunși de sabie care coboară până la fundul abisului, ca un cadavru călcat în picioare.
19 Dar tu ai fost aruncat departe de mormântul tău, ca o ramură disprețuită, ca o pradă luată de la niște oameni uciși cu lovituri de sabie și aruncată pe pietrele unei gropi, ca un hoit călcat în picioare.
19 Dar tu ești azvârlit afară din mormânt, ca o ramură urâcioasă, acoperit cu cei uciși, cu cei străpunși de sabie, care se coboară la pietrele gropii, ca un trup mort călcat sub picior.
Spune-i, când ești în fața lui: „Ascultă glasul Domnului! „Nu ești un ucigaș vădit? Nu ești tu, hoțul dovedit?” Apoi, spune-i cuvântul Meu: „Așa vorbește Dumnezeu: „Câinii au lins sângele tot, Ce-a curs din trupul lui Nabot, Când el cu pietre-a fost bătut. În locu-n care a căzut, Și sângele-ți se va prelinge, Iar câini-n urmă îl vor linge.”
Cel ce-n cetate o să piară, Va fi mâncat de câini. Afară – Atunci când întâmpla-se-va Că o să moară cineva – De păsările cerului Va fi mâncată carnea lui. Așa păți-vor cei pe care, Ahab, în casa lui, îi are.”
Către Bidcar, acela care, Drept căpetenie, îl are, Iehu a dat aste porunci: „Ia-l pe Ioram și să-l arunci Pe-al lui Nabot ogor, de-ndată! Adu-ți aminte, căci odată, Când împreună ne aflam Călări, pe când îl însoțeam Noi, pe Ahab – pe-acela care, Pe-acest Ioram, drept fiu, îl are – Cuvântul Domnului venit Din ceruri, astfel, a vorbit:
Ai lor morți zac împrăștiați Căci peste tot sunt aruncați. Miros greu și pătrunzător Iese din trupurile lor. În sângele ce-a șiroit Din trupuri, munții s-au topit.
Peste popor are să vie – Astfel – a Domnului mânie. Mânia Lui o să-l lovească, Încât o să se zguduiască Munții în temelia lor, Iar trupurile morților Întinse-n ulițe-au să fie, Precum noroiul de pe glie. Însă mânia Domnului Nu este stinsă. Brațul Lui Este, de furie, cuprins, Pentru că încă e întins.
Și mari și mici, în astă țară, Cu toții trebuie să piară. De-aceea, morții vor fi dați Și n-au să fie îngropați. Nu îi va plânge nimenea Și nimeni nu se va tăia În carne, din pricina lor; Nu va fi nici un muritor Ca să se radă, drept cinstire, Și să-i păstreze-n amintire.
Oamenii mers-au după el, Iar în cetate, Iemael – Acela care se vădea, Feciorul lui Netania – Îndată i-a înjunghiat, De ai săi oameni ajutat Și-apoi, în groapă, i-a zvârlit.
Groapa în care Ismael I-a pus pe cei uciși de el – Afară de Ghedalia – Fusese groapa ce-o avea Asa, cari fost-a împărat, În Iuda. Groapa s-a săpat, Pentru că Asa dovedea Că de Baeșa se temea, Adică se temea de cel Ce-mpărățise-n Israel. Groapa aceea era mare Și s-a umplut cu cei pe care Îi omorâse Ismael, Al lui Netania fiu. El,
Aflat este mormântul lor, În adâncimea gropilor Și-a lui mulțime-nmormântată, În jurul lui, e așezată. Toți au căzut, toți au pierit, Căci sabia i-a nimicit. Ei sunt cei care răspândeau Groaza, în lume, când trăiau.
Ajuns-au la sfârșit de drum Și sunt culcați cu toți, acum, Lângă cei cari sunt arătați Că împrejur nu sunt tăiați. În felu-acesta se adună Ca să se afle împreună Cu toți vitejii ce-au căzut În vremile ce au trecut. În locuința morților, Ajuns-au cu armele lor. Sub cap au săbii așezate, Iar ale lor păcate, toate, Și relele înfăptuite, De-ale lor oase sunt lipite, Căci vitejia ce-o aveau, Groaza în lume-o răspândeau.