Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 10:34 - Biblia în versuri 2014

34 Crângul pădurii e tăiat De fierul care l-a mușcat, Iar Cel Puternic Se vădește, Peste Liban, că stăpânește.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

34 El va reteza desișurile pădurii cu securea, și Libanul va cădea sub loviturile Celui Măreț.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

34 El va tăia desișul pădurii cu securea, iar Libanul va cădea sub loviturile Celui Impunător.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

34 Taie tufișurile pădurii cu securea și Libánul va cădea sub cel Puternic.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

34 Dă jos cu fierul crângul pădurii și Libanul cade sub mâna Celui Puternic.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

34 și va face luminiș în desimea pădurii cu fierul și Libanul va cădea prin unul măreț.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 10:34
19 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Voi, îngeri ai lui Dumnezeu, Să-L binecuvântați mereu, Căci împliniți porunca Lui Și-auziți glasul Domnului! Să-L binecuvântați, cum cere Faptul că sunteți în putere!


Va arde – trup și suflet – toată Sclipirea ce-a fost arătată De câmpul și pădurea lui, Fiind asemenea celui Care, cuprins de-al bolii chin, Se prăbușește în leșin.


E împotriva cedrilor Cei falnici și-a stejarilor Care sunt ai Libanului Și-asemeni ai Basanului;


Asirianul va cădea, Căci îl ucide sabia, Dar nu sabia omului Va tăbărî asupra lui. De sabie e urmărit Și o să fugă îngrozit. Tinerii lui, aceia cari Se dovedesc războinici tari, Vor fi – atuncea – biruiți Și au să fie înrobiți.


Țara jelește, întristată. Plin de rușine se arată Libanul și adânc tânjește. Pustiu Saronul se vădește. Iată, frunza Basanului, Precum și a Carmelului, Se scutură și-ncet s-a dus.


Prin soli, pe care i-ai trimis, Tu L-ai batjocorit și-ai zis: „Doar cu mulțimea carelor Avute de al meu popor, Urc coastele Libanului. Cei mai înalți cedrii ai lui – Precum și mândri chiparoși, Cari se vădesc cei mai frumoși – Am să îi tai. Pe creasta lui, Unde e a Libanului Pădure, ca și o grădină – Care de poame este plină – Eu voi pătrunde, negreșit.


Îngerul Domnului, sosit În miez de noapte, a lovit Oștile-Asirienilor. El a ucis, din rândul lor – Atunci – o sută și optzeci Și cinci de mii, de oameni. Deci, Când zorile s-au arătat, Doar trupuri moarte a aflat – Pe câmpuri – Sanherib. Îndată,


Căci pregătesc nimicitori Care veni-vor înarmați, Iar cedri tăi vor fi tăiați. Cei mai frumoși cedri, pe loc, Ei îi vor azvârli în foc.


S-a dus fala Moabului Și toată măreția lui, Căci la Hesbon se uneltește Și-a lui pieire se gătește: „Haideți dar, ca să năvălim Asupră-i și să-l nimicim!” „Madmenule, nu ești scutit, Pentru că fi-vei nimicit, Căci încurând sabia vine Și se repede peste tine!”


Asirianul se vădea Un cedru falnic ce creștea Îl al Libanului ținut. Ramuri stufoase a avut; Frunzișul său era umbros; Tulpina i-a crescut, frumos, Iar al său vârf s-a tot întins, Până când norii a atins.


Tu, împărate, l-ai zărit Pe un străjer care-a venit De sus, din ceruri, și-a strigat: „Tăiați copacul, de îndat’! Jos, la pământ, să îl trântiți – Degrabă – și să-l nimiciți! Lăsați trunchiul copacului, Precum și rădăcina lui, Ca să rămână-așa cum sânt! Lăsați-le dar, în pământ! Lanțuri de fier și de aramă, Puneți pe trunchi – de bună seamă – Și-n iarba câmpului, legat, De rouă să fie udat! Locul în care va ședea, Să îl împartă, va avea, Cu toate fiarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Căci șapte vremi, în acest fel, Au să se scurgă peste el.”


Domnul atunci a cuvântat: „Oricât de mulți vă vădiți voi Și-oricât de tari ați fi apoi, Toți secerați aveți să fiți Și-n acest fel o să periți. Ierusalime, câteodat’, Chiar dacă te-am mai întristat, Nu am să te mai întristez…


Și să ne dăruiască-apoi, Pace și-odihnă, atât vouă – Cei întristați – precum și nouă, Atuncea când, din cer, de sus, Va reveni Domnul Iisus, Cu îngerii puterii Lui,


Nici îngerii, la al lor rând – Cu toate că sunt mult mai mari, Iar în putere sunt mai tari – Nu vor aduce, niciodată, În contra lor, vreo judecată, Cari, de batjocuri, este plină, Și-n fața Domnului să vină.


„Apoi, când iarăși m-am uitat, Alt înger mi s-a arătat. Era puternic și-a pornit, Din cer, în nor învăluit. Purta, de-asupra capului, Un arc al curcubeului. Fața-i era ca soarele, Și stâlpi de foc, picioarele. Din cer se pogora ușor, Învăluit fiind în nor.


Atunci, veni un înger tare Și-a ridicat o piatră mare, Care – așa cum am văzut – De moară, mie mi-a părut. În mare, el a aruncat Piatra și-apoi, a cuvântat: „Seama luați, la ce voi spune! Tot cu așa repeziciune, Are să fie aruncată – Făr’ a se mai găsi vreodată – Cetatea cea mândră și mare, Cari, „Babilon”, drept nume, are!


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ