Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Isaia 10:12 - Biblia în versuri 2014

12 Dar după ce-o să împlinească Domnul, toată lucrare Lui, Pe muntele Sionului – Și la Ierusalim, la fel – Are a-l pedepsi pe cel Care se află așezat Peste Asiria-mpărat, Pentru trufia lui cea mare Și pentru a lui îngâmfare,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

12 Când Stăpânul Își va fi îndeplinit toată lucrarea împotriva muntelui Sion și împotriva Ierusalimului, va spune: „Îl voi pedepsi pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui arogante și pentru mândria privirii lui sfidătoare.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

12 „Când Iahve Își va fi realizat toată lucrarea împotriva muntelui numit Sion și împotriva Ierusalimului, va spune: «Îl voi pedepsi pe regele Asiriei pentru atitudinea lui arogantă și pentru mândria privirii lui impunătoare.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

12 Dar, când Domnul va împlini toată lucrarea sa pe muntele Sión și în Ierusalím, voi pedepsi rodul îngâmfării inimii regelui Asíriei și splendoarea trufiei ochilor săi,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

12 Dar, după ce Domnul Își va împlini toată lucrarea pe muntele Sionului și la Ierusalim, „voi pedepsi”, zice Domnul, „pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate și pentru trufia privirilor lui semețe,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

12 Și va fi așa: după ce Domnul va împlini tot lucrul său peste muntele Sion și peste Ierusalim, voi pedepsi rodul îngâmfării inimii împăratului Asiriei și slava ochilor săi semeți.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Isaia 10:12
44 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Căci din Ierusalim, din viță, Are-a ieși o rămășiță. Din muntele Sionului, Ieși-vor cei scăpați, ai lui. Iată ce face râvna mare, A Dumnezeului Cel care Se-arată Domnul tuturor, Fiind Domnul oștirilor.


Poporul care e smerit, De Tine este mântuit. Priviri trufașe dovedite, În fața Ta vor fi smerite.


Ale lor neamuri, câte sânt, Șterse vor fi de pe pământ Și va pieri sămânța lor, Din mijlocul oamenilor.


Omul – chiar în a sa mânie – Laude-Ți dă când, cu urgie, Tu Te învăluiești. Mereu,


Vitejii toți despuiați sânt. Cei inimoși dorm, în pământ, Somnul de veci, căci n-au putut A se-apăra. Cum am văzut,


Priviri trufașe aruncate Și inimile îngâmfate E candela ce li s-a dat Răilor, plină cu păcat.


Însă, și cei trufași mai sânt: Ei își țin ochii ridicați.


Omul – atunci – neîndoios – Își va pleca privirea-n jos, Iar semeția omului Precum și îngâmfarea lui Vor fi smerite, negreșit. Când acea zi va fi venit, Doar Domnu fi-va înălțat.


Atunci se va fi arătat Cum că Domnul oștirilor E împotriva tuturor Celor cari mândri se vădesc Sau cari trufași se dovedesc; E împotriva celor care Doresc, mereu, doar înălțare. Aceștia fi-vor înfruntați Și vor ajunge-a fi plecați.


În ziua ‘ceea, Domnul are Să pedepsească oastea care Se află sus, iar pe pământ, Pe-aceia cari împărați sânt.


Dar oare, Domnul l-a lovit, Așa după cum au pățit Toți cei care îl dușmănesc Și cu mânie îl lovesc? Ucis a fost, precum erau Toți cei care îl omorau?


Nelegiuirea săvârșită De Iacov, fost-a ispășită Și iată rodul ce l-a dat Iertarea, pentru-al său păcat: Domnu-a făcut pietrele care Erau cuprinse în altare, Așa precum e varul, până S-au prefăcut toate-n țărână. Idolii Astarteelor Și-apoi mulțimea stâlpilor Cari soarelui sunt închinați Au fost zdrobiți, iar ridicați – Din nou – în vremea ce-o să vie, Nicicând ei nu au să mai fie.


De-aceea, iată că voiesc, Pe-acest popor, să îl lovesc Din nou, cu semne minunate Și cu minuni adevărate Cum n-au mai fost nicicând și cari Vor fi din ce în ce mai mari, Astfel încât priceperea – Și-nțelepciunea-asemenea – Ale celor ce se vădeau Precum că înțelepți erau Și pricepuți, în a lui țară, Nu vor mai fi, căci au să piară. Ele, atunci, vor fi pierdute Și se vor face nevăzute.”


Pustiitorule, îți vine Timpul când fi-va vai de tine, Chiar dacă n-ai fost pustiit Și încă n-ai fost jefuit Tu, cel care te dovedești Precum că știi să jefuiești. Când îți vei duce la-mplinire Lucrarea ta de pustiire, Ai să ajungi ca, negreșit, Să fii la rându-ți pustiit. După ce ai să isprăvești Ce-ai început să jefuiești, Ai să ajungi ca, negreșit, Să fii tu însuți jefuit.”


Pe cine-ai ocărât tu dar? Batjocuri, cui ai aruncat Și-n contra cui, tu ai strigat? Dar împotriva cui, cutezi, Să îți ridici ochii? Nu vezi? În contra Sfântului pe care Neamul lui Israel Îl are!


Pentru că te-ai înfuriat Pe Mine, pentru c-am văzut, Cât de trufaș tu te-ai făcut, Iată că hotărât-am Eu, Să-ți pun în nări, belciugul Meu. De-asemeni, am găsit cu cale, Să pun buzelor gurii tale Zăbala Mea și înapoi Te vei întoarce tu, apoi, Pe drumul pe care-ai venit.”


Și astfel, cei care mici sânt, Puși au să fie la pământ. Vor fi smeriți aceia cari Se dovedesc a fi mai mari. Privirile trufașe – toate – În acel timp, vor fi plecate.


Voi – care faceți foc și știți, Mereu, ca să îl întețiți, Punând tăciuni – să căutați, Doar în lumină să umblați – Doar în lumina cea pe care, Focul, făcut de voi, o are. Din a Mea mână, vor veni Toate și se vor împlini, Pentru ca să ajungeți voi, Să zaceți în dureri apoi.”


Pentru nelegiuirea care A săvârșit-o fiecare, Pentru ceea ce-au făptuit Ai voști’ părinți, când au trăit – Care pe munți-nalți s-au dus, Unde tămâie au adus Și care M-au batjocorit Pe înălțimi, necontenit – O să le fie măsurată O plată binemeritată, Pentru tot ceea ce-au făcut În vremea care a trecut.”


Cuvântul fi-va cunoscut De-ntreg poporul, căci știut Va fi de cei ce se găsesc În Efraim sau locuiesc, Azi, în Samaria și care Spun cu mândrie și-ngâmfare:


„Beți, căci văzut-am ce mult rău Se face în cetatea-n care Este chemat, fără-ncetare, Numele Meu! Credeți că voi, Nepedepsiți scăpați apoi? Nu veți scăpa nepedepsiți! Nu veți scăpa! Așa să știți! Căci voi trimite sabia, Asupră-vă. Ea va cădea Asupra celor care sânt Locuitori pe-acest pământ. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul oștirii a vorbit!”


Din astă pricină, Acel Ce-i Dumnezeu în Israel Și Domn al oștii, a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Îl pedepsesc pe cel aflat În Babilon drept împărat. Țara am să i-o pedepsesc Și pe cei care-o locuiesc, La fel precum este știut Că în Asiria-am făcut.


Acela care ne-ncetat Se dovedise îngâmfat, Iată-l dar că se poticnește Și cade și nu se găsește Nimeni să-l salte iar, la loc. Cetăților lui, le pun foc, Iar flăcările mistuiesc Tot ce-mprejurul lui găsesc.”


De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu A cuvântat în acest fel: „Pentru că s-a vădit că el Tulpină-naltă a avut; Pentru că vârf el și-a făcut Și pân’ la nori s-a înălțat; Pentru că i s-a îngâmfat Inima-ndată, de mândrie, De cât de-nalt putea să fie,


Aceste se vor fi-ntâmplat Pentru ca astfel, niciodat’, Să nu mai fie îngâmfați Copacii toți ce sunt aflați Chiar lângă malul apelor, Din pricina mărimii lor, Și nici stejarii înălțați Care de nori sunt mângâiați Fiind udați de apa lor, Pentru că-n rândul morților Copaci-aceștia au să cadă Și se vor pomeni drept pradă Adâncului pământului – Printre copiii omului – Cu toți acei cari, bunăoară, În groapă-ajung de se coboară.”


Va-ntinde corturile lui – Corturi ale palatului – Pe locurile care sânt Chiar între muntele cel sfânt Și prea slăvit, și între mare. Apoi, în locu-acela are Să se arate-al său sfârșit. Nimeni nu se va fi găsit Ca să îi fie-alăturea, Pentru ca ajutor să-i dea.”


Acum Eu – Nebucadențar – Slavă Îi dau și-L laud iar, Pe Împăratul cerului, Căci toate lucrurile Lui Adevărate sunt, mereu. Căile Lui, văzut-am eu Că drepte sunt, necontenit. Putere, El a dovedit, Pentru că să-l smerească știe, Pe cel ce umblă cu mândrie!”


Niște corăbii, zăresc eu: Cei din Chitim au să sosească. Pe-Asur, au să îl nimicească, Și pe Eber. Pe negândite, Și ele fi-vor nimicite.”


Așa că, ascultați ce spun: Ori sunteți pomi cu rodul bun, Sau sunteți pomi cu rodul rău! Știm pomul, după fructul său.


Din inimă, ies lucruri ca: Ucideri, preacurvii, curvii, Furt, mincinoase mărturii, Hule, și altele ca ele.


Dar de vrăjmașii lor Mi-e teamă, Căci vor veni – de bună seamă – Numai ocări, ca să rostească; Apoi, au să se amăgească, Spunâdu-și: „Tot ce am văzut, Prin mâna noastră, s-a făcut. Nu Dumnezeu le-a săvârșit, Ci brațul nostru întărit!”


Căci iată că, acum, suntem În clipa-n care este gata Ca să înceapă judecata, Și va începe – vă spun eu! – Din casele lui Dumnezeu. Și dacă ea-ncepe cu noi, Care va fi sfârșitu-apoi, Al celor care n-au voit S-asculte – când li s-a vestit – De Evanghelia Domnului Și-au refuzat chemarea Lui?


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ