Ioas trimise soli de-ndată Și lui Amația, i-a spus: „Spinul, cel din Liban, a pus Ca cedrului să i se spună: „Ascultă dar, cu vorbă bună, Și fă după cum îți cer eu: Nevastă, pentru fiul meu, Pe fiica ta o vreau, de-ndată!” Atunci, au năvălit, deodată, Fiarele câmpului, pe care Ținutul – din Liban – le are Și în picioare au călcat Spinul care s-a-ncumetat, Să-i poruncească cedrului.
O fată-n grijă, el avea: Hadasa, fiica-i se numea – Estera-nseamnă tălmăcit. Părinții fetei au murit Și astfel, singură, rămase. Aflând, Iudeul o luase De suflet și o îngrijea, Căci tatăl ei, unchi, îi era. Fata era bine făcută Și la vedere-a fost plăcută.
Ia seama dar, atuncea când Te afli-n post, cu cel flămând Împarte-ți pâinea ce o ai. Apoi, un adăpost să dai, În casa ta, celor vădiți Precum că sunt nenorociți. Dacă se va-ntâmpla, cumva, Să îl vezi gol, pe cineva, Milă să ai de omu-acel Și-o haină să așezi pe el. Nu-ntoarce spatele când rău Îi merge seamănului tău.