De-acum, tu trebuie să știi Căci cu-ai tăi robii și cu-ai tăi fii, Va trebui, sprijin, să-i dați, Prin faptul că o să-i lucrați Pământul care i-a fost dat, De-acum încolo, ne-ncetat, Pentru ca, pâine – tot mereu – Să aibă-n felu-acesta. Eu Am să păstrez, de-asemenea, Un loc al său, la masa mea.” Țiba avea mai mulți feciori, Precum și robi, drept slujitori. El, cincisprezece fii, avea Și douăzeci de robi ținea.
Dar pentru că el a zărit Că Ieremia-a zăbovit În a-i răspunde, zise-apoi: „Întoarce-te dar, înapoi, Și du-te la Ghedalia Cari, pe Achim, tată-l avea Și-apoi, pe spița neamului, Șafan fusese tatăl lui. Ghedalia e așezat, De cel cari este împărat În Babilon, drept cel mai mare Peste cetățile pe care Țara lui Iuda le avea. Rămâi cu el, și vei putea, Cu-al tău popor să viețuiești! Sau du-te încotro voiești!” În urmă, căpitanul care Fusese peste străji mai mare, I-a dat merinde și-a avut Grijă, daruri, să-i fi făcut. După aceea, l-a-nvoit Să plece unde a dorit.