24 Nebuzardan – acela care Peste străjeri era mai mare – Cu sine-n urmă l-a luat Și pe Seraia, cel aflat Drept preot mare, iar apoi L-a mai luat prins de război Pe-al doilea preot, cel chemat Țefania. A mai luat Trei ușieri ai Templului, Aflați la Casa Domnului.
24 Comandantul gărzilor i-a luat prizonieri pe Seraia care era preotul conducător, pe Țefania – următorul preot în rang – și pe cei trei paznici ai porții.
În urmă, el a poruncit Lui Hilchia – cel investit Cu rangul preotului mare – Precum și preoților care Erau în rândul doi aflați Și-asemeni, celor așezați Drept păzitori ai pragului Ce este-al Casei Domnului, Să scoată-afară – de îndat’ – Sculele care s-au lucrat, Lui Baal spre a fi închinate, Și cele care-au fost lucrate Spre cinstea Astarteelor Sau oștilor cerurilor. Toate aceste-au fost luate Și-apoi, afară din cetate – Lângă Ierusalim – le-au scos Spre a fi arse, ne-ndoios, Pe a Chedronului câmpie, Cenușa lor urmând să fie Strânsă și dusă la Betel.
Nebuzardan – acela care, Peste străjeri era mai mare – Cu sine-n urmă l-a luat Și pe Seraia, cel aflat Drept preot mare, iar apoi, L-a mai luat, prins de război, Pe-al doilea preot, cel chemat Țefania. A mai luat Trei păzitori ai pragului Cari este-al Casei Domnului.
Când Artaxerxe stăpânea Peste întinsa Persia, Ezra, în țară, a venit. Al său părinte e numit Seraia. Spița neamului Arată că-i și fiul lui Azaria și Hilchia,
O zi, cu Tine, se vădește Că mult mai mult ea prețuiește, Decât o mie, rânduite În altă parte-a fi trăite. În pragul Casei cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Aș vrea, mereu, să locuiesc, Decât să mă adăpostesc În corturi bine pregătite, De răutăți doar locuite!
Căci Domnul astfel a vorbit: „Vă fac să fiți o groază mare, Și tu, dar și aceia care Îți sunt prieteni. Vor cădea Uciși pe câmp, cu sabia, Sub ochii tăi. Îl părăsesc Pe Iuda și îl osândesc S-ajungă rob al celui care, În Babilon este mai mare. Când în robie-l va avea, Îl va lovi cu sabia,
Cuvântul spus de Ieremia, Când împăratul Zedechia Trimis-a pe Pașhur – cel care După-al său neam, părinți îi are Pe Malchia, Țefania, Precum și pe Maaseia. Cuvintele prorocului Erau din partea Domnului. Preot, Pașhur se dovedise, Iar împăratul îl trimise Pân’ la prorocul Domnului, Voind să afle planul Lui.
„Domnul oștirilor – Acel Ce-i Dumnezeu în Israel – Aste cuvinte ți le-a zis: „În al tău nume, ai trimis Epistolă, după cum știm, La toți cei din Ierusalim. Le-ai scris și lui Țefania – Feciorul lui Maaseia, Cel care preot s-a vădit – Și preoților, negreșit. Iată cuvintele pe care Le-ai așezat tu, în scrisoare:
Pe cel care, peste popor, Se află pus drept împărat Și, Zedechia, e chemat – Precum și pe aceia cari Sunt căpitanii lui cei mari – Îi dau celui care, pe tron E așezat, în Babilon Și cari s-a depărtat de voi!
I-am dus la Casa Domnului, Într-o chilie-a Templului. Astă chilie-o foloseau Cei care, din Hanan, erau. Hanan acela se vădea Feciorul lui Igdalia Și era omul Domnului. Aflată-a fost chilia lui, Deasupra celei ce-o avea Cel ce-i chemat Maaseia, Fiind al lui Șalum fecior, Din rândul ușierilor.
În mare grabă, Zedechia Trimise pe Iucal – cel care, Pe Șelemia, tată-l are – Precum și pe Țefania – Pe fiul lui Maaseia, Preotul – să-i ducă solia Pân’ la prorocul Ieremia Și să îi spună, mai apoi: „Să mijlocești tu, pentru noi, La Cel care este mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.”
A cincea lună se scurgea, Din an, și tocmai începea A zecea zi din lună dar. Atuncea, Nebucadențar, Nouăsprezece ani făcea De când în Babilon domnea. Nebuzardan era cel care, Peste străjeri, era mai mare, În slujba împăratului Cari este-al Babilonului.
Nebuzardan, prinși de război, Luat-a sufletele toate, Ce mai rămaseră-n cetate. În acest fel, i-a înrobit Și pe cei care s-au grăbit Să se supună celui care În frunte Babilonu-l are, O parte a săracilor Cari mai rămas-au din popor, Dar și pe cei ce i-a aflat Atunci, acolo. A lăsat
Domnul, pe toți, i-a-mprăștiat Atuncea când S-a mâniat Și către ei, n-a mai privit! Vrăjmașul care a venit, La preoți nu s-a mai uitat, Nici milă nu a arătat Față de cei bătrâni pe care, Sărmanul meu popor îi are.
De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A zis așa: „Morții pe care, Voi i-ați întins, fără-ncetare, Pe ulițe, an după an, Sunt carnea din acest cazan, Deci din cetate. Însă voi – Din ea – o să fiți scoși apoi.
Du-te ca să alegi, pe urmă, Ceea ce e mai bun din turmă. Te du apoi, lemne de adă Și sub cazan le fă, grămadă. Să fiarbă dar, în clocot mare, Și oasele pe cari le are.”
Așa a zis Cel cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Iată, necaz am pe păstori Pe-ai turmei Mele păzitori! Din ale lor mâini, înapoi, Am să Îmi iau turma de oi. Nu le mai pasc păstori-acei Și nu se mai pasc nici pe ei. Nu se vor mai hrăni cu ele, Căci izbăvesc oile Mele!”