Atunci, veni un înger tare Și-a ridicat o piatră mare, Care – așa cum am văzut – De moară, mie mi-a părut. În mare, el a aruncat Piatra și-apoi, a cuvântat: „Seama luați, la ce voi spune! Tot cu așa repeziciune, Are să fie aruncată – Făr’ a se mai găsi vreodată – Cetatea cea mândră și mare, Cari, „Babilon”, drept nume, are!
„Ia brâul ce l-ai cumpărat, Cu care ai înfășurat Coapsele tale! Scoală-te! Spre Eufrat îndreaptă-te Și într-o crăpătură lată – Care în stâncă e aflată – Ai să ascunzi brâul adus.”