Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Ieremia 51:37 - Biblia în versuri 2014

37 Morman de dărmături, astfel, Are ca să ajungă el, O vizuină doar, în care, Culcuș, numai șacalul are, Pentru că nicicând – negreșit – N-o să mai fie locuit. Are s-ajungă o pustie Și de batjocură-o să fie.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

37 Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de șacali, un motiv de groază și de fluierat, un loc în care nu va mai locui nimeni.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

37 Babilonul va ajunge o grămadă de dărâmături, o vizuină de șacali, o cauză de oroare și un motiv de desconsiderare. Va fi un teritoriu în care nu va mai locui nimeni.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

37 Babilónul va ajunge un morman [de ruine], locuință a șacalilor, spre pustiire și fluierat, și nu va mai fi nimeni să-l locuiască.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

37 Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de șacali, un pustiu și o batjocură și nu va mai avea locuitori.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

37 Și Babilonul va fi grămezi, un locaș al șacalilor, de groază și de fluierare, fără locuitor.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Ieremia 51:37
24 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

De-aceea, El S-a mâniat, Iar mâna Lui a apăsat Peste Ierusalim și-apoi Și peste Iuda. Vedeți voi, De groază-ajunse-a noastră țară, De spaimă, dar și de ocară.


O mlaștină va fi aici Și un culcuș pentru arici, Căci locul fi-va – de îndat’ – Cu nimicire măturat!”


Făcând ca țara lui să fie Batjocorită și pustie. Cei cari, prin ea trec, sunt uimiți Și dau din cap, nedumeriți.


Astă cetate o să fie Batjocorită și pustie. Speriați vor fi cei ce-au s-o vadă Și nu le va veni să creadă. Trecând prin ea, vor fi uimiți Mișcând din cap, nedumeriți. Cei care trec pe lângă ea, Când rănile îi vor vedea, Vor șuiera a disperare, Cuprinși fiind de-o groază mare.


Dar după ce vor fi-mpliniți Cei șaptezeci de ani, să știți Că Eu, pe cel care-i pe tron, Drept împărat în Babilon, Am să îl pedepsesc. La fel, Se va-ntâmpla cu neamu-acel Care acolo e aflat. Pe toți îi pedepsesc de-ndat’, Pentru nelegiuirea lor. Apoi, țara Haldeilor, O voi preface în ruină.


Pân’ la Ierusalim m-am dus Și-am străbătut – cum mi s-a spus – Cetățile nenumărate Care în Iuda sunt aflate. În fața împăraților Și-a căpeteniilor lor, Am fost apoi, și le-am vestit Ceea ce mi s-a poruncit. Le-am spus că-n vremea ce-o să vină, Se vor preface în ruină Cetățile nenumărate Care în Iuda sunt aflate. Vor fi ruine, negreșit, Bune doar de batjocorit Și de blestem. Toate aceste Se vor petrece fără veste Și până azi va fi văzut Ceea ce se va fi făcut.


Asupră-vă le-aduc pe toate Popoarele ce sunt aflate În miazănoapte. Așadar, Trimit la Nebucadențar, La robul Meu care, pe tron, E așezat în Babilon Și-i spun, încoace, să pornească Și astfel să vă nimicească. Vreau, prefăcută ca să fie Cetatea voastră, în pustie. Ruină fi-va, negreșit, Bună doar de batjocorit.


Îi urmăresc cu sabia Cu ciuma și cu foametea. Pricini de spaimă au să fie Pentru oricare-mpărăție, Căci pricini de nenorocire A țărilor de peste fire Au să ajungă. De ocară Îi fac, în fiecare țară În care fi-vor izgoniți. Buni de blestem vor fi găsiți Și de batjocură mereu, Oriunde-am să-i împrăștii Eu.


„Edomul fi-va pustiit, Iar cei cari îl vor fi zidit, De-ale lui răni, se vor mira Și-nspăimântați, vor fluiera.


Domnul a zis – „iar în Hațor, Numai șacalii au să vie Căci pustiu fi-va, pe vecie, Și oamenii nu vor putea, Nicicând – acolo – ca să stea.”


Întreg pământu-nspăimântat Se clatină, neîncetat, Pentru că planul Domnului – În contra Babilonului – Se împlinește, negreșit, Iar Babilonul, pustiit Va fi de Domnul. În ăst fel, Nimeni nu va scăpa din el.


În vremea care o să vie, Ierusalimul va să fie Doar un morman de pietre-n care Șacalul locuință-și are. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi cu toate, pustiite, Căci nimeni n-o să mai cuteze, În ele, ca să se așeze.


Căci ei păzesc, necontenit, Ceea ce Omri-a rânduit, Lucrând precum acei pe care Ahab în casa lui îi are, Umblând pe calea tuturor, Ținându-se de sfatul lor. De-aceea – trebuie să știi – De pomină te fac să fii. Cei cari au să te locuiască, Batjocuri au să înghițească, Purtând ocara cea pe care Sărmanul Meu popor o are.”


Voi azvârli cu murdării, Asupra ta, așa să știi! Te înjosesc și de ocară Ajunge-vei, în orice țară.


Iată cetatea cea știută Drept veselă și încrezută Cari își ținea privirea sus Și cari în inimă și-a spus: „Doar eu, iar în afara mea, Nu se mai află nimenea!” Vai! Cum ajuns-a ca să fie Doar o întindere pustie, Un loc neprimitor, în care Sunt doar culcușuri pentru fiare! Cei care-o văd, trec fluierând, Spre ea, cu mâna, arătând!”


El a strigat, cu glasu-i tare: „Căzut-a Babilonul mare! Lăcaș, al dracilor, e el, Și închisoare e, astfel, A duhurilor necurate, A păsărilor întinate, Precum și-a păsărilor care Urâte sunt, la-nfățișare.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ