Ieremia 50:17 - Biblia în versuri 201417 Precum o oaie rătăcită Care, de lei, a fost gonită, E Israel. A fost mâncat – Întâi – de cel înscăunat Peste Asiria și iată Că ultimul ce se arată E Nebucadențar, cel care În Babilon e cel mai mare. El este cel care-a venit Și-ale lui oase le-a zdrobit.” အခန်းကိုကြည့်ပါ။နောက်ထပ်ဗားရှင်းများNoua Traducere Românească17 Israel este o oaie rătăcită pe care au vânat-o leii. Primul care a devorat-o a fost împăratul Asiriei, iar ultimul care i-a sfărâmat oasele a fost Nebucadnețar, împăratul Babilonului“. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia în Versiune Actualizată 201817 „Israel este o oaie rătăcită pe care au vânat-o leii. Primul care a mâncat-o, a fost regele Asiriei; iar ultimul care i-a rupt oasele a fost Nabucodonosor – regele Babilonului!»” အခန်းကိုကြည့်ပါ။Versiunea Biblia Romano-Catolică 202017 Ca o oaie alungată este Israél, leii l-au gonit. Mai întâi l-a devorat regele Asíriei și la urmă i-a zdrobit oasele Nabucodonosór, regele din Babilón”. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu17 Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi și acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului.” အခန်းကိုကြည့်ပါ။Traducere Literală Cornilescu 193117 Israel este o oaie gonită. Leii l‐au izgonit. Mai întâi l‐a mâncat împăratul Asiriei și la urmă acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i‐a sfărâmat oasele. အခန်းကိုကြည့်ပါ။ |
Ieremia 50:17
38 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ
În vremea lui, a năvălit Tiglat-Pileser, ce-a domnit Peste Asiria. Astfel, El smulse, de la Israel, Iionul, Chedeșul, urmat De-Abel-Bet-Maca. A luat Și Ioanahul, cu război. A smuls Hațorul, iar apoi, Spre Galaad s-a repezit, Pe care l-a și cucerit. S-a îndreptat – după aceea – Către micuța Galileea. Apoi, spre-a lui Neftali țară, Oștile lui se îndreptară. Locuitori-au fost luați Și în Asiria mutați.
Pe vremea lui, se potrivea Că Nebucadențar domnea, La Babilon, ca împărat. El, la război, s-a ridicat, Contra lui Ioiachim – cel care Era, în Iuda, cel mai mare – Și l-a învins pe împărat; Iar Ioiachim s-a arătat – Timp de trei ani – de-ai fi supus, Făcând mereu, tot ce i-a spus. După trei ani, s-a răzvrătit,
De nouă ani avea domnia, În stăpânire, Zedechia. Luna a zecea se scurgea, Din an, și tocmai începea A zecea zi. Atunci, cel care Era, în Babilon, mai mare, Cu multă oaste a plecat, Spre Iuda, și a-mpresurat Ierusalimul. Așadar, Oastea lui Nebucadențar, De-asediu lung s-a pregătit, Căci întăriri multe-a zidit.
Eram furios. Mânia Mea – Ce se vădea nemăsurată – Spre-al Meu popor era-ndreptată. Mi-am pângărit, cu bună știre, A Mea întreagă moștenire, Pentru că am găsit cu cale, Pradă să-l las, mâinilor tale. Însă, după cum am văzut, Tu nici o milă n-ai avut Față de-acel popor al Meu Și-ai pus asupră-i un jug greu. Îi era greu tânărului Și-asemenea bătrânului.
Pe Zedechia – cel aflat, În Iuda, pus ca împărat – Pe slugile-mpăratului Și pe întreg poporul lui – Care de ciumă au scăpat, De sabie și n-au picat Uciși de foame și nevoi, Am să îi las s-ajungă-apoi, Pe mâinile celui aflat În Babilon, drept împărat. Acolo, Nebucadențar O să îi prigonească iar. Cu sabia o să-i omoare Și nu vor mai avea scăpare.
De lângă malurile care Străjuiesc, pline de-ngâmfare, Iordanul, iată, a pornit Vrăjmașul care s-a suit – Precum un leu – și e pe cale, Asupra locuinței tale, Să năvălească de îndată. Fac dar, Edomul – dintr-odată – Să fugă și-l așez pe cel Ce l-am ales Eu, peste el. Căci cine, oare, va putea, Ca să Îmi fie-asemenea? Cine e cel ce-o să-ndrăznească, Mie să Mi se-mpotrivească?”
Ei au să vină, pe furiș. Mânca-vor al tău seceriș Și pâinea ta și-ai tăi copii: Îți vor mânca fiice și fii. Au să-ți mănânce oi și boi, Smochini și via ta. Apoi, Prin ascuțișul sabiei, Cetățile-ți vor trece ei, Căci au să-ți fie nimicite Cetățile cele-ntărite De care mult te mai mândreai Și-n care-ncredrea-ți puneai.
De-aceea, leul îi omoară Sau din pustie, bunăoară, Asupră-le se repezește Lupul furios și-i nimicește. Lângă cetăți șade – la pândă – Pardosul, gata să îi prindă. Acei cari vor ieși afară Dintr-o cetate, au să piară, Căci vor fi sfâșiați, pe dată. Fărădelegile lor – iată – Sunt multe și s-au înmulțit Relele ce le-au făptuit!”
Grabnic apoi, a poruncit Să fie prinși cei ce-au venit Spre a-l pârî pe Daniel Și-a-l ocărî în chip și fel. Îndată, toți au fost luați Și pradă leilor lăsați. Soațele lor au fost luate Și-n groapă fost-au aruncate. Copiii lor au suferit Aceeași soartă, negreșit. Al gropii fund, nu l-au atins, Căci lei-nfometați i-au prins În gheare și le-au sfărâmat, Cu colții, oasele, de-ndat’.
Voi strânge neamurile toate Și-apoi când fi-vor adunate, Le duc în vale, de îndată. Drept „a lui Iosafat”, chemată, E valea-n care-am să pogor Popoarele neamurilor. Cu ele-am să Mă judec Eu, Atunci, pentru poporul Meu. Am să Mă judec pentru cel Care se cheamă Israel, Pe care Eu l-am moștenit, Pe care Mi l-au risipit Printre popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ, Crezând că-n urmă, vor putea Să își împartă țara Mea.
ကြော်ငြာတွေ