Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Ieremia 2:20 - Biblia în versuri 2014

20 „De mult, jugul ți-aș fi sfărmat Și lanțul ți-aș fi dezlegat, Însă ai zis: „Nu vreau, mereu, Ca și un rob să slujesc eu!” Pe orice deal înalt și mare Și sub copacul cel pe care Tu l-ai văzut că e-nverzit, Îndată te-ai și repezit Și ca o curvă te-ai întins.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

20 „Deși, demult, ți-am sfărâmat jugul și ți-am smuls legăturile, totuși tu ai zis: «Nu voi mai sluji». Căci pe orice deal înalt și sub orice copac verde te-ai întins ca o prostituată.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Deși, de mult timp ți-am rupt jugul și ți-am smuls legăturile, tu ai zis că nu-Mi vei mai sluji. Pe orice deal înalt și sub orice copac verde, te-ai întins ca o prostituată!

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 De demult am frânt jugul tău și am rupt legăturile tale, iar tu ai zis: «Nu vreau să slujesc». De fapt, pe orice colină înaltă și sub orice copac verde te-ai desfrânat.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 „De mult ți-ai sfărâmat jugul, ți-ai rupt legăturile și ai zis: ‘Nu mai vreau să slujesc ca un rob!’ Căci, pe orice deal înalt și sub orice copac verde, te-ai întins ca o curvă.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

20 Căci de demult ți‐ai sfărâmat jugul și ți‐ai rupt legăturile și ai zis: Nu voi sluji. Căci pe orice deal înalt și sub orice copac verde te‐ai plecat, ai curvit.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Ieremia 2:20
50 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

A rânduit și o serbare, În luna-a opta, când apare A cincisprezecea zi. Prin ea, El căutase a avea O sărbătoare-asemuită Cu cea, în Iuda, prăznuită. La sărbătoarea lui, drept dar, Se-aduceau jertfe pe altar. Iată dar, ce făcuse el, Ca să se-aducă, la Betel, Jertfe, vițeilor turnați Din aur. Fost-au așezați Preoți apoi, în număr mare, Pe înălțimile pe care Ieroboam le-a ridicat.


În vremea ‘ceea, s-au zidit Multe-nălțimi și s-au cioplit, Apoi, mulți stâlpi, pe vârful lor, În cinstea Astarteelor. Astfel de stâlpi au fost aduși Fiind pe vârf de dealuri puși Și sub orice copac vădit Precum că este înverzit.


Domnul i-a ridicat de jos, Din întuneric El i-a scos, Sfărmând lanțul ce se vădea, În umbra morții că-i ținea.


Căci ni s-a umplut măsura! Să scăpăm de jugul Lor! Să le rupem legătura, Spre binele tuturor!”


Ei, înălțimi, au ridicat Și-n acest fel L-au supărat, Căci gelozia I-au stârnit Când pentru idoli au slujit.


Întreg poporul a promis: „Vom face precum Domnu-a zis!”, Moise Îi duse Domnului Cuvintele poporului.


Moise, din munte, a venit Și oamenilor le-a vorbit, Împărtășind poporului Vorba și legea Domnului. Poporul zise: „Tot mereu, Vom face ce-a zis Dumnezeu.”


M-am pogorât să-l izbăvesc! Iată că vreau să-l slobozesc Acuma, pe acest popor, Din mâna Egiptenilor. Îl scot dar, din Egipt, afară, Și am să-l duc în altă țară, Mai bună, cu pământ întins, În țara pe-al cărei cuprins, Lapte și miere se găsesc. Cei care-acum o locuiesc, Sunt Canaaniții și Hetiții, Și Amoriți și Fereziții. Mai stau Heviți pe-al ei pământ; Însă și Iebusiți mai sânt.


Vai, de cetatea cea frumoasă, Ce se vădise credincioasă, Căci a ajuns, curvă, să fie! Ea a avut credincioșie. Dreptatea locuia în ea Și judecăți bune avea. Acum, s-a stins a ei lumină, Căci ea, de ucigași, e plină!


În acea zi, va fi luat Jugul care a apăsat Pe umărul și gâtul tău Și care te-a chinuit rău. Ba încă jugul va crăpa, Atuncea când tu vei scăpa, Din pricina grăsimii care S-a adunat, fără-ncetare.


Mâna, atunci, Îmi voi fi pus Pe-Asirieni, și-n țara Mea Am să-i zdrobesc. Nu vor avea Scăpare, căci în munții Mei, Calc cu piciorul peste ei. Jugul Asirianului Și-asemenea povara lui Le iau de pe poporul Meu Și n-au să-l mai apese greu.”


Căci jugul care l-a-nrobit, Toiagul care l-a lovit, Nuiaua care o avea Acela cari îl asuprea, Tu Doamne le-ai sfărmat de-ndată, Precum s-a întâmplat, odată, În ziua Madianului Și pace-ai dat poporului.


Ce preacurvii ai săvârșit, Pe toate Eu ți le-am zărit. Nechezături, scoase de tine – De-asemenea – nu-Mi sunt străine. Curviile nelegiuite – Nenumărate – săvârșite Pe dealuri, dar și pe câmpie, Toate-Mi sunt cunoscute Mie. Și urâciuni – câte-ai făcut – Pe toate Eu ți le-am văzut. Ierusalime, vai de tine! Nu înțelegi că este bine, Acuma, să te curățești? Oare, cât timp mai zăbovești?”


Cum de copii grijă vădesc, Asemenea ei se gândesc La ai lor idoli, la altare, La Astartee. Fiecare, La aste lucruri, se gândește Când sub copaci verzi se găsește, Sau când ajunge-ntâmplător, Pe culmile dealurilor.


O, neam de oameni răi, luați Seama la Domnul și-ascultați Cuvântul Lui: „Am fost Eu, oare, Drept o pustie arzătoare, Pentru Israel, sau o țară Plină de-ntunecime-amară? De ce a zis poporul Meu: „Slobozi am fost noi, tot mereu, Și-ntotdeauna ne-a fost bine Nu vrem ca să venim la Tine!”?


Să recunoști că ai greșit, Că te-ai purtat nelegiuit, Că necredință-ai arătat Atuncea când ai alergat Să îți găsești alți dumnezei – Deși străini îți erau ei – Și că nu ai voit, mereu, Ca să asculți de glasul Meu.


Atunci Eu – Domnul oștilor – Sfarm jugul cel apăsător, De pe-al său gât, căci rupe-voi Și legăturile apoi, Iar cei străini nu vor mai pune Alt jug pe el, spre a-l supune.


În felu-acesta am crezut Și-am zis: „Voi merge la cei cari Se dovedesc a fi mai mari, Căci ei știu Legea Domnului Și merg, mereu, pe calea Lui!” Însă și ei s-au depărtat Și jugu-apoi, l-au sfărâmat.


Spre-Asirieni te-ai îndreptat Și la curvie te-ai dedat, Căci fără saț te-ai dovedit. Dar nici așa, de-al tău curvit, Tu – încă – nu te-ai săturat.


Atuncea când ți-ai ridicat Case anume, de curvit, În colț de uliți, și-ai zidit Doar înălțimi, puse în față, Oriunde, în orice piață. Prin ceea ce ai săvârșit, Tu nici nu te-ai asemuit Cu acea curvă care cată, Mereu, ca să primească plată.


Casele tale au să cadă În gheara flăcărilor, pradă. În jur ți se vor aduna Cu toți și se vor răzbuna Pe tine, iar pe lângă ei, Vor fi mulțime de femei, Care la al tău chip privesc. În acest fel, vreau să opresc Curvia ta și nici o plată De curvă, nu vei da, vreodată.


Eu am jurat și-aveam de gând Să-i duc în țara minunată Ce trebuia a le fi dată. Atuncea, ei și-au aruncat Ochii spre dealuri și-au cătat Orice copac verde, stufos, Ca să-și aducă – ne-ndoios – Acolo, jertfele pe care Le voiau daruri de mâncare, Jertfe prin cari M-au mâniat. De-asemenea și-au mai lăsat Miresme-n locurile-acele, Pe cari le-au ars și-apoi, prin ele, Gânditu-s-au că au putut Să facă un miros plăcut. Adus-au și câte-o măsură Din jertfele de băutură.


Ohola Mi s-a dovedit Necredincioasă. Negreșit, De dragoste s-a aprins ea, Pentru cei care îi avea Ibovnici, iar printre acei, Erau fiii Asiriei, Aflați chiar în vecinătate.


Întâi, când Domnul i-a vorbit Lui Osea, El i-a poruncit: „Du-te și cată-ți o soție, Cari curvă trebuie să fie. Copii, de-asemenea să-ți iei, Cari din curvie vor fi ei. Căci astă țară, negreșit, Mare curvie-a săvârșit, Când ea, pe Domnul, L-a lăsat!”


A lor măicuță a curvit. Femeia cari i-a zămislit, Drept necinstită se arată, Căci a vorbit în ăst fel: „Iată, Voi alerga după acei Ce-mi sunt ibovnici, că doar ei Îmi aduc pâinea, apa mea, Lână și in de-asemenea, Și untdelemn și băutură!”


Eu zis-am, acelei femei: „Rămâi cu mine, căci aș vrea Să fii, de-acum, numai a mea. Cată dar, să nu mai curvești Și alt bărbat să nu iubești. Atunci, are să-ți meargă bine Căci eu, la fel, voi fi cu tine!”


Jertfe aduce-acest popor, Pe vârfurile munților. Pe dealuri ‘nalte, sub stejari, Plopi, terebinți, sunt locuri cari La ars tămâie folosesc, Căci umbră bună dăruiesc. Fiicele voastre, iar apoi Nurorile ce sunt cu voi, A fi prea curve, se vădesc.


„Să nu te bucuri, Israel! Să nu te veselești, defel, Precum ceilalți, căci ai curvit, Pe Domnul, când L-ai părăsit, Pentru că ai iubit o plată Ce se vădește necurată, În ale tale arii, toate, Care cu grâu sunt semănate!


Din al Egiptului ținut, Eu v-am luat și v-am făcut Liberi să fiți, pentru că Eu Vă voi fi Domn și Dumnezeu. Din jug, Eu v-am eliberat Și capul, vi l-am ridicat.”


Sfarm jugul. Te eliberez De legăturile cu care Fost-ai ținut în strâmtorare…”


Să nimiciți, ne-ntârziat, Orișice loc veți fi aflat, În care, oamenii acei – Din țară – altor dumnezei, Le folosesc, să le slujească. Oriunde au să se găsească: Pe munți, pe dealuri, pe câmpie – Indiferent unde-au să fie –


Aminte să-ți aduci, mereu Că ai fost rob, dar Dumnezeu, Din al Egiptului ținut, Te-a scos și, liber, te-a făcut, Pentru că te-a răscumpărat. De-aceea, astăzi, eu ți-am dat Astă poruncă. S-o păzești Și ne-ncetat să o-mplinești.


Astăzi, tu ai mărturisit Că Domnul este – negreșit – Doar al tău Domn și Dumnezeu, Și că ai să păzești, mereu, Tot ceea ce ți-a poruncit Și tot ce El a rânduit, Iar glasul Său – neîncetat – De tine, fi-va ascultat.


Domnul, de mână, v-a luat; Deoparte, El v-a așezat Dintre popoarele ce pier, Căci din cuptorul cel de fier – Din al Egiptului ținut – V-a scos și, liberi, v-a făcut.


A fost vreun dumnezeu să poată, Pe-un neam, de la alt neam să-l scoată Prin încercări și semne mari, Prin lupte-apoi – cu brațe tari – Și prin minuni înfricoșate, Așa cum numai Domnul poate, Așa precum El a făcut În al Egiptului ținut?


Iată ce vrem noi, de la tine: Apropie-te tu, mai bine, De-al nostru Domn. Porunca Lui, Să vii apoi și să ne-o spui. Vom asculta ce îți va spune Domnul și toți ne vom supune, Făcând precum a poruncit.”


Lui Iosua, ei i-au vorbit: „Vom face tot ce-ai poruncit Și mergem – fii încredințat – Oriunde ne trimiți, de-ndat’.


Poporu-atuncea a strigat: „Noi vom sluji, neîncetat, Pe-acest pământ, doar Domnului Și-o s-ascultăm de glasul Lui!”


Tot ce a spus poporului, În cartea legii Domnului, Iosua-n urmă a-nsemnat. Apoi, o piatră, a luat Și-a dus-o la stejarul care La locul dat spre închinare Lui Dumnezeu, este aflat.


„Unul din îngeri, cari țineau Potirele – și cari erau Șapte la număr – a venit La mine și-astfel mi-a vorbit: „Vino aici, să vezi îndată, Căci se rostește-o judecată, Asupra curvei celei cari Șade, acum, pe ape mari.


Israeliții au făcut – Din nou – lucruri ce n-au plăcut Lui Dumnezeu. L-au părăsit Pe Domnul lor și au slujit – În urmă – Astarteelor. Au mai slujit și Baalilor Și dumnezeilor pe care Sidonul și Moabu-i are; I-au mai slujit și pe acei Care erau drept dumnezei Pentru al lui Amon popor, Și pe ai Filistenilor.


Astfel, poporul a făcut, Lucruri care nu I-au plăcut Lui Dumnezeu, și a slujit Doar Baalilor. L-a părăsit


De al său Domn, el a uitat Și a ajuns de s-a-nchinat Lui Baal și Astarteelor.


De Dumnezeu, și-a amintit, Din nou, poporul asuprit Și, către El, iar a strigat, Când a fost tare apăsat: „Iată că am păcătuit, Pe Domnul, când L-am părăsit, Ca să slujim doar Baalilor, Precum și Astarteelor. Spre noi – o Doamne – să privești Acum și să ne izbăvești De-ai noști’ vrăjmași, pentru că noi Te vom sluji pe Tine-apoi!”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ