Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Ieremia 16:17 - Biblia în versuri 2014

17 Mereu, ai Mei ochi urmăresc Cărările pe cari pășesc, Căci înaintea Feței Mele, Nu pot a fi ascunse ele. Nelegiuirile făcute De ei, nu-Mi sunt necunoscute.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

17 căci ochii Mei se uită la toate căile lor; ele nu sunt ascunse dinaintea feței Mele, iar nelegiuirea lor nu este ascunsă de ochii Mei.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 pentru că ochii Mei privesc atent la comportamentul lor. El nu este ascuns de fața Mea; și vina lor nu este ascunsă de ochii Mei.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 Căci ochii mei sunt deasupra tuturor căilor lor: nu sunt ascunse dinaintea mea și nelegiuirea lor nu este tăinuită dinaintea ochilor mei.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 Căci ochii Mei sunt cu luare aminte la toate căile lor; ele nu sunt ascunse înaintea Feței Mele și nelegiuirea lor nu este ascunsă de privirile Mele.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 Căci ochii mei sunt asupra tuturor căilor lor, nu sunt ascunse de la fața mea, nici fărădelegea lor nu este ascunsă dinaintea ochilor mei.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Ieremia 16:17
25 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Iată că El, necontenit, Și-aruncă ochii spre pământ Spre-ai sprijini pe cei cari sânt – Cu toată inima – ai Lui. Nu e pe placul Domnului, Ce ai făcut. De-aceea-ți sun Că ai lucrat ca un nebun. Astfel, de-acuma, vei vedea Cum că războaie vei avea.”


Voiai ca să mă urmărești Și, grabnic, să mă pedepsești.


N-a cunoscut, El, Dumnezeu, Cărările pasului meu? Și oare nu mi-a numărat Toți pașii care i-am călcat?


Să șteargă Dumnezeu Cel Sfânt, Numele lui, de pe pământ! Uitată a lor pomenire Să fie, de întreaga fire!


Știi când mă culc, vezi pasul meu, Știi calea-n care umblu eu.


El, inima, le întărește La toți și-apoi, El urmărește Faptele lor, neîncetat.


Nu mai privi spre ale mele Păcate, ci uită de ele! Șterge nelegiuirea mea!


Nelegiuirile făcute, În fața Ta, sunt cunoscute. Păcatele noastre, ascunse, De-a Ta lumină sunt pătrunse.


Prezenți, ochii lui Dumnezeu, În orice loc vor fi, mereu; Nimeni – bun, rău – de a Sa față, Ascuns nu este. Pom de viață,


E lămurită-a omului Cărare-n ochii Domnului; El vede tot ce omul face.


Vai de cei care-și vor ascunde Planul, crezând că nu pătrunde Domnul, în înțelesul său! Vai de acei care fac rău Și cred că faptele făcute În întuneric nu-s știute, Zicând: „Ne vede cineva?”, Sau „Știe cineva, ceva?”.


„Eu pedepsesc faptele lor, Precum și gândul tuturor. Dar va veni o vreme-apoi, În cari, la Mine, strânge-voi Popoarele, limbile toate Care sunt pe pământ, aflate. Ele, la Mine, au să vină, Să vadă slava Mea, divină.


Chiar dacă cu silitră-apoi – Sau chiar cu multă sodă – voi Vă veți spăla, în fața Mea, Înscrise, tot vor rămânea Nelegiuirile, mereu, Zice al vostru Dumnezeu.”


Dar oare, poate cineva, În loc ascuns să stea, cumva, Fără ca să pot să-l văd Eu?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Nu umplu Eu acest pământ Și cerurile, câte sânt?


Lucrul acesta, negreșit, Are să fie împlinit, Pentru că ei – cum am văzut – O mișelie au făcut, În Israel. Au jinduit Și-n urmă ei au preacurvit Cu soațele ce le aveau Cei cari, aproape, le erau. De-asemenea, au prorocit Și-n al Meu Nume au vorbit Numai minciuni, chiar dacă Eu Nu le-am trimis cuvântul Meu. Știu ceea ce s-a întâmplat Și martor sunt, neîncetat!”


La sfat Tu ești nespus de mare Și-n faptă Tu ești Cel mai tare. Ai Tăi ochi, ne-ncetat, veghează Cărările ce le urmează Al oamenilor fii, să poți Să-i răsplătești apoi pe toți, Doar după căile urmate Și după roadele-arătate.


„Dar Casa peste care-anume, Mereu chemat e al Meu Nume, E peșteră pentru cei cari Se dovedesc a fi tâlhari? Așa e, oare, Casa Mea? Așa gândiți voi, despre ea?” „Eu Însumi am văzut, de sus, Lucrul acest!” – Domnul a spus.


Atuncea, glasul Domnului Îmi zise: „Fiu al omului, Oare acuma, ai văzut Ce fel de lucruri au făcut Bătrânii casei cea pe care Neamul lui Israel o are? Văzut-ai tu, ce săvârșeau, În întuneric când ședeau, În ale lor odăi spoite Cu chipurile zugrăvite? Fac astfel, pentru că își zic: „Domnul nu va vedea nimic, Pentru că El a părăsit Această țară, negreșit!”


„Nelegiuirea cea pe care Iuda și Israel o are” – Îmi zise Domnul – „negreșit, Peste măsură s-a-nmulțit! Omorurile – am văzut – Precum că țara au umplut. Și-am mai văzut că în cetate Se află numai nedreptate. Ei fac așa, pentru că zic Că „Domnul nu vede nimic, Fiindcă Domnu-a părăsit Această țară, negreșit!”


Când vremea ‘ceea va veni, Atuncea Eu voi scormoni Ierusalimul vostru mare – În orice loc – cu felinare, Pentru că am să-i pedepsesc Pe toți cei cari se bizuiesc Pe ale lor drojdii și zic: „Nu se va întâmpla nimic, Căci Domnul, din înaltul Său, Nu face nici bine, nici rău!”


Cine-i cel cari disprețuiește Ziua care se dovedește A fi mai slabă, când știut Este că-i zi de început? Iată, cei șapte au să fie, Mereu, doar plini de bucurie, Privind la cumpăna pe care, Zorobabel, în mâini, o are. Cei șapte-s ochii Domnului. Pe-ntinderea pământului, Cutreieră neobosiți, Fiind mereu, neadormiți.”


De-aceea, spun, dragii mei frați: Nimica, să nu judecați, Mai înainte ca să vie Al nostru Domn, care-o să știe Ca lucrurile nepătrunse Și-n întuneric bine-ascunse, Cum să le facă și să vină, Să se arete, în lumină. El va descoperi apoi, Și gândurile-ascunse-n voi, Iar de la Dumnezeu, să știți, Că laude, o să primiți.


Nici o făptură nu se-ascunde, De El, căci – peste tot – pătrunde. Nimic nu e acoperit, Ci totu-i gol, necontenit, Față de Cel cu care noi Avem de-a face, să știți voi.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ