Ieremia 14:2 - Biblia în versuri 2014

² „Iuda jelește ne-ncetat. Câmpiile i s-au uscat. Cetățile-i sunt pustiite, Sunt întristate, necăjite, Iar din Ierusalim, spre zare, S-a înălțat un strigăt mare.”

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

² „Iuda bocește, iar porțile cetăților lui sunt slăbite. Oamenii sunt posomorâți din cauza țării. Strigătul Ierusalimului se înalță.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

² „Iuda jelește, iar porțile îi sunt slăbite; ele se vaită pentru țară, iar strigătul Ierusalimului se înalță în straturile (mai) înalte ale atmosferei.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

² Iúda jelește, porțile ei sunt slăbite, s-au înnegrit la pământ, iar strigătul Ierusalímului se înalță.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

² „Iuda jelește, cetățile lui sunt pustiite, triste, posomorâte și strigătele Ierusalimului se înalță.

Traducere Literală Cornilescu 1931

² Iuda jelește și porțile lui lâncezesc; șed în negru pe pământ și strigătul Ierusalimului se suie.

Ieremia 14:2 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

Iov 34:28

Să urce al săracului, Glas, înaintea Domnului – Atenția I-au îndreptat Spre cel nenorocit, aflat

Psalmi 144:14

Vițelele sunt prăsitoare. Nu-i nici o pagubă sub soare. Nici o robie nu ne-apasă Și nici un țipăt n-o să iasă, Din ulițele noastre. Iată

Exodul 2:24

El l-a văzut că-i robit greu Și-atunci Și-a amintit Cel Sfânt, Că a făcut un legământ Cu-Avram, Isac și Iacov. El,

Isaia 15:5

Pentru Moab, plânge acum Inima mea, când văd, pe drum, Ai săi fugari înspăimântați, Către Țoar fugind speriați Și spre Eglat-Șelișia. Lacrimi amare sunt în ea, Căci îi zăresc cum merg plângând, Dealul Luhitului urcând, Țipând în lungul drumului, Cel al Horonaimului.

Isaia 24:11

Afară se-aud glasuri care Cer vin. Nu-i nici o desfătare

Isaia 24:4

Întreaga țară e mâhnită Și de puteri este sleită. Locuitorii ei tânjesc. Fără putere se vădesc Toți dregătorii ei cei cari, Peste popor, sunt puși mai mari.

Isaia 24:7

Trist șade mustul – părăsit – Iar viile s-au veștejit. Acei care s-au arătat Veseli, suspină ne-ncetat.

Isaia 3:26

Vor geme porțile pe care Fiica Sionului le are, Căci despoiată va fi ea Și pe pământ are să stea.

Isaia 33:9

Țara jelește, întristată. Plin de rușine se arată Libanul și adânc tânjește. Pustiu Saronul se vădește. Iată, frunza Basanului, Precum și a Carmelului, Se scutură și-ncet s-a dus.

Isaia 5:7

Iată cine-i via pe care Domnul oștirilor o are: Ea e poporul Israel Și cel din Iuda, tot la fel. Aceasta-i via ce-o avea El și pe care o iubea. El – precum crede – se așteaptă Să fie-o judecată dreaptă. Însă degeaba-a așteptat, Căci iată, doar sânge vărsat! Dreptate aștepta, dar are Doar strigăte de apăsare!

Ieremia 11:11

„De-aceea, Domnul a vorbit În acest fel: „Vă dau de știre Că am s-aduc nenorocire Peste popor și vor vedea, Scăpare, că nu vor avea. La Mine vor striga, speriați, Dar n-au să fie ascultați!

Ieremia 12:11

Au pustiit tot ce avea, Iar el stă trist ‘naintea Mea. Întreaga țară-i pustiită. Întreaga țară-i nimicită, Căci nu mai este nimenea, Spre a lua seama la ea.

Ieremia 12:4

Dar până când să jefuiască Țara și să se ofilească Iarba aflată pe câmpie? Căci după cum bine se știe, Mari răutăți sunt săvârșite Și pier, acum, pășuni și vite. Locuitori-au zis astfel: „Sfârșitul, n-o să-l vadă el!” (Când aste vorbe le-au rostit, La Ieremia s-au gândit.)

Ieremia 18:22

Fă Doamne, ca din a lor casă, Țipete mari, numai, să iasă, Când cetele – de Tine puse – Asupra lor vor fi aduse! Căci ei, o groapă, au săpat, În fața mea și-au căutat, Necontenit, să îmi întindă Lațuri, ca astfel să mă prindă.

Ieremia 4:28

Din astă pricină se-ntinde Jalea și țara o cuprinde, Iar cerul este-ntunecat Și fața și-a înnegurat. Căci Eu am zis și negreșit, Lucrul acest l-am stabilit. De el, nu-Mi pare rău și-apoi, Nu-l voi întoarce înapoi.”

Ieremia 46:12

Știută e a ta rușine, De către neamurile care Se află-n lumea asta mare, Căci strigătele tale sânt, Azi, auzite pe pământ. Ai tăi războinici se lovesc Unii de alții, bâjbâiesc Cu poticneli și-n urmă, iată, Se prăbușesc toți, dintr-odată.”

Ieremia 8:21

„Iată că fiica cea pe care Sărmanul meu popor o are E-n suferință, negreșit. De-a ei durere sunt zdrobit Și sunt de groază apucat.

Plângerile 2:8

Domnul un gând Și-a pus și iată, Vrea să dărâme, de îndată, Întăriturile pe care Fiica Sionului le are. Sfoara Și-a-ntins – de măsurat – Și mâna nu Și-a mai luat ‘Napoi, până le-a nimicit. În jale a învăluit Ziduri și întăriri; ruine Ajuns-au, de tristețe pline.

Plângerile 2:9

Porțile cele ‘nalte-i sânt, Azi, cufundate în pământ. A rupt zăvoarele acele Care erau puse pe ele. Și împăratul – și cei cari Sunt căpitanii lui cei mari – Sunt printre neamuri risipiți. Nu mai au Lege și lipsiți Sunt de proroci și de vreo știre, Vedenie sau vreo vestire Din partea Domnului Cel Sfânt.

Plângerile 5:10

Pielea ajuns-a să ne fie Ca un cuptor și arde tare, De frigul cel pe cari îl are Doar fierbințeala foametei.

Osea 4:3

Țara are să se jelească. Oamenii ei au să tânjească, Cu fiarele pământului Și păsările cerului. Chiar peștii mări-aflate-n țară, În vremea ‘ceea, au să piară.

Ioel 1:10

Pustiu, câmpul s-a arătat. Pământul este întristat, Căci grâul este nimicit. Iată că mustul s-a sfârșit Și-apoi, după toate aceste, Nici untdelemnul nu mai este.

Ioel 1:11

Înmărmuriți, plugarilor! Vă văietați, vierilor! Căci ale câmpului bucate, Pierdute-acuma, sunt, cu toate. Grâul este pierdut. La fel, Orzul este pierdut și el.

Ioel 1:14

Vestiți un post și-o adunare, Care vor fi de sărbătoare. Pe cei bătrâni, să-i adunați Și-alăturea lor, să chemați Toți oamenii acei pe care, Locuitori, țara îi are. Mergeți la Casa Domnului Și-apoi strigați în fața Lui.

Ioel 2:6

Înspăimântat, orice popor Se-arată, înaintea lor, Iar fețele îngălbenesc Îndată de cum îi zăresc.

Hagai 1:11

Am chemat seceta în țară. Ea, peste munți, se-ntinde iară, Acoperind – la al Meu semn – Roade, grâu, must și untdelemn, Precum și lucrul mâinilor Făcut de-ntregul vost’ popor.”

Zaharia 7:13

Când El chema, n-ați ascultat. De-aceea, zis-a Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Când M-au chemat, la rândul Meu, N-am vrut ca să-i ascult, nici Eu,

1 Samuel 5:12

Oamenii care nu mureau, Loviți cu bube se trezeau, Iar bubele li s-au făcut, În mare număr, pe șezut. Toată cetatea suferea Din astă pricină. Din ea, Țipete mari se auzeau Care, până la cer, suiau.

1 Samuel 9:16

La acest ceas, mâine-ți trimit Un om, din Beniamin venit. Să-l ungi, când va sosi la voi, Drept căpetenie apoi, Peste-al lui Israel popor. Din mâna Filistenilor, Prin el, am să vă izbăvesc, Căci îndurare, Eu voiesc Să îi arăt poporului, Pentru că strigătele lui, Până la Mine s-au urcat.”