Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Ieremia 13:18 - Biblia în versuri 2014

18 Mergi la-mpărat și negreșit Vei spune ce ți-am poruncit! Să-i spui dar, împăratului Precum și-mpărătesei lui: „Jos, pe pământ, vă așezați, Căci nu mai sunteți împărați! Cununile ce le-ați avut, Iată – acuma – v-au căzut. Cununile ce le aveați, Cu care vă împodobeați, Iată că nu le mai aveți Și împărați nu mai sunteți!”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

18 „Spune regelui și reginei-mamă: «Smeriți-vă! Plecați-vă, căci v-a căzut de pe cap coroana voastră frumoasă!».

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

18 „Spune regelui și reginei-mamă: «Fiți modești! Aplecați-vă; pentru că v-a căzut de pe cap coroana de glorie!»

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

18 Spune-le regelui și reginei: „Umiliți-vă și așezați-vă, căci a coborât de pe capetele voastre coroana măreției voastre!”.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

18 Spune împăratului și împărătesei: „Ședeți pe pământ! Căci v-a căzut de pe cap cununa împărătească ce vă slujea ca podoabă.”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

18 Spune împăratului și împărătesei: Smeriți‐vă, ședeți jos, căci turbanele capetelor voastre au căzut, cununa slavei voastre.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Ieremia 13:18
30 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Aflând despre sosirea lui, În grabă, Ioiachin s-a dus Să îl întâmpine, supus. Pe împărat, l-a însoțit Chiar mama sa, și-au mai venit Și căpetenii, slujitori, Precum și marii dregători. Dar împăratul cel pe care, În frunte, Babilonu-l are, A poruncit a fi luat Prins, al lui Iuda împărat. Când Ioiachin prins ajungea, Opt ani, ca împărat, făcea.


Pe Ioiachin, l-au însoțit – Atunci când fost-a înrobit, În Babilon – și mama lui, Nevestele-mpăratului, Precum și dregătorii cari Erau, în țară, cei mai mari. Cu toții, robi, au fost luați Și-apoi, în Babilon, mutați.


Dar când a fost mai strâmtorat, Lui Dumnezeu el s-a rugat Și s-a smerit în fața Lui.


Mai multe rugi pe cari Manase, Lui Dumnezeu, le înălțase Și-asemenea felul în care Domnul îi dete ascultare, În cartea lui Hozai sunt scrise. Multe păcate făptuise Manase, și rele-a făcut. Acestea toate s-au trecut În cartea lui Hozai. La fel, Locul în cari zidise el Acele înălțimi pe care Aduceau jertfe fiecare Și cel pe care a-nălțat Idolul care închinat Fusese Astarteelor, Sau cele ale zeilor – ‘Nainte de-a fi fost smerit, De către Domnul – negreșit, Tot de Hozai sunt însemnate Și-n a lui carte așezate.


El nu a fost ca tatăl lui, Smerit în fața Domnului. Prin felu-n care s-a purtat, S-a făcut tot mai vinovat.


Îndată, Moise și Aron Se duseră la Faraon, Și înaintea lui au spus: „Până când fi-vei nesupus? Cât ai să Mi te-mpotrivești? Când ai de gând să te smerești În fața Mea? Pe-al Meu popor, Din țara Egiptenilor, Să-l lași să plece, să-Mi slujească!


Mitră – din inul cel subțire – Au mai făcut. Aceleași fire, Pentru scufii, le-au folosit Și drept podoabe au slujit. Din in subțire, au făcut Izmene-apoi – cum s-a cerut –


Află că nici o bogăție Nu-i veșnică, iar pe vecie, Nici o cunună nu va sta.


Vor fi luate lănțișoare – Podoabele pentru picioare – Și legăturile purtate Pe capete; vor fi luate Cutiile cele în care, Mirosuri, și-au pus fiecare, Brâiele cele minunate Și băierele descântate;


Vor geme porțile pe care Fiica Sionului le are, Căci despoiată va fi ea Și pe pământ are să stea.


„Pogoară-te – degrabă – până Ai să ajungi jos, în țărână, Fiică a Babilonului Și doar lutul pământului Drept așternut – de-acum – să-ți fie, Să nu ai scaun de domnie, Fecioară a Haldeilor; Pentru că-n fața tuturor, Nu vei mai fi bine văzută, Drept subțirică și plăcută.


Domnul a zis: „Pe viața Mea, Chiar de ar fi Ieconia – Fiul lui Ioiachim, aflat În Iuda, ca și împărat – În a Mea dreaptă, un inel Ca să pecetluiesc cu el, Chiar și atunci l-aș lepăda.


Pe tine și pe a ta mamă Am să v-arunc, de bună seamă, Pe un pământ necunoscut, În care voi nu v-ați născut. Acolo, robi aveți să fiți Și-n acea țară-o să muriți!


În Babilon. Ieconia – Cel ce în Iuda-mpărățea – Fusese-n acel timp luat Și din Ierusalim mutat, Cu tot cu-a lui împărăteasă, Cu famenii din a sa casă, Cu dregători și cu cei cari Peste popor erau mai mari Și-asemenea cu toți lemnarii Ce îi avea și cu fierarii.


Când auziră ce-a citit, Pe loc, cu toți s-au îngrozit. Unii la alții sau uitat Înspăimântați și-au cuvântat: „Vom spune împăratului, Cuvintele prorocului.”


S-a dus podoaba cea pe care Fiica Sionului o are. Toți căpitanii ei cei mari Ajuns-au ca niște cerbi cari, Peste câmpie, rătăcesc, Însă pășune nu găsesc. Astfel, puterea-i părăsește În fața celui ce-i gonește.


Necurăția s-a lipit De haina lui, necontenit, Iar el nici măcar nu gândea La ce sfârșit poate avea. Căzut-a greu de tot și iată, Nimeni nu-l mângâie vreodată. „Vezi-mi a mea ticăloșie Doamne și milă să Îți fie, Căci cel care mă dușmănește, Iată-l ce mult se semețește!”


Bătrânii cari în Sion sânt, Și-au pus țărână-n cap și tac, Stând pe pământ, cu strai de sac. Fecioarele cele pe care Mândrul Ierusalim le are, Își pleacă capul în pământ, Căci prinse de tristețe sânt.


Cununa care s-a aflat, Pe capul nostru, a picat! E vai de noi, căci – negreșit – Cu toții am păcătuit!


Iar în urechi, cercei, ți-am pus. Și o verigă ți-am adus, De pus în nas. Ți-a mai fost dată Și o cunună minunată, Cu măiestrie întocmită.


Iată ce-a zis Cel cari mereu, E Domn, precum și Dumnezeu: „Jos mitra! Să se prăbușească! Jos și cununa-mpărătească! Nimic nu e cum e știut Că fost-a de la început, Tot ceea ce este plecat Are să fie înălțat, Iar ceea ce s-a dovedit A fi-nălțat va fi smerit!


Suspină numai, în tăcere, Dar să nu plângi de-a ta durere. Nici a ta inimă n-o frânge Ca și când după morți ai plânge. Leagă-ți turbanul, după care Ia-ți încălțările-n picioare. Să nu mănânci pâinea de jale Și nici să nu găsești cu cale Ca barba să ți-o învelești, Căci nu trebuie să jelești.”


Turbanele vă-nfășurați Și încălțări să vă luați. Nu-ți plânge și n-o să jeliți, Ci doar o să vă tânguiți Pentru nelegiuiri și-apoi O să vă plângeți între voi.”


Scufii din in, ei vor avea, Pe capete. De-asemenea, Izmenele, de ei purtate, Numai din in vor fi lucrate. N-au să se-ncingă cu ceva Care, sudoare-ar da, cumva.


Când duhul i s-a împietrit Și când mândrie a vădit – Căci inima i s-a-ngâmfat – Ajuns-a a fi alungat De la domnie, de îndată, Iar slava lui a fost luată.


La cel care a stăpânit Acel oraș – s-a auzit Spusa lui Iona, că nu-i șagă Acesta a-nțeles și-ngrabă, De pe-al său tron s-a ridicat; Cu sac, mantia și-a schimbat Și în cenușă a șezut.


Ca și acest copil să fiți, Și-asemeni lui, să vă smeriți! Căci cel ce se smerește are Să fie-n ceruri, cel mai mare.


Să se smerească fiecare, În fața Domnului, și-astfel, Aveți a fi-nălțați, de El.


Să vă smeriți voi, așadar, Sub mâna tare-a Domnului, Pentru ca El, la vremea Lui, Să vă înalțe, sus, apoi.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ