Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Habacuc 3:6 - Biblia în versuri 2014

6 Peste pământ, privirea-I zboară Și doar din ochi El îl măsoară. Popoarele pământului Tremură înaintea Lui. Sunt sfărâmați veșnicii munți, Iar ale dealurilor frunți Se pleacă-n fața Domnului. Cărările pașilor Lui, Veșnice-a fi se dovedesc.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

6 El Se oprește și cutremură pământul; Se uită și face națiunile să tremure. Munții cei trainici se sfărâmă, iar dealurile cele vechi se pleacă. Cărările Lui sunt veșnice.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Oprindu-Se, El măsoară pământul cu ochiul Său. Privește împrejur și face popoarele să tremure. Astfel încep să se deplaseze munții care stătuseră totdeauna în același loc. Se apleacă și dealurile care au o mare vechime în existența lor. Metodele Sale sunt eterne.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Se ridică și face să se cutremure pământul; se uită și face să fugă neamurile; face să se împrăștie munții veșnici, dărâmă colinele eterne, căile sale sunt veșnice.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Se oprește și măsoară pământul cu ochiul; privește și face pe neamuri să tremure; munții cei veșnici se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veșnice.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

6 El a stat și a măsurat pământul, a privit și a învălmășit popoarele și munții cei veșnici s‐au risipit, dealurile veșnice s‐au afundat, căile lui sunt veșnice.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Habacuc 3:6
35 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Astfel, acuma, fiul meu, Față de ce am primit eu – De binecuvântări vorbesc – Cu mult mai mult, a tale cresc. Cât dealurile veșnice Sunt ele și sunt strașnice – Tu ești deasupra tuturor, Căci tu ești domn al fraților, Și binecuvântări îți vin Peste-al tău creștet. Beniamin


Făcându-i pai, luat de vânt, Și pleavă, de vârtej, purtată.


Atuncea când e mâniat, El mută munții. Zdruncinat,


Dar bunătatea Domnului Ține în veacul veacului, Pentru cel care a vădit Teamă de El și, negreșit, Pentru urmașii cei pe care, În lume, acel om îi are.


Către pământ, El S-a uitat Și-acesta s-a cutremurat. Munții, să fumege, au prins, Atunci când Domnul i-a atins.


Acei care-mpotivă-mi sânt, Să fie ca și pleava-n vânt Și îngerul lui Dumnezeu Să îi gonească tot mereu!


Oare de ce îl pizmuiți Pe muntele lui Dumnezeu, Ales fiind spre-a fi mereu, Locaș împărătesc? Se știe Că Domnul, pentru veșnicie, În el are să locuiască Și are să împărățească.


‘Nainte de-a se fi născut Munții – până nu s-au făcut Lumea și tot acest pământ, Cu toate ce în ele sânt – Din veșnicii ai fost, mereu, Și-n veci vei fi Tu, Dumnezeu!


În fața Domnului Cel Sfânt, Munții de ceară par că sânt, Căci de îndată ce-L zăresc, Înspăimântați, ei se topesc.


Curând afla-vor, negreșit – Aceste lucruri minunate – Popoarele. Cutremurate, Atuncea, ele au să fie Și-o mare groază va să vie Pe Filisteni. Înspăimântați


Vor fi cei, în Edom, aflați. Vor fi cuprinși de-un tremur mare Războinicii pe cari îi are Moabul. Cei ce locuiesc, Astăzi, în Canaan, simțesc Cum de la inimă le vine Un rău ce-i face să leșine.


Apoi, îl vei fi așezat, Pe al Tău munte, căci va sta, Mereu, în moștenirea Ta, Pe-un loc pe care l-ai găsit Că este cel mai potrivit Pentru al Tău locaș. Va sta, La Templul pe cari mâna Ta, O Doamne, l-a întemeiat!


Sinaiul era-nvăluit În fum, căci Domnul a venit Să stea-n mijlocul focului, Atunci, pe piscul muntelui. Fumul care se ridica, Părea a fi asemeni ca Fumul de un cuptor făcut. Întregul munte s-a zbătut Și cu putere-a tremurat.


Așa va trebui lucrat, Când bou-mpunge un bărbat, Sau când împunge o femeie: Această lege să se ieie.


Priviți către pământ și cer Și veți vedea precum că pier. Cerul pieri-va ca un fum, Și-apoi, pământul cel de-acum, Ca și un strai, se va desface Și-n zdrențe el se va preface. Soarta locuitorilor Este asemeni muștelor Cari au să piară, negreșit. Dar iată că fără sfârșit Este a Mea neprihănire Și veșnic a Mea mântuire Va dăinui. Mă ascultați,


Iată că orice muritor, De molie, va fi mâncat – Precum un strai vechi, aruncat – Iar carnea lui are să cadă, În urmă, viermilor, drept pradă. Însă a Mea neprihănire, Precum și a Mea mântuire, Din neam în neam se va întinde Și veșnicia va cuprinde.”


De-asemeni, acea rămășiță Care-i din a lui Iacov viță, Precum e leul printre fiare Se va vădi printre popoare, Sau ca un pui de leu apoi, Aflat în turmele de oi, Cari sfâșie fără cruțare Și calcă totul în picioare, Încât nimeni nu va putea, La altul, ajutor, să-i dea.


Se clatină în fața Lui Piscul semeț al muntelui. Topite, dealurile sânt ‘Nainte-I, iar acest pământ – Cu lumea și cu toți acei Cari sunt locuitori ai ei – În față-I stau înspăimântați, De un cutremur secerați.


Doamne, din veac, nu ești al meu Sfânt Domn, precum și Dumnezeu? Nu vom muri dar, niciodat’, Căci Tu Doamne ne-ai ridicat, Ca judecățile rostite De Tine, a fi împlinite. Pe-acest popor l-ai înălțat Căci Stâncă Tu Te-ai arătat Și vrei, prin el, să rânduiești Pedepsele ce le gătești!


Tremură munții cu putere Și saltă la a Ta vedere, Iar râurile năvălesc. Valuri se iscă și țâșnesc Din mijlocul adâncului Care-și ridică glasul lui.


Va trece cerul și pământul, Dar nu va trece-n veci cuvântul Care a fost rostit de Mine! – Al Meu cuvânt, veșnic, va ține.”


Cât despre bunătatea Lui, Eu știu că îndurarea-I mare – Din neam, în neam – peste cei care Se tem de El, se va întinde.


Făcut-a dar, în așa fel, Încât toți oameni-au ieșit Din unul, și au locuit Pământul tot; le-a așezat Vremuri anume, și le-a dat Hotare, locuinței lor,


Când Cel Prea ‘Nalt a dăruit – Precum cu cale a găsit – O moștenire, tuturor – Parte făcând neamurilor – Pe oameni, El i-a despărțit Și în popoare i-a-mpărțit; A așezat hotarul lor – Pământul oricărui popor – Gândind la numărul pe care Neamul lui Israel îl are,


Cel mai bun rod, din munții care Sunt vechi între-ale lui hotare, Cele mai bune roade date De dealurile-nvecinate,


Și ieri și astăzi – ne-ndoios – Același e Iisus Hristos Și tot la fel, are să fie Și-acum, dar și în veșnicie!


De către Iosua, luați, Au fost ai țării împărați – Precum și-ntreg ținutul lor – Pentru-al lui Israel popor. Lucrul acesta s-a-ntâmplat, Pentru că Domnul a luptat, Atunci, alăturea de el, Pentru întregul Israel.


Munții și-au clătinat, de-ndată, Crestele-n fața Domnului. Sinaiul – înaintea Lui – Din temelie s-a mișcat Și piscul și l-a clătinat, Căci unul singur este Cel Cari Domn îi e, lui Israel.”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ