Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Habacuc 3:3 - Biblia în versuri 2014

3 Cel Sfânt sosește din Paran, Iar Dumnezeu, de la Teman… (Oprire) Întinderile cerului Pline-s de măreția Lui. Ale pământului hotare Umplute-s de-a Lui slavă mare.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

3 Dumnezeu vine din Teman și Cel Sfânt – din muntele Paran. Selah Splendoarea Lui acoperă cerurile, iar lauda Lui umple pământul.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

3 Dumnezeu vine din Teman. Cel sfânt Se apropie venind dinspre Muntele Paran. Gloria Sa acoperă Universul și pământul este plin de laudă la adresa Lui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

3 Dumnezeu vine din Temán, Cel Sfânt, din muntele Parán. Sélah. Maiestatea lui acoperă cerurile și pământul este plin de lauda lui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

3 Dumnezeu vine din Teman și Cel Sfânt vine din muntele Paran… – (Oprire) – Măreția Lui acoperă cerurile și slava Lui umple pământul.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

3 Dumnezeu a venit din Teman și Cel Sfânt de pe muntele Paran… (Sela). Slava lui acoperă cerurile și pământul este plin de lauda sa.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Habacuc 3:3
32 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Și în pustie a trăit – Chiar în Paran – iar mama lui, Din fetele Egiptului, S-a dus de i-a ales soție, Ca sprijin potrivit să-i fie.


Teman, Omar, Țefo și-apoi, Veniră, iute, încă doi: Deci Gaetam și cu Chenaz – Toți îi sunt fii lui Elifaz.


În acel timp. Din Madian, El a fost dus până-n Paran, Iar de acolo a trecut În al Egiptului ținut, Căci Faraon i-a dăruit O casă și s-a îngrijit Să aibă haine și mâncare, Precum și o moșie mare.


Iată că Domnul este pus, Față de orice neam, mai sus. Mai sus de-naltul cerului, E înălțată slava Lui.


Să laude Numele Lui Toți oamenii pământului! Căci al Său Nume este sfânt Și-i mai presus de-acest pământ. Numele Lui Cel minunat, Mai sus de ceruri, e-nălțat.


Vai, cum vorbesc ei, pătimași, De mine, când încep să zică: „Acuma dar, la Dumnezeu, Nu e scăpare pentru el!” (Oprire)


Spre El glasul mi-am înălțat. De sus, din muntele Lui sfânt, El îmi răspunde, tot mereu. (Oprire)


Cutremurați-vă! Vegheați! Vegheați să nu păcătuiți! În inimi, să vă repetați Lucrul acest când vă găsiți În patul vost’: tăceți apoi. (Oprire)


Lauda Ta și al Tău Nume S-ajungă-n capete de lume, Căci dreapta Ta – fără-ncetare – S-arată plină de-ndurare.


Carele Domnului, apoi, Se numără – să știți dar voi – Cu douăzecile de mii Și-asemenea cu mii de mii, Iar Dumnezeu Se dovedește Că-n al lor mijloc se găsește Când din Sinai, pe-aripi de vânt, Se-ndreaptă spre locașul sfânt.


Atunci când Domnul Se ivește, Dreptate-n juru-I, împărțește. Cel rău, în lucrul mâinii lui, Prins este-n fața Domnului.


Aruncă groaza Doamne-n ei, Să știe oamenii acei Căci numai niște oameni sânt, Iar Tu ești Dumnezeul Sfânt!


Poporul, tunete-auzea Și trâmbița, când el privea La flăcările muntelui, Ce fumega în fața lui. Privind această panoramă, Poporul era plin de teamă Și se ținea la depărtare.


Vai, de cei care se pogor La Egipteni, vrând ajutor Și-și pun nădejdea-n cai și care Și-n călărimea lor cea tare, Dar nu privesc către Acel Cari Sfânt îi e lui Israel, Și nu Îl caută mereu, Pe-adevăratul Dumnezeu!


Unul, la altul, au strigat Și au rostit acest cuvânt: „Domnul oștirilor e sfânt! E sfânt! E sfânt! Mărirea Lui Umple fața pământului!”


Când ai făcut minuni la cari Nu ne-așteptam, munții cei mari, În fața Ta, s-au zguduit, Căci Tu, din ceruri, ai venit.


Iată cuvântul Domnului, Privind soarta Edomului. Domnul oștirii, astfel, spune: „Nu e-n Teman, înțelepciune? Sau chibzuința a pierit, De la cei care au vădit Că pricepuți sunt, în popor? S-a dus înțelepciunea lor?”


Și iată că eu am zărit Slava Aceluia pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are, Cum vine dinspre răsărit Și al Său glas l-am auzit. Era ca vuietul pe care Îl face doar o apă mare. De slava Lui care venise, Întreg pământul strălucise.


De-aceea, foc o să se lase Peste Teman și-ale lui case Și mistuite vor fi toate Paletele, în el, aflate.”


Vitejii, în Teman aflați, Atunci, vor fi înspăimântați, Iar cei din muntele pe care Esau în stăpânire-l are, Uciși – cu toții – au să fie.


Cunoașterea slavei pe care Cel care este Domn o are Va umplea-ntreg acest pământ, Așa precum umplute sânt Adâncurile mărilor, De apa de deasupra lor.


Atunci, poporul a pornit La drum și-astfel, a părăsit Sinaiul și pustia lui. După porunca Domnului, Mergeau cu toți și nimenea, Din tabăra lui, nu ieșea. Având, mereu, în față, norul, Până-n Paran, a mers poporul. Acolo, norul s-a oprit Și în pustie-au poposit.


Când moartea-i s-a apropiat, Moise, astfel, a cuvântat: „De pe Sinai, Domnu-a venit; Peste Seir, a răsărit; Din muntele Paranului, Venit-a strălucirea Lui – Din zecile de mii pe care Numărul sfinților le are – Purtând în dreapta Domnului, Focul nestins al legii Lui.


„Acum, prin voia Domnului, Noi am privit la slava Lui Și glasul Său l-am auzit, Din para focului ieșit. Azi, auzit-am al Său glas Și totuși, vii, noi am rămas.


Întreg poporul Israel A plâns, atunci când Samuel, Din astă lume, a plecat. Israeliții au aflat De moartea lui și toți s-au strâns, La Rama, iar apoi l-au plâns. În urmă, ei l-au îngropat La Rama-n casa-n care-a stat. David, atuncea, a pornit, Spre un pustiu, Paran, numit.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ