Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Exodul 25:20 - Biblia în versuri 2014

20 Ei se vor arăta privirii, Cu aripile-acoperind Capacul, fața lor fiind, Către acesta, îndreptată.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

20 Heruvimii să fie cu aripile întinse deasupra, umbrind astfel Capacul ispășirii cu aripile lor. Ei să stea față în față; fețele heruvimilor să fie întoarse înspre Capacul ispășirii.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 Heruvimii să fie cu aripile întinse deasupra, umbrind astfel capacul achitării cu ele. Ei să stea unul în fața celuilalt. Fețele heruvimilor să fie întoarse înspre capacul achitării.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Heruvimii să fie cu aripile întinse deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispășirii și cu fețele lor întoarse una spre alta; heruvimii să aibă fața întoarsă spre capacul ispășirii.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Heruvimii să fie cu aripile întinse pe deasupra, acoperind cu aripile lor capacul ispășirii, și cu fețele întoarse una spre alta; heruvimii să aibă fața întoarsă spre capacul ispășirii.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

20 Și heruvimii își vor întinde aripile pe deasupra acoperind cu aripile lor scaunul îndurării și fețele lor să fie întoarse una către alta: fețele heruvimilor vor fi spre scaunul îndurării.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Exodul 25:20
22 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

A adormit și a visat O scară mare – rezemată Jos, pe pământ – și înălțată, Cu vârful, pân’ la cer. Erau Mulți îngeri, care se urcau


Doi heruvimi, cari s-au săpat În trunchi sălbatic de măslin – Înalți de zece coți doar – vin Să umple Locul cel pre sfânt.


De Solomon au fost luați Și-apoi, în casă așezați, Încât aripa unuia Zidul din dreapta-l atingea, Iar partea stângă-a zidului O atingea vecinul lui, Cu vârful aripei. Apoi, La mijloc, își uneau cei doi, Aripile, căci se-atingeau.


Aripi, căci aripile lor, Peste chivot se întindeau Și astfel, ele-acopereau Și drugii lui – aceia care Erau pentru a sa mutare.


I-a dat chipul altarului – Precum și greutatea lui – Care, din aur, se vădea Și la tămâie folosea. I-a dat și chipul cel pe care Carul cu heruvimi îl are. Din aur, el era făcut, Iar heruvimii au avut Aripi întinse și-nveleau Chivotul peste cari ședeau.


În Locul cel „prea sfânt” chemat, Doi heruvimi a așezat. Din lemn, aceștia-au fost ciopliți Și-apoi în aur înveliți.


Apoi, din aurul bătut, Mai trebuie ceva făcut: Doi heruvimi să modelați, Și pe capac să-i așezați.


Unu-ntr-un capăt va fi pus; Altul, la capătul opus. Aceștia, terminați fiind, Au să apară ca ieșind De pe capacul ispășirii.


Duhul e cel care ducea Făpturile, unde voia, Și toate roțile acele Se ridicau, mereu, cu ele, Căci duhul care le-a mânat, În roți fusese așezat.


Un heruvim – la început – Ocrotitor, te dovedeai Și-aripi întinse tu aveai. Pe muntele lui Dumnezeu, Atuncea te pusesem Eu, În mijlocul pietrelor care Se dovedeau scânteietoare.


Va pune îngerii să sune, Din trâmbițe, ca să-i adune Pe toți care-s ai Lui aleși. Din patru vânturi, ei, culeși – Dintr-un capăt al cerului Și până-n cel’lalt cap al lui –


Apoi, a mai adăugat: „Iată, vă spun adevărat, Că veți vedea cerul, deschis – Să țineți minte, ce v-am zis! – Iar îngerii, lui Dumnezeu, Urcând și coborând mereu, Veni-vor, din înaltul lui, Jos, peste Fiul omului.”


Femeile, necontenit, Pe cap, să poarte, negreșit, Un semn al stăpânirii lor, Din pricina îngerilor.


Căci parcă, iată, Dumnezeu, Din noi, apostolii, mereu, Ultimii oameni a făcut, Bieți osândiți, buni de căzut În plasa morții, negreșit; Pentru că noi am devenit Drept o priveliște, la care, Se uită astă lume mare, Îngeri și oameni, totodată.


Astfel, domniile aflate Și stăpânirile-așezate În locuri care sunt cerești, Prin noi, pot ca să afle vești: Pot, prin Biserică, s-adune Știri, despre marea-nțelepciune, Care, de Domnul, e vădită Și e nespus de felurită,


Iată că voi aveți, astfel, Totul, deplin, numai în El. El este Capul cel pe care Orice domnie-n frunte-l are, Precum și orice stăpânire Care se află peste fire.


Întreb acuma: nu sunt, oare, Toți, niște duhuri slujitoare, Trimise, slujbe, să-mplinească, La cei cari au să moștenească Neprețuita-I mântuire, Ce se revarsă peste fire?”


Deasupra, heruvimi erau – Ai slavei – cari acopereau, Capacul ispășirilor, Cu umbrele aripilor. Nu este timpul potrivit Ca să vorbim amănunțit, Despre aceste lucruri, care Știute sunt, de fiecare.


Astfel, li s-a descoperit, Că prorocia lor de-apoi, Nu-i pentru ei, ci pentru voi. Ceea ce ei au prorocit, Atunci – prin cei ce v-au vestit, Azi Evanghelia – ați aflat, Prin Duhul Sfânt, din cer plecat, În care, chiar îngerii vor, Ca să privească. Tuturor,


Cari după ce S-a înălțat La ceruri, sus, S-a așezat, Apoi, la dreapta Domnului Și Și-a supus tăriei Lui, Puteri, și orice stăpânire, Pe îngeri și întreaga fire.”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ