Exodul 20:24 - Biblia în versuri 201424 Altar, vreau să-Mi înalți tu, Mie. Acesta, din pământ să fie, Căci pe acest altar, socot Să-ți aduci arderea-de-tot, Jertfe de oi și boi, pe care Le dai ca jertfe de mâncare. Oriunde am să Mă găsesc – Și de-al Meu nume-Mi amintesc – Pe tine, te voi căuta Și te voi binecuvânta. အခန်းကိုကြည့်ပါ။နောက်ထပ်ဗားရှင်းများNoua Traducere Românească24 Să-Mi faci un altar de pământ și să aduci pe el arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și vitele tale. În orice loc în care voi face ca Numele Meu să fie amintit, voi veni la tine și te voi binecuvânta. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia în Versiune Actualizată 201824 Să Îmi construiți un altar de pământ. Acolo să puneți animalele voastre care vor fi sacrificate și arse integral. Tot pe el să vă puneți oile și boii pentru sacrificiile de pace. În orice loc în care veți invoca numele Meu, voi veni și vă voi binecuvânta. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Versiunea Biblia Romano-Catolică 202024 Vei face pentru mine un altar de pământ și vei aduce pe el arderile de tot ale tale și jertfele de comuniune, oile tale și boii tăi. În orice loc în care îmi voi aduce aminte de numele meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu24 Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta. အခန်းကိုကြည့်ပါ။Traducere Literală Cornilescu 193124 Să‐mi faci un altar de pământ și pe el să jertfești arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și boii tăi. În orice loc unde voi pune amintirea numelui meu voi veni la tine și te voi binecuvânta. အခန်းကိုကြည့်ပါ။ |
Exodul 20:24
44 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ
David a prins, iute, de veste, De toate lucrurile-aceste, Căci slugile l-au înștiințat: „Domnul l-a binecuvântat Pe-Obed-Edom și casa lui, Din pricina chivotului.” În mare grabă, a pornit, Să ia chivotul. L-a suit – În urmă – în cetatea lui, Fiind, de-a lungul drumului, De-ntregul său popor urmat, Care scotea, neîncetat, Tari strigăte de veselie, Cuprins de-o mare bucurie.
Tu – din înaltul cerului – Ascultă rugăciunea lui Și dă străinului acel, Tot ceea ce-Ți va cere el, Spre a-Ți fi Numele făcut, Pe-ntreg pământul, cunoscut, Ca astfel, toți – de bună seamă – Mereu, de Tine să se teamă, Așa cum Israel se teme De Tine Doamne-n orice vreme. Străinul care o să vie, În acest fel are să știe Că-n ăst locaș – neîncetat – Numele Tău este chemat!
Fiul lui Solomon – cel care Drept Roboam, nume, își are – În Iuda a împărățit. Când la domnie a venit, Cu-n an, de patruzeci, trecuse, Căci patruzeci și unu-avuse. El, la Ierusalim, a stat, Șapteșpe ani, ca împărat. Astă cetate, Dumnezeu O alesese ca, mereu, Să-Și pună Numele în ea, Așa după cum El voia. O Amonită ce se cheamă Naama, îi fusese mamă.
Iar Dumnezeu, Acela care Și-a pus Numele Său Cel Mare În acest loc să locuiască, De-acuma o să se-ngrijească De-a răsturna orice-mpărat, Sau neam, care va fi călcat Cuvântul meu, voind să strice Clădirea ce-o să se ridice, Spre slava Celui cari, mereu, E-adevăratul Dumnezeu. Iată, eu – Dariu – am vorbit Și-aste porunci le-am rânduit. A mea poruncă-mpărătească, Întocmai, să se împlinească!”
Moise, tot ceea ce i-a zis Domnul, pe munte-atunci, a scris. Apoi, în zori, când s-a trezit, El, un altar, a întocmit, Chiar lângă poala muntelui. A așezat, în jurul lui, Douăsprezece pietre. Ele – Adică pietrele acele – Reprezentau în acest fel, Întreg neamul lui Israel. Moise a vrut, atunci, să fie O piatră, pentru-o seminție.
Iată că de la răsărit Și-apoi până la asfințit, Mare Se-arată al Meu Nume Și, pretutindenea în lume, Tămâie, oamenii jertfesc Și al Meu Nume Îl cinstesc Cu daruri de mâncare date Ce se vădesc a fi curate, Căci mare e Numele Meu, Între popoare, tot mereu” – A cuvântat Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are.
Un loc va fi – se înțelege – Pe care Domnu-l va alege. În locul ce o să-l găsească, Va face ca să locuiască Numele Său. Acolo, voi O să aduceți mai apoi, Tot ceea ce vă poruncesc: Arderi de tot cari se jertfesc, Sau zeciuiala Domnului, Ori primul rod al câmpului, Sau daruri care au menire Spre-a juruinței împlinire.
Să stai în fața Domnului, În locu-n care, se-nțelege Că Dumnezeu îl va alege Să-Și pună-n el, Numele Său, Și să mănânci din rodul tău: Din zeciuiala grâului Și din a untdelemnului; Să bei din mustul dăruit Ca zeciuială, negreșit, Și să mănânci din cei pe care, Întâi născuți, turma-ți îi are Și-asemenea, cireada ta. În locu-acela, când vei sta, Să-nveți ca, de-al tău Dumnezeu, Tu să ai teamă, tot mereu.
În fața Domnului, mereu – În locul Său, ales anume Pentru a-Și pune al Său Nume – Tu să te bucuri, însoțit De fii, de fiice, de Levit, De robii care te slujesc, De-orfanii care viețuiesc Cu tine-alături, în cetate, De văduvele cari aflate Vor fi, de-asemenea, la tine, Și cu străinul care vine Să locuiască lângă voi.
De Domnul, tu vei fi iubit Și fi-vei binecuvântat, Sporind în număr, ne-ncetat. Atuncea, Domnul Dumnezeu Va binecuvânta, mereu, Rodul – din trupul tău ieșit – Precum și ceea ce-a rodit Pământul tău: grâul câmpiei Și untdelemnul, mustul viei, Rodul cirezilor de vite – Care pe câmp sunt risipite În număr mare – iar apoi, Și rodul turmelor de oi. Acestea se vor fi-ntâmplat În țara care a jurat Domnul, părinților, s-o dea, Urmașilor ce-i vei avea.
ကြော်ငြာတွေ