7 Când un pământ e adăpat De ploaia care l-a udat Adeseori, și a rodit O iarbă ce le-a folosit Acelora cari l-au lucrat, El este binecuvântat De către bunul Dumnezeu.
7 Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu.
7 Oamenii sunt ca pământul care primește frecvent apă din ploaia care cade pe el. Dacă acesta oferă apoi plante pentru cei care îl lucrează, (înseamnă că) primește binecuvântarea lui Dumnezeu.
7 Căci pământul care absoarbe ploaia care cade deseori peste el și produce ierburi folositoare pentru cei ce îl lucrează primește binecuvântare de la Dumnezeu.
7 Căci dacă un ogor, adăpat de ploaia care cade adesea pe el, dă naştere unei plante folositoare agricultorului, el primeşte binecuvântare din partea lui Dumnezeu;
7 Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu.
Să semănați dar, negreșit, Așa precum e potrivit Neprihănirii ce-o aveți, Pentru că-n acest fel puteți Să secerați ce s-a găsit, Cu îndurarea potrivit. Desțeleniți-vă apoi, Un nou ogor, bun, pentru voi! E vremea să vă deșteptați, Pe Domnul să Îl căutați, Ca ploaia minunată-apoi, Să se pogoare peste voi.
Când ape, Eu voi fi turnat Peste pământul însetat, Din al Meu Duh, o parte vine Să se așeze peste tine Și va umbri sămânța ta, Căci îți voi binecuvânta Odraslele. Ele-au să fie
Voi, fraților, doresc să știți, Ca răbdători să vă vădiți – Cu o răbdare-ndelungată – Până când Domnul se arată. Pildă luați dar, fraților, De la plugar, cum, răbdător, Așteaptă rodul scump, pe care, Pământul, să îl deie, are; Așteaptă ploaia timpurie, Precum și ploaia cea târzie.
Ele și întreg dealul Meu Ajunge-vor a fi, mereu, O pricină nespus de mare, Numai de binecuvântare. La vremea potrivită-apoi, Mereu, le voi trimite ploi, Iar ploaia ce le va fi dată E ploaie binecuvântată!
Aduceți dar, ce se cuvine: Să așezați în visterie Partea ce Îmi revine Mie, Adică acea zeciuială, Pentru a fi – fără-ndoială – Hrană, în Casa Mea. Apoi, Mă puneți la-ncercare voi, Să vadă-ntregul vost’ popor, Cum Eu, al cerului zăvor, Am să-l deschid și-astfel, din zări, Noian de binecuvântări Are să se reverse iară, Și peste voi și peste țară.
Isac. Iacov l-a sărutat Și-astfel, Isac s-a liniștit. Mirosul care l-a simțit Din haina ce Iacov avea, I-a întărit convingerea Căci cel ce sta în fața lui Era Esau. „Al câmpului Miros, îl simt, acuma, eu – Tu ești Esau! Ești fiul meu! Miroși a câmp bine udat, De Domnul, binecuvântat.
Apoi Domnul a poruncit: „Să dea pământul negreșit Verdeață, iarbă și să dea Pomi roditori de-asemenea; Și toată lumea plantelor Să-și dea în rod sămânța lor.”