22 Eu, de rușine, n-am putut, O oaste ca să fi cerut De la-mpărat, ca să ne fie Drept pavăză-n călătorie, Căci împăratului, chiar eu I-am spus: „Mâna lui Dumnezeu Îl ocrotește pe cel care Îl caută fără-ncetare, Însă mânia Lui lovește În cel care Îl părăsește.
22 Căci mi-a fost rușine să cer de la împărat armată și călăreți care să ne apere de dușmani pe drum, deoarece îi spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este peste toți cei ce-L caută, ca să le facă bine, dar puterea și mânia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc“.
22 Am procedat astfel pentru că mi-a fost rușine să îi cer regelui armată terestră și călăreți care să ne apere de dușmani pe drum. Eu îi spusesem regelui că mâna Dumnezeului nostru îi susține și îi apără pe toți aceia care Îl caută, ca să le facă bine; și că forța de care dispune El și mânia Lui sunt îndreptate împotriva tuturor celor care Îl abandonează.
22 Mi-a fost rușine să-i cer regelui armată și călăreți ca să ne ajute împotriva dușmanului pe cale, căci îi spusesem regelui: „Mâna Dumnezeului nostru este spre binele celor care îl caută, iar puterea și mânia lui sunt împotriva celui care îl abandonează”.
22 Mi-era rușine să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: „Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toți cei ce-L caută, dar puterea și mânia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc.”
22 Căci mi‐era rușine să cer de la împărat o ceată de ostași și călăreți ca să ne ajute pe cale împotriva vrăjmașului, fiindcă vorbiserăm împăratului zicând: Mâna Dumnezeului nostru este peste toți care‐l caută spre bine; dar puterea și mânia lui este împotriva tuturor care‐l părăsesc.
Iar ție, Solomon, doresc, Un sfat să îți mai dăruiesc: Învață să-L cunoști, mereu, Pe-al tatălui tău Dumnezeu. Din inimă să Îi slujești, Poruncile-I să le păzești Cu suflet binevoitor, Mereu, în fața tuturor. Căci Domnu-i Cel cari cercetează În inimi, și care scrutează În ceea ce ne-nchipuim Și-n tot ceea ce ne gândim. Dacă tu Îl vei căuta, Aproape, El – mereu – va sta. O să se lase – să știi bine – Astfel, a fi găsit de tine. Dar dacă o să-L părăsești, Atuncea poți să te gândești Că lepădat vei fi, mereu, De către-al nostru Dumnezeu.
Atunci, Azaria s-a dus La Asa și astfel i-a spus: „Ascultă Asa! Iar apoi, Iudei, să ascultați și voi! S-asculte și cei care vin Din ramura lui Beniamin! Dacă sunteți cu Dumnezeu, Și El va fi cu voi, mereu! Dacă aveți să-L căutați, Atuncea o să Îl aflați! Dar dacă o să-L părăsiți, Și El vă va lăsa, să știți!
Iată că El, necontenit, Și-aruncă ochii spre pământ Spre-ai sprijini pe cei cari sânt – Cu toată inima – ai Lui. Nu e pe placul Domnului, Ce ai făcut. De-aceea-ți sun Că ai lucrat ca un nebun. Astfel, de-acuma, vei vedea Cum că războaie vei avea.”
Să fie binecuvântat Domnul, care a îndreptat, Asupra mea, bunăvoința – Și-asemenea – îngăduința Din partea împăratului, Apoi și-a sfetnicilor lui, Precum și-a tuturor cei cari, În a lui țară, sunt mai mari! Eu, Ezra, întărit mereu, De către-al nostru Dumnezeu, Pe căpeteniile care Neamul lui Israel le are, Le-am adunat, ca să pornim, Cu toții, spre Ierusalim.
Ezra, din Babilon, venise. În Legea ce o dăruise Domnul lui Moise, s-a vădit Că este foarte iscusit. El fost-a însoțit, mereu, De către Domnul Dumnezeu. De-aceea, el a căpătat Tot ce-a cerut, de la-mpărat.
Când luna-ntâia începea – Fiind întâia zi din ea – Ezra, din Babilon, ieșise Și spre Ierusalim pornise. A cincea lună începea – Fiind întâia zi din ea – Când Ezra, drumul, și-l sfârșise, Căci la Ierusalim sosise. El fost-a însoțit, mereu, De către Domnul Dumnezeu.
În luna-ntâia începea A doisprezecea zi din ea, Atuncea când am părăsit Râul Ahava și-am pornit Către Ierusalim. Mereu, Cu noi fusese Dumnezeu. De toți vrăjmașii ne-a păzit, Iar relele ne-au ocolit, Căci piedici n-am întâmpinat Cât timp, pe drum, noi ne-am aflat.
M-am dus la dregătorii cari Sunt dincolo de Râu mai mari Și-n ale lor mâini am lăsat Scrisorile de la-mpărat, Prin care el a poruncit Să mă-nsoțească – negreșit – Câțiva dintre aceia cari, Peste oștire sunt mai mari, Având cu ei o mică cată Ce-a fost din călăreți formată.
Scăpat e sufletul celui Cari este rob al Domnului, Și-n felu-acesta, nimenea Dintre cei cari, încrederea – În Domnu-și pun necontenit – N-are să fie osândit.
Dar cine oare, seamă ține – Așa după cum se cuvine – Vreodată, de a Ta mânie Și de nespusa ei tărie? Sau cine ia în seamă, oare, A Ta urgie arzătoare – Așa după cum se cuvine – Ca să se teamă-apoi, de Tine?
„Pe de-altă parte, s-a vădit Că lucrurile – negreșit – Întotdeauna, se adună, Și că lucrează împreună, Numai spre binele celor Cari dovedit-au – fraților – Că Îl iubesc pe Dumnezeu, Deci, pentru cei chemați, mereu, Să fie după planul Lui, Deci, după placul Domnului.
Eu, însă, nu m-am folosit, De nici un drept ce l-am primit. Și nu vă scriu voind, cumva, Ca să vă cer, acum, ceva A face voi, și pentru mine. Să mor, găsesc că e mai bine, Decât apoi, pricina mea – De laudă – să mi se ia.
Și dacă eu am cutezat, Încât, puțin, m-am lăudat, Atunci, în fața lui, cu voi, N-am fost dat de rușine-apoi; Căci după cum, când am vorbit, Doar adevărul l-am rostit, La fel și-acum, lauda noastră, Cu voi – cu adunarea voastră – Față de Tit, e-ntemeiată Și-i, pe deplin, adevărată.
Omul neprihănit trăiește Doar prin credința ce-o vădește; Dar dacă-n urmă, înapoi, Are să dea omul apoi, Sufletul Meu – în acest fel – Nu va găsi plăcere-n el”.
„Iată cuvintele pe care, A lui Israel adunare Vi le-au transmis acum, prin noi: „Ce-i ăst păcat, pe care voi, Față de Domnul, l-ați făcut? Și pentru ce v-ați abătut Azi, de la Domnul, să zidiți Altar, ca să vă răzvrătiți, În contra Lui? Ce pot să zic?
Atunci când legământul dat, De-al vostru Domn, va fi călcat, Când veți sluji alți dumnezei Și vă veți închina la ei, Fiți siguri că are să vie, Din cer, a Domnului mânie, Asupra voastră, și-o să fiți – Din astă țară – nimiciți.”
Peste toți cei neprihăniți, Întotdeauna, ațintiți Se află ochii Domnului, Și-aminte ia urechea Lui, La rugăciunile pe care Ei I le fac, fără-ncetare. Întoarsă-i fața Domnului, Doar împotriva omului Cari face răul.” Însă, cine –