9 Când luna-ntâia începea – Fiind întâia zi din ea – Ezra, din Babilon, ieșise Și spre Ierusalim pornise. A cincea lună începea – Fiind întâia zi din ea – Când Ezra, drumul, și-l sfârșise, Căci la Ierusalim sosise. El fost-a însoțit, mereu, De către Domnul Dumnezeu.
9 El plecase din Babilon în prima zi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în prima zi a lunii a cincea, căci mâna cea bună a Dumnezeului său a fost peste el.
9 El plecase din Babilon în prima zi a lunii întâi și a ajuns la Ierusalim în prima zi din a cincea lună – pentru că mâna bună a Dumnezeului lui i-a oferit ajutorul de care avea nevoie.
9 În ziua întâi a primei luni plecase din Babilón și în ziua întâi a lunii a cincea a ajuns la Ierusalím, căci mâna binevoitoare a Domnului era deasupra lui.
9 Căci în ziua întâi a lunii întâi a început a se sui din Babilon și în ziua întâi a lunii a cincea a venit la Ierusalim, căci mâna cea bună a Dumnezeului său era peste el.
Să fie binecuvântat Domnul, care a îndreptat, Asupra mea, bunăvoința – Și-asemenea – îngăduința Din partea împăratului, Apoi și-a sfetnicilor lui, Precum și-a tuturor cei cari, În a lui țară, sunt mai mari! Eu, Ezra, întărit mereu, De către-al nostru Dumnezeu, Pe căpeteniile care Neamul lui Israel le are, Le-am adunat, ca să pornim, Cu toții, spre Ierusalim.
Ezra, din Babilon, venise. În Legea ce o dăruise Domnul lui Moise, s-a vădit Că este foarte iscusit. El fost-a însoțit, mereu, De către Domnul Dumnezeu. De-aceea, el a căpătat Tot ce-a cerut, de la-mpărat.
A cincea lună se-mplinea, Iar anu-a fost al șaptelea, De când ajunse ca să fie Pus Artaxerxe, la domnie. În acel timp, Ezra pornise Și la Ierusalim, venise.
Prin bunătatea cea pe care Al nostru Dumnezeu o are, Pe Serebia l-am primit Cari om cu minte s-a vădit. Fiul lui Mahli se vădea, Lui Levi și de-asemenea Era fiu al lui Israel. Atuncea, au venit cu el – În tabără – și alți bărbați: De toți sunt optsprezece frați.
Eu, de rușine, n-am putut, O oaste ca să fi cerut De la-mpărat, ca să ne fie Drept pavăză-n călătorie, Căci împăratului, chiar eu I-am spus: „Mâna lui Dumnezeu Îl ocrotește pe cel care Îl caută fără-ncetare, Însă mânia Lui lovește În cel care Îl părăsește.
În luna-ntâia începea A doisprezecea zi din ea, Atuncea când am părăsit Râul Ahava și-am pornit Către Ierusalim. Mereu, Cu noi fusese Dumnezeu. De toți vrăjmașii ne-a păzit, Iar relele ne-au ocolit, Căci piedici n-am întâmpinat Cât timp, pe drum, noi ne-am aflat.
Apoi, eu le-am istorisit Cum Dumnezeu m-a însoțit Și felu-n care-a cuvântat Însuși al nostru împărat. Ei au răspuns: „Hai să pornim, Ierusalimul, să-l zidim!” Când hotărârea fu luată, Toți se-ntăriră, de îndată.
Dacă măria-ta va vrea, Altă scrisoare să îmi dea Către Asaf cari, păzitor, Se află, al pădurilor Ce aparțin de împărat, Atuncea eu voi fi luat Lemne din care – mai apoi – Grinzi, pentru casă, face-voi Și porți care au să se puie La zidul de la cetățuie.” În urmă, eu am căpătat Scrisorile de la-mpărat, Pentru că Domnul Dumnezeu, Cu mine, fost-a, tot mereu.
Atunci când aste lucruri, toate, Le veți vedea că-s întâmplate, În inimă o să simțiți Că bucurie-o să primiți, Iar oasele voastre vor prinde Putere, după cum se-ntinde Și crește iarba câmpului, Peste întinderile lui.” Domnul, față de-ai săi robi, are Să Își arate brațul tare, Însă vrăjmașii au să știe Ce va-nsemna a Lui urgie.