7 Apoi, o vreme a venit, Când Artaxerxe a domnit. Atunci, o carte, către el, Au scris Bișlam, cu Tabeel, Cu Mitredat și cu toți cei Care în slujbe-au fost cu ei. Cartea pe care au trimis-o, În aramaică au scris-o.
7 Iar pe vremea lui Artaxerxes, Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți camarazi ai lor i-au scris lui Artaxerxes, împăratul Persiei. Scrisoarea a fost scrisă cu litere aramaice și apoi tradusă.
7 Apoi, în vremea guvernării lui Artaxerxes – regele Persiei –, Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți prieteni ai lor i-au scris și lui. Scrisoarea era scrisă cu litere aramaice și „redactată” în limba aramaică.
7 În zilele lui Artaxérxes, Bișlám, Mitredát, Tabeél și ceilalți colegi ai lor i-au scris lui Artaxérxes, regele perșilor. Scrisoarea a fost scrisă în [caractere] aramaice și tradusă în aramaică.
7 Și, pe vremea lui Artaxerxe, Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți tovarăși de slujbă ai lor, au scris lui Artaxerxe, împăratul perșilor. Scrisoarea a fost scrisă cu slove aramaice și tălmăcită în limba aramaică.
7 Și în zilele lui Artaxerxe, Bișlam, Mitredat, Tabeel și ceilalți tovarăși ai lor au scris lui Artaxerxe, împăratul Persiei; și scrierea epistolei era cu slovă siriană și tălmăcită în limba siriană:
Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna și Ioah au spus: „Cuvintele ce le-ai adus – Solia ta – te rugăm noi, Ca-n aramaică apoi, Să le rostești, ca nu cumva Să înțeleagă cineva Dintre cei care ne privesc Și cari, pe ziduri, se găsesc. Nu glăsui în evreiește, Ci-n aramaică vorbește, Căci foarte bine-o știm și noi.”
Vrăjmașii pe care-i avea Iuda și de-asemenea Și Beniamin, au auzit Că robii care au venit, Din nou în țară se gătesc Și un alt Templu construiesc În cinstea Domnului pe care, Neamul lui Israel Îl are.
Iată răspunsul ce-a fost dat De către marele-mpărat, Pentru Rahum – acela care, Rangul de dregător îl are – Pentru cel care-i așezat Drept logofăt, Șamșai chemat, Pentru toți cei din slujba lor, Pentru-al Samariei popor Și pentru cei care-au fost aduși Și dincoace de Râu sunt puși: „De sănătate, s-aveți parte.
Iată-i pe cei care au scris Scrisoarea care s-a trimis Lui Artaxerxe: mai întâi – Drept omul cel de căpătâi – A fost Rehum, acela care Rangul de dregător, îl are. De-un logofăt a fost urmat, Care, Șimșai, era chemat.
Rehum și cu Șimșai aveau Sprijin la cei ce se vădeau Tovarăși ai slujbelor lor; Aveau și sprijinul celor Din Afaras, Din și Tarpel, Arfarsatac, Erac – la fel – Precum și-al celor cari erau În Babilon, sau locuiau La Susa. I-au mai sprijinit Și cei care au locuit La Deha, ori Elam. Pe ei,
Iată dar, ce a scris Tatnai Și-asemenea Șetar-Boznai, Precum și cei din Arfarsac, Cu cari tovărășie fac. Aceștia toți se dovedeau Că dincolo de Râu ședeau.
Când Artaxerxe stăpânea Peste întinsa Persia, Ezra, în țară, a venit. Al său părinte e numit Seraia. Spița neamului Arată că-i și fiul lui Azaria și Hilchia,
Apoi, ei au împărtășit Tot ce-mpăratu-a poruncit Atât cârmuitorilor, Precum și dregătorilor Cari dincoace de Râu au stat Și care ajutor au dat – Necontenit – poporului, Precum și Casei Domnului.
Când Artaxerxe împlinea Ani douăzeci de când domnea, Eram paharnic așezat În slujbă, pentru împărat. În șirul lunilor din an, Se potrivea luna Nisan. Vinu-n pahare, eu l-am pus Și împăratului l-am dus. De câte ori vin îi duceam, În față-i, trist, nu m-arătam; Însă atuncea, m-a zărit Și-a înțeles că sunt mâhnit.
Eliachim – acela care, Pe Hilchia, părinte-l are – Cu Șebna și Ioah, au spus: „Cuvintele ce le-a adus Solia ta, te rugăm noi, Ca-n aramaică apoi, Să le rostești, ca nu cumva Să înțeleagă cineva, Dintre cei care ne privesc Și cari pe ziduri se găsesc. Nu glăsui în evreiește, Ci-n aramaică vorbește, Căci foarte bine-o știm și noi.”
Acum, tot adevărul – iată – Am să-l dezvălui, de îndată. În Persia, trei împărați Au să mai fie-ncoronați. Al patrulea, când o să vie, Strânge mai multă bogăție Decât toți ceilalți. Apoi când Puternic se va simți stând – Prin bogăția adunată – Are-a se răscula, de-odată, Contra împărăției care Puterea Greciei o are.
Haldeii, cum îl auziră, În aramaică-i vorbiră: „Trăiască-al nostru împărat, Pe veșnicie! Ce-ai visat, Robilor tăi tu să le spui Și-ndată, tâlcul visului, Ei au să ți-l destăinuiască, Pentru că pot să-l deslușească!”