Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Esdra 3:11 - Biblia în versuri 2014

11 Cântau și-L preamăreau mereu, Pe-al lui Israel Dumnezeu, Zicând astfel: „Domnul e mare, E bun și plin de îndurare, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Întreg poporul adunat, Pe Dumnezeu, L-a lăudat Și era plin de bucurie, Că se pusese temelie, Din nou, la Casa cea pe care, Domnu-n Ierusalim o are.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

11 Ei au răspuns, lăudându-L pe Domnul și mulțumindu-I: „Căci este bun, căci în veac ține îndurarea Lui față de Israel“. Și tot poporul a scos un mare strigăt de bucurie, lăudându-L pe Domnul pentru faptul că fuseseră așezate temeliile Casei Domnului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

11 Ei au început să Îl laude pe Iahve și să Îi mulțumească, zicând în cântecul lor: „El este bun! Bunătatea Lui durează pentru eternitate față de Israel!” Și tot poporul și-a manifestat bucuria strigând cu mare intensitate. Ei L-au lăudat pe Iahve pentru că fuseseră puse temeliile casei Lui.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

11 Ei cântau lăudându-l și preamărindu-l pe Domnul: „El este bun și veșnică este îndurarea lui peste Israél!”. Tot poporul înălța strigăte mari, lăudându-l pe Domnul pentru temelia casei Domnului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

11 Cântau mărind și lăudând pe Domnul prin aceste cuvinte: „Căci este bun, căci îndurarea Lui pentru Israel ține în veac!” Și tot poporul scotea mari strigăte de bucurie, lăudând pe Domnul, pentru că puneau temeliile Casei Domnului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

11 Și au cântat răspunzându‐și unii altora, lăudând și mulțumind Domnului zicând: Căci este bun, căci în veac ține îndurarea lui față de Israel. Și tot poporul a strigat cu strigare mare, ca să laude pe Domnul, pentru că puneau temelia casei Domnului.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Esdra 3:11
32 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Să-L lăudați, căci El, Preasfântul, E bun și plin de îndurare, Iar bunătatea Lui cea mare Ține în veac! Ziceți mereu:


Cu ei, Heman se mai găsea, Cu Ieditun, și-asemenea, Toți cei cari fost-au așezați – Chemați pe nume, dintre frați – Spre-a lăuda-ndurarea care, Domnul, în veci de veci, o are.


Sunet de trâmbiți s-a-nălțat, Chimvalele au răsunat, Iar corul instrumentelor Unitu-s-a cu glasul lor. Cei cari din gură doar cântau, Pe Dumnezeu Îl preamăreau: „Domnul e bun, plin de-ndurare, Iar îndurarea Lui cea mare, Din înălțimi, peste noi, vine Și-n vecii vecilor, va ține.” În clipa ‘ceea, s-a lăsat Un nor, din cer, și a intrat Îndată-n Casa Domnului Umplând întreg Locașul Lui.


Când al lui Israel popor A observat cum acel nor A umplut Casa Domnului, S-a închinat în fața Lui Pân’ la pământ și-apoi, de-ndat’, În acest fel, L-au lăudat: „Domnul e bun, plin de-ndurare, Iar îndurarea Lui cea mare, Din înălțimi, peste noi, vine Și-n vecii vecilor, va ține.”


Iată-i acum, pe-aceia cari, Peste Leviți erau mai mari Și care-aveau însărcinare De-a preamări, fără-ncetare, Pe Dumnezeu, cum rânduise David, atuncea când domnise: Primul Hașabia-i chemat, Iar Șerebia l-a urmat, Cu Iosua, acela care, Pe Cadmiel, părinte-l are. Sprijin, din partea fraților, Ei au avut, în slujba lor.


La Casa Domnului apoi, Am mers, unde ne-am întâlnit Cu corul celălalt, venit De la ocolul zidului, Făcut pe partea dreaptă-a lui. Avut-am drept însoțitori O parte dintre dregători.


Căci bunătatea Domnului Ține în veacul veacului Și-apoi a Lui credincioșie, Din neam în neam, are să ție.


Dar bunătatea Domnului Ține în veacul veacului, Pentru cel care a vădit Teamă de El și, negreșit, Pentru urmașii cei pe care, În lume, acel om îi are.


Aduceți laude, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Aduceți laude, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Aduceți laude, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu, „Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!”


Eu n-am o inimă-ngâmfată, Nici – de trufie – încărcată Nu mi-e privirea. Domnul meu – Iată – un simplu om sunt eu. Nu mă ocup de lucruri cari Sunt prea înalte și prea mari.


Să-L lăudați, căci Dumnezeu Se-arată a fi bun, mereu. Domnul e binevoitor. El e milos și iertător. De-aceea voi să căutați Ca al Său Nume să-L cântați!


Bateți din palme voi, popoare, Și înălțați, fără-ncetare, Mari strigăte de bucurie Și chiote de veselie, Spre-Acela care e mereu, Adervăratul Dumnezeu!


Pe Dumnezeu, Îl însoțesc Doar strigăte ce se vădesc A fi de biruință. El Înaintează-n acest fel, În sunetul puternic, tare, Pe care trâmbița îl are.


Maria răspundea astfel, Copiilor lui Israel: „Lui Dumnezeu, neîncetat Cântați-I, căci Și-a arătat Slava, și-a năpustit, în mare, Și cai și călăreți și care.”


Tu, ceea care te vădești Că în Sion te-adăpostești, Strigă – cu multă bucurie – Și plină fii, de veselie Căci mare e în tine – iată – Acela care Se arată Precum că e Sfântul pe care Poporul Israel Îl are.”


Vă bucurați voi ceruri, toate, Căci Domnul, să lucreze, poate! Să răsunați de veselie, Adâncuri și cu bucurie Să chiuiți voi, munților, Precum și voi, pădurilor! Căci Domnul l-a răscumpărat, Pe Iacov. El Și-a arătat, Slava cea mare în ăst fel, Peste întregul Israel.


Unul, la altul, au strigat Și au rostit acest cuvânt: „Domnul oștirilor e sfânt! E sfânt! E sfânt! Mărirea Lui Umple fața pământului!”


Strigăte mari de bucurie Și chiote de veselie. Au să răsune-n orice casă Cântec de mire și mireasă, Precum și glasul celor care Îndeamnă: „Dați laudă mare, Celui ce-i Domn al oștilor, Căci este bun și iertător, Iar îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!” Are să se audă, iară, Și glasul celor cari, în țară, Jertfe aduc de mulțumire; O să răsune peste fire, Iarăși, glasul poporului Ce-aduce jertfe Domnului În Templul Său cel minunat Ce-i în Ierusalim aflat. Căci voi aduce înapoi Pe cei ce sunt prinși de război, Pentru că vreau să-i așez iară, Precum erau, în a lor țară. Așa va fi, căci – negreșit – Domnul e Cel care-a vorbit.”


„Cine mai este la voi, oare, Să fi văzut slava cu care, Întâia Casă înălțată Fusese-atunci încununată? Acuma, cum este ea, oare? În ochii voștri, cum apare? Nu cumva, aș putea să zic Că-n ochii voștri-i un nimic?


„Dar cine ești tu, munte mare? Cine ești tu, să fii în stare Să stai în față la acel Care-i chemat Zorobabel? Iată dar, ceea ce-ți voi face: Într-un loc șes, te voi preface. Căci piatra cea mai însemnată, Pe Templu fi-va așezată, De el, în strigătele care Vor cere pentru ea-ndurare!”


Saltă acum! Te veselește Tu, fiică a Sionului! Fiica Ierusalimului Saltă și tu, de veselie, Și strigă-acum, cu bucurie! Iată-L pe Împărat că vine Și se apropie de tine! Iată-L, El e neprihănit! Vine biruitor, smerit! El se apropie de tine! Călare, pe măgar, El vine! Pe mânzul măgăriței, iată, Venind spre tine, se arată!


Cât despre bunătatea Lui, Eu știu că îndurarea-I mare – Din neam, în neam – peste cei care Se tem de El, se va întinde.


Iosua, astfel, i-a vorbit Poporului și-a poruncit: „Să nu strigați! Să nu vorbiți! Nici un cuvânt să nu rostiți! Până când eu am să vă zic „Strigați!”, să nu spuneți nimic! Abia atunci, voie, aveți Ca să strigați toți, cât puteți.”


A șaptea oară, le-a vorbit Iosua astfel: „Ascultați! Acum puteți ca să strigați Pentru că astăzi, Domnul vrea, În mâini, cetatea, să vi-o dea!


Trâmbița lor, să chiuiți, Să scoateți toți strigăte mari, Căci zidurile cele tari, Atunci, au să se prăbușească. Poporul tot să năvălească Și fiecare-n fața lui, Peste ruina zidului, Să se repeadă, înainte. Așa să faci și ia aminte, La tot ceea ce Eu îți spun!”


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ