10 Când lucrători-au început Și temelie i-au făcut Casei lui Dumnezeu, veniră Toți preoții. Ei se gătiră Cu straiele ce se cereau. De-asemeni, trâmbițe purtau. Leviții – fii cei pe care, Asaf, urmași, în lume-i are – Chimvalele și-au pregătit, Așa precum a rânduit David, când fost-a împărat, Și-n acest fel L-au lăudat Pe Dumnezeul Cel pe care Neamul lui Israel Îl are.
10 Când constructorii au pus temeliile Casei Domnului, preoții, îmbrăcați în veșmintele lor, erau pregătiți să-L laude pe Domnul cu trâmbițele, iar leviții, fiii lui Asaf, cu chimvalele, potrivit îndrumărilor lui David, regele lui Israel.
10 Atunci când constructorii au pus temeliile casei lui Iahve, preoții, îmbrăcați în hainele lor speciale, erau pregătiți să Îl laude pe Iahve cu goarne; iar leviții – urmașii lui Asaf – cântau folosind cinele – conform îndrumărilor lui David, (fostul) rege al poporului Israel.
10 Când constructorii au pus temeliile templului Domnului, preoții și-au îmbrăcat veșmintele, [au luat] trâmbițe, iar levíții, fiii lui Asáf, aveau cimbale și l-au lăudat pe Domnul după dispozițiile lui Davíd, regele lui Israél.
10 Când au pus lucrătorii temeliile Templului Domnului, au așezat pe preoți în veșminte, cu trâmbițe, și pe leviți, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel.
10 Și pe când zidarii puneau temelia templului Domnului, au așezat pe preoți în îmbrăcămintea lor cu trâmbițe și pe leviți, fiii lui Asaf, cu chimvale, ca să laude pe Domnul, după rânduiala lui David, împăratul lui Israel.
Preoții care au purtat Trâmbițe, fost-au: Iosafat, Șebania, Nataneel, Iar Zaharia-i după el. Benaia s-a alăturat, Fiind, de Amasai, urmat; Iar ultimul care-a venit, Eliezer, era numit. ‘Nainte la chivot mergeau Preoți-acești și trâmbițau. Încă doi ușieri avea Chivotul: primul se numea Obed-Edom; lui i-a urmat Cel care Iehia-i chemat.
David, atuncea, a purtat O mantie de in curat. Leviții care-l însoțeau, La fel înveșmântați erau, Purtând chivotul Domnului, Cari este-al legământului. Tot mantie de in avea Chenania, cari cârmuia Cetele cântăreților. Alb era straiul tuturor. Doar David, un efod, purtase, Cari peste mantie-l luase.
Lângă chivotul Domnului, Asaf – precum și fii lui – De David, fost-au așezați. Ei toți erau însărcinați, În fața lui de a fi stat Și să slujească, necurmat.
Heman și Ieditun aveau Trâmbiți în grijă. Ei țineau În a lor pază, și țimbale Și instrumente muzicale. Pe-acestea, ei le împărțeau La cei care meniți erau, Cântări de laudă, mereu, Să-nalțe pentru Dumnezeu. Fiii lui Ieditun ședeau La uși, căci ușieri erau.
Alți patru mii vor fi portari Și încă patru mii cei cari Vor fi însărcinați, mereu, Să-l laude pe Dumnezeu, Cu cântece, căci ați văzut Că instrumente am făcut. Cu-aceste instrumente are, De-acum, să cânte, fiecare.”
Apoi, Hanani dobândea Sorțul al optsprezecelea. I-a fost dat lui și fiilor Ce îi avea, și fraților. În număr, toți acești bărbați Sunt doisprezece fii și frați.
Când au sfârșit, s-au apucat Să pregătească-apoi, de-ndat’, Paști pentru neamul de preoți Și pentru ei. Preoții toți – Cari fii ai lui Aron erau – De Paște, multă treabă-aveau, Căci până când s-a înnoptat, Grăsimi și-arderi de tot au dat. De-aceea, fost-au nevoiți Aceia cari erau Leviți, Paști să gătească pentru toți Cei care se vădeau preoți.
Cei care cântăreți erau – Și-ai lui Asaf fii se vădeau – La locurile lor au stat, Așa după cum a lăsat David atunci când a domnit, Asaf, Heman și negreșit, Chiar Iedutun, cari – la-mpărat – Drept văzător fusese-aflat.
Leviții care se vădeau Drept cântăreți, în frunte-aveau Pe-Asaf, Heman și-asemenea Și Iedutun îi însoțea. Apoi, erau, alături lor, Fiii, precum și frații lor. În in subțire-nveșmântați, Fuseseră acești bărbați. Lângă altar s-au așezat – La răsărit – și au purtat Chimvale, harfe și-alăute, Așa precum au fost cerute, De slujba lor. Îi însoțeau Preoți cari trâmbițe aveau Și cari, de toți, s-au vădit deci, A fi o sută douăzeci.
Atuncea, acest Șeșbațar Porni ca să zidească iar, Casa, la fel precum o știm Că fost-a în Ierusalim. Din vremea ‘ceea se lucrează, Dar lucrul nu înaintează, Iar Casa care-i închinată Lui Dumnezeu, nu-i terminată.”
Priviți atent și căutați Ca bine seamă să luați, La tot ceea ce s-a-ntâmplat Până acum, când s-a-nălțat Piatra în zidul Templului Cari se vădește-al Domnului!
Cine-i cel cari disprețuiește Ziua care se dovedește A fi mai slabă, când știut Este că-i zi de început? Iată, cei șapte au să fie, Mereu, doar plini de bucurie, Privind la cumpăna pe care, Zorobabel, în mâini, o are. Cei șapte-s ochii Domnului. Pe-ntinderea pământului, Cutreieră neobosiți, Fiind mereu, neadormiți.”
Apoi el, iarăși, a luat Cuvântul și mi-a explicat: „Ăsta-i cuvântul Domnului. Află că ăst cuvânt al Lui E îndreptat către acel Care-i numit Zorobabel Și-n felu-acesta cuvântează: „Ăst lucru nu se-ntemeiază Nici pe putere sau tărie, Ci împlinit are să fie Prin Duhul Meu biruitor” – A zis Domnul oștirilor.
„Dar cine ești tu, munte mare? Cine ești tu, să fii în stare Să stai în față la acel Care-i chemat Zorobabel? Iată dar, ceea ce-ți voi face: Într-un loc șes, te voi preface. Căci piatra cea mai însemnată, Pe Templu fi-va așezată, De el, în strigătele care Vor cere pentru ea-ndurare!”
Cununa, când i-o dăruiești, În felu-acesta să-i vorbești: „Ascultă ce-a spus Cel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Un om cari o să se numească „Odraslă”, o să odrăslească Foarte curând, din locul lui, Spre-a zidi Templul Domnului.
S-au dus la Casa cea pe care Domnul oștirilor o are, Să-i vadă pe prorocii toți Și-asemenea și pe preoți, Ca să le pună o-ntrebare: „Mai trebuie să plângem, oare, Și-a cincea lună? Să cătăm Și-acum, mereu, să ne-nfrânăm, Așa după cum am făcut Și-n anii care au trecut?”
Saul, atunci, s-a mâniat Și pe Doeg el l-a chemat La sine și i-a poruncit: „Du-te și-omoară, negreșit, Pe-acești preoți!” Doeg s-a dus Și a făcut precum i-a spus: Optzeci și cinci de inși erau Cei cari, efodul, îl purtau, Cari, pradă morții, au căzut.