Efeseni 2:3 - Biblia în versuri 2014

³ Între aceștia, bunăoară, Eram și noi, odinioară, Pe vremea-n care noi trăiam Exact așa precum eram, Mânați de pofta cea firească Aflată-n firea pământească Și de-ale noastre gânduri, care Ne frământau, fără-ncetare. În acel timp întunecat, Fii ai mâniei ne-am aflat Și-n toate, ne asemănam, Cu cei cu care viețuiam.

နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

³ Între aceștia trăiam și noi toți cândva, în poftele firii noastre pământești, făcând voile firii pământești și ale gândurilor noastre, și eram, prin natura noastră, copii ai mâniei, ca și ceilalți.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

³ În trecut am fost și noi ca ei. Atunci trăiam satisfăcând dorințele naturii noastre umane păcătoase care ne afecta gândurile și intențiile. Astfel, specificul comportamentului nostru era identic cu al celorlalți oameni; și urma să suportăm mânia lui Dumnezeu.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

³ Printre aceștia am trăit și noi toți odinioară în poftele trupului nostru, împlinind dorințele trupului și ale simțurilor, și eram și noi din fire fii ai mâniei, precum și ceilalți.

Română Noul Testament Interconfesional 2009

³ Între ei eram şi noi cândva, trăind în poftele trupului nostru, împlinind dorinţele trupului şi ale simţurilor, şi eram din fire sub mânia lui Dumnezeu, ca şi ceilalţi.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

³ Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți.

Efeseni 2:3 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ

Geneza 5:3

Avea o sută și treizeci De ani, Adam, când a primit Un fiu, ce-i semăna leit;

Geneza 6:5

Domnul văzu că „lucrul” Său E înclinat numai spre rău; Că răutatea omului E mare, iar inima lui

Geneza 8:21

Miros plăcut s-a ridicat În fața Domnului. A stat Prea Sfântul, și S-a socotit: „N-am să mai blestem! Nimicit, Pământul – pentru oameni doar – Nu va mai fi, căci e-n zadar. Omul – de tânăr – înspre rău, Se-apleacă în sufletul său Și face din el un pustiu. N-am să lovesc tot ce e viu!

Iov 14:4

Dintr-o ființă necurată Ieși-va oare-un om curat?

Iov 25:4

Poate fi omul fără vină, ‘Naintea Domnului? Curat, Poate fi cel ce s-a-ntrupat Dintr-o femeie muritoare?

Psalmi 51:5

Prea bine știu că m-am născut În făr’de legi și sunt făcut, De a mea mamă, în păcat.

Isaia 53:6

La fel precum sunt niște oi Rătăcitoare, eram noi, Căci fiecare își vedea De drumul pe care-l avea. Pe El, Domnu-L făcu să cadă, Nelegiuirii noastre, pradă.

Marcu 4:19

Seama, lăsându-L înecat În mrejele averii lui Și-a-ngrijorării veacului.

Ioan 1:13

Ei, nu din sânge, sunt făcuți, Nici de vreun om n-au fost născuți, Căci nu sunt după voia firii, După dorința omenirii, Ci ei au fost și sunt, mereu, Născuți din Tatăl, Dumnezeu.

Ioan 8:44

Nu Dumnezeu vă este Tată, Ci diavolul, pentru că, iată, Că voi, cu toții, vă siliți, Ca poftele, să-i împliniți. El, ucigaș, s-a arătat, De la-nceput și nu a stat În adevăr, fiindcă-n el Nu este adevăr, defel. Întotdeauna, când mințește, Din ale sale doar, vorbește. În acest fel, ni se arată Că este al minciunii tată.

Fapte 14:16

În veacurile-ndepărtate, Lăsat-a Neamurile, toate, Să umble, precum ele vor, În căile plăcute lor,

Romani 1:24

De-aceea, iată, fraților, Pradă necurăției lor, Au fost lăsați, de Dumnezeu, Să-și facă poftele, mereu, Iar trupul și l-au necinstit.

Romani 11:30

După cum nici voi, bunăoară, N-ați ascultat, odinioară, De Dumnezeu, și după cum, Prin ne-ascultarea lor – acum – Voi, îndurare-ați căpătat,

Romani 13:14

Acum, luați dar seama bine, Și îmbrăcați-vă frumos, În Domnul nost’, Iisus Hristos. Grijă, de-acum, dragii mei frați, Nu trebuie să mai purtați Față de firea pământească, Să nu-i treziți pofta firească.”

Romani 2:14

Când Neamurile, așadar – În vremea-n care, nici măcar, Nu au această lege – dacă, Din fire, ele știu să facă, Lucruri pe cari Legea le cere, Arată, astfel, cu putere, Precum că singure-și sunt lege, Deși n-o au, se înțelege.

Romani 5:10

Dacă pe când pierduți eram Și drept vrăjmași ne socoteam, Cu Dumnezeu, ne-am împăcat Prin al Său Fiu, care Și-a dat Viața, drept jertfă, pentru noi, Cu-atât mai mult, să credeți voi, Acuma dar, dragii mei frați, Că dacă suntem împăcați Cu El, vom fi și mântuiți, Prin voia Lui – așa să știți!

Romani 5:9

Cu-atât mai mult, să știți apoi, Că dacă suntem socotiți, Acum, cu toți, neprihăniți, Prin al Său sânge, tot prin El, Noi, mântuiți, vom fi astfel, De a lui Dumnezeu mânie, Care e gata ca să vie.

Romani 6:12

Astfel, păcatul – fraților – În trupul vostru muritor, Să nu mai dormiteze-acum; Să nu călcați pe al său drum. De-al său îndemn, să n-ascultați, Iar poftele, să nu-i urmați.

Romani 7:18

Într-adevăr, iată, știu bine – Și, cu durere, pot să spun – Că n-am în mine, nimic bun; Nimic bun n-o să se găsească Ascuns, în firea pământească. Vreau să fac bine – am voință – Dar văd că mi-e cu neputință.

Romani 9:22

Și ce putem să spunem noi Atunci când Dumnezeu, apoi – Spre-a-Și arăta a Sa mânie Și-a Lui putere să se știe – A suferit, plin de răbdare – O vreme – niște vase care Ale mâniei sunt, din fire, Făcute doar, pentru pieire,

1 Corinteni 4:7

Căci cine te va face, oare, Pe tine, mai deosebit? Ce ai, fără să fi primit? Vreun lucru ai, cumva, pe care, Să nu îl fi primit tu, oare? Și dacă tu le-ai căpătat, Atunci de ce te-ai lăudat Cu lucrul astfel dobândit, Ca și cum nu l-ai fi primit?”

2 Corinteni 7:1

„Deci, dacă noi – biete ființe – Avem așa făgăduințe, Atuncea, trebuie să știm, Necontenit, curați, să fim, De-ntinăciunea trupului, Precum și de a duhului, Spre-a duce, până la sfârșit, Sfințirea noastră, negreșit, Trăind în frică, tot mereu, Față de-al nostru Dumnezeu.”

Galateni 3:22

Scriptura, însă, a-ncuiat Totul, acuma, sub păcat, Pentru ca în acest fel – iată – Făgăduința a fost dată Doar celor care, ne-ndoios, Și-au pus, credința, în Hristos.

Efeseni 2:2

În cari trăiați odinioară, Prin mersul lumii, bunăoară, După puterea domnului Cari este al văzduhului – A duhului care-a ieșit Lucrând, mereu, neobosit, În lungul și în latul zării, În toți fiii neascultării.

Efeseni 4:22

Adică să vă dezbrăcați De viața voastră, din trecut, De omul vechi ce l-ați avut – Cari dus se lasă, în vâltoare, După o poftă-nșelătoare –

Coloseni 1:21

Iată, pe voi cari, bunăoară, Străini erați, odinioară, Vrăjmași prin gândurile-acele, Prin ale voastre fapte rele, Acuma, El v-a împăcat, Cu Sine și, iertări, v-a dat,

1 Tesaloniceni 4:13

Dorim dar, fraților, ca voi Să n-aveți știre, despre cei Ce-au adormit – sărmani de ei – Să nu fiți prinși, de întristare, La fel ca și aceia care, Fără nădejde, s-au vădit.

1 Tesaloniceni 5:6

De-aceea, noi să nu dormim, Ci treji, mereu, să ne găsim Și să veghem, neîncetat, Pentru că timpul s-a scurtat.

1 Timotei 6:9

Cel care, bogății, dorește, Cade în laț și în ispite, În poftele nesăbuite Ce-i vatămă pe fiecare Și-apoi, îi duce, la pierzare.

Titus 3:3

Adu-ți aminte, că și noi, În vremile de dinainte, Ne-am arătat lipsiți de minte, Ne-ascultători și rătăciți, De pofte și plăceri robiți, Trăind numai în răutate Și-n pizmă, cu al nostru frate; Unii, pe alții, ne uram Și-n acest fel, ne dovedeam Vrednici de-a fi urâți chiar noi.

1 Petru 1:14

Niște copii cari ascultați. Târâți, să nu vă mai lăsați, În poftele ce le-ați avut, Pe vremea-n care n-ați știut.

2 Petru 2:14

De preacurvie, ne-ncetat, Ochii, mereu, le-au scăpărat Și astfel – de păcătuit – Că-s nesătui, s-au dovedit. Ei, tot mereu, în mreaja lor, Momi-vor sufletul celor Cari, nestatornici, au să fie. În inimi, au doar lăcomie, Pentru că ei – dragii mei frați – Sunt numai niște blestemați!

2 Petru 2:18

Ei, cu trufie, glăsuiesc, Lucruri deșarte, și momesc – Cu ajutorul poftelor Cărnii și-a desfrânărilor – Pe-acei care s-au ridicat, Care de-abia, doar, au scăpat De cei cari, după glasul firii, Trăiesc pe calea rătăcirii.

1 Ioan 2:16

Cele ce-n lume se găsesc – Deci pofta pământească-a firii, A ochilor, sau a privirii Și lăudăroșenia care, Mereu, e pe-a vieții cărare – Nu izvorăsc din Tatăl Sfânt: Ci sunt lumești, de pe pământ.

1 Ioan 2:8

Totuși, mă-ntorc și vă scriu vouă, Acuma, o poruncă nouă, Lucru care-i adeverit Și se referă, negreșit, Atât la El, cât și la voi, Ca să-nțelegeți mai apoi, Că întunericul dispare Și că lumina chiar răsare.