11 Zile și nopți, am petrecut Pe munte, sus, cum ați văzut. La patruzeci de zile-apoi, Mi-a adus Domnul – pentru voi – Tablele cari din piatră sânt, Pe care, al Său legământ Fusese, chiar atunci, înscris.
Pe munte-apoi, eu am urcat Și-acolo, Dumnezeu mi-a dat Acele două table mari, Din piatră – tablele pe cari, Așa după cum a promis, El, legământul, Și l-a scris – Pe care l-a-ncheiat cu voi – Iar eu vi l-am adus apoi. Eu, patruzeci de zile-am stat, Pe munte, sus. Nu am mâncat Nimic, în timpul petrecut Acolo, și nici n-am băut.
Aici fusese așezat Altarul, care-a fost lucrat Din aur și s-a folosit Pentru tămâie. Negreșit, Alăturea altarului, Chivotul legământului Era, de-asemeni, așezat – Și el, în aur, ferecat. Un vas de aur s-a adus – Cu mană – și-n chivot s-a pus. Toiagul lui Aron – la fel – Acolo a fost pus și el; Toiagul cari înfăptuise Minuni, atuncea înfrunzise. Tot în chivot, s-a mai aflat Și legământul încheiat De Dumnezeu – precum a zis – În tablele de piatră scris.
Când de la munte au plecat, Trei zile-apoi, ei au umblat. Chivotul legământului Cu mărturia Domnului, Mergea – mereu – ‘naintea lor Și-a căutat, pentru popor, Trei zile-n șir, un loc de tihnă, Unde să poată-avea odihnă.
În acest timp, poporul sta În tabără și-l aștepta Pe Moise, plin de nerăbdare. Văzând că el nu mai apare – Deși era demult plecat – Către Aron, a cuvântat: „Haide și fă un dumnezeu, Să meargă-n față-ne, mereu, Căci Moise, cari pe-al nost’ popor, Din țara Egiptenilor, L-a scos, iată, a dispărut Și nu mai știm ce s-a făcut!”
Domnul, cu Moise, când vorbea, Pe muntele Sinai ședea. Când a sfârșit de cuvântat, Table de piatră, El i-a dat, Lui Moise. Două au fost ele. S-a scris, pe tablele acele, Cu degetul lui Dumnezeu, Pentru ca astfel, tot mereu, Bine păstrate, să se ție, Spre a servi drept mărturie.