Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Deuteronom 9:1 - Biblia în versuri 2014

1 „Israele, ascultă-acum: Astăzi, pornești din nou la drum. Peste Iordan, ai să pășești Și-acolo ai să stăpânești Peste popoare mult mai mari Decât ești tu și mult mai tari, Având cetățile zidite Până la cer și întărite.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

1 Ascultă, Israel! Astăzi vei traversa Iordanul ca să iei în stăpânire națiuni mai mari și mai puternice decât tine, cu cetăți mari și fortificate până la cer,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

1 Ascultă, Israel! Astăzi veți trece Iordanul și veți ajunge pe celălalt mal al lui, ca să începeți să vă subordonați popoare mai mari și care au o mai mare forță decât voi. Ele locuiesc în orașe mari și fortificate până la cer.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

1 Ascultă, Israél! Astăzi treci Iordánul ca să intri și să iei în stăpânire popoare mai mari și mai puternice decât tine, cetăți mari și întărite [cu ziduri] până la cer,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

1 Ascultă, Israele! Astăzi vei trece Iordanul, ca să te faci stăpân pe niște neamuri mai mari și mai puternice decât tine, pe cetăți mari și întărite până la cer,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

1 Ascultă, Israele: astăzi treci Iordanul ca să intri să stăpânești neamuri mai mari și mai tari decât tine, cetăți mari și cu ziduri până la ceruri,

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Deuteronom 9:1
24 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

„Haideți, cetate să zidim, Și-un turn cari cerul să-l învingă, Cu al său vârf, să îl atingă” – S-au îndemnat – „s-avem un nume, Să nu fim risipiți în lume!”


În acest timp, poporul sta În tabără și-l aștepta Pe Moise, plin de nerăbdare. Văzând că el nu mai apare – Deși era demult plecat – Către Aron, a cuvântat: „Haide și fă un dumnezeu, Să meargă-n față-ne, mereu, Căci Moise, cari pe-al nost’ popor, Din țara Egiptenilor, L-a scos, iată, a dispărut Și nu mai știm ce s-a făcut!”


El a crescut, fără-ncetare, Și s-a făcut puternic, mare. Atât de mult s-a tot întins, Până când cerul l-a atins. Văzut fusese vârful lui, Din capătul pământului.


Și totuși, Eu am nimicit Poporul Amoriților Care ședea în calea lor, Ai cărui oameni se vădeau Că precum cedri-nalți erau, Iar în putere fost-au tari, Asemenea unor stejari. Iată că Eu le-am nimicit Roadele ce le-au dobândit, Din vârf și pân’ la rădăcină, Distrugerea fiind deplină.


Prin miazăzi, ei s-au suit, Iar în Hebron, când au sosit, Pe Ahiman și pe Șeșai Și-asemenea și pa Talmai – Cari toți fii, lui Anc, îi sânt – Ei i-au zărit, pe-acel pământ. De șapte ani era zidit Hebronul, când s-a construit Cetatea care se numea Țoan și care se găsea În al Egiptului ținut.


„Copiilor lui Israel, Ai să le spui, în acest fel: „Când treceți dar, peste Iordan Și veți intra în Canaan,


Atunci, de ce să ne suim? Cu ei, ca să ne războim? Dar frații noștri ne-au muiat Inima, când au cuvântat: „Poporul țării – ca măsură – Este mai mare, la statură. Cetățile ce le-a durat, Până la cer, s-au înălțat. Între ai ei locuitori, Sunt și ai lui Anac feciori.”


Atunci El va fi izgonit Pe toate neamurile cari În țară sunt și-s mult mai tari Decât sunteți, acuma, voi.


Peste Iordan veți trece voi, În stăpânire să luați Țara pe care-o căpătați – De la al vostru Dumnezeu – Ca să ședeți în ea, mereu.


Când de Iordan, veți trece voi, Intrând în țara voastră-apoi – Pe care-al vostru Dumnezeu V-o dă s-o stăpâniți mereu – Voi, pietre mari, să adunați Pe care să le ridicați, Iar după ce o să sfârșiți, Cu var, o să le tencuiți.


Astă poruncă v-am dat eu, Atuncea: „Domnul Dumnezeu, Țara vi-o dă, s-o stăpâniți. La luptă dar, voi să porniți. Pe toți bărbații de război Să-i înarmați, iar ei, apoi, Să se așeze-n fruntea lui – Adică a poporului – Ca să se lupte-n acest fel, Lângă întregul Israel.


„Să ai luare-aminte multă – Acum – Israele, și-ascultă Ce te învăț – porunci și legi – Pe care vreau să le-nțelegi Și-n urmă, să le împlinești, În țara ce ai s-o primești Acuma, de la Dumnezeu – Acela care-a fost, mereu, Domn, pentru-ai tăi părinți. Să știi


Din fața ta, a izgonit Mari neamuri, și ți-a dăruit Țara în care locuiau, Pe care ei o stăpâneau.


„Iată că Dumnezeul tău Nu-Și va călca cuvântul Său, Ci te va duce – cum a zis – În țara care a promis Părinților tăi – cum se știe – Că dăruită-ți va fi ție. El, cu Avram, a povestit Și cu Isac a mai vorbit Și-apoi cu Iacov. Le-a promis Că îți dă țara cea de vis. Vei stăpâni cetăți mai mari – Multe și bune – dar pe cari Tu nici măcar nu le-ai zidit,


„Atuncea când Dumnezeu are Să te aducă-n țara care O să ți-o dea în stăpânire Și-o vei avea de moștenire, Va izgoni, din fața ta, Neamuri care, în ea, vor sta: O să-i gonească pe Hetiți, Pe Ghirgasiți și pe-Amoriți; Apoi, tot neamul Canaanit, Urmat de neamul Ferezit, De al Heviților popor Și de al Iebusiților. Aceste șapte neamuri mari – Puternice și mult mai tari Decât ești tu – vor fi gonite, Din fața ta și nimicite.


„Prin tabără, vă-mprăștiați, Căci trebuie, porunci, să dați, Poporului. Să îi vorbiți, În acest fel: „Vă pregătiți Merinde, căci trei zile sânt, Și veți intra pe-al vost’ pământ. Peste Iordan o să pășiți, Să mergeți ca să cuceriți Țara pe care-n stăpânire, Domnul vi-o dă, drept moștenire.”


Până când le va da odihnă Domnul, și au să aibă tihnă – La fel precum aveți și voi – În țara lor. Abia apoi, Vă veți întoarce-n țara care Aflată-i spre soare răsare, În astă parte de Iordan, S-o stăpâniți, cum vă e-n plan.”


Domnul atunci – ai auzit – Despre un munte a vorbit. Dă-mi mie muntele acel, Căci Anachimii stau în el. Ei au cetăți mari și-ntărite Care din piatră sunt zidite. Dar cred că Domnul e cu mine Și nimeni, piept, nu îmi va ține, Încât în urmă socotesc Să pot ca să îi izgonesc Din locu-n care-au locuit, După cum Domnu-a poruncit.”


Poporu-ndată a ieșit, Din corturi și s-a pregătit Să treacă prin Iordan. Atunci – Cum Iosua a dat porunci – Preoți-n frunte au pornit. Poporu-n urmă a venit Și-astfel, chivotul, l-au urmat.


Apele care au venit De sus, pe dată s-au oprit. Grămadă-apoi, s-au înălțat Și-ncremenite ele-au stat, Aflându-se la depărtare Față de o cetate care, „Adam”, atunci era chemată, Fiind lângă Țartan, aflată; Iar apele care erau În jos și care se scurgeau Udând mereu acea câmpie – Care, așa precum se știe De către toți – este chemată Ca fiind drept „marea Sărată”, S-au scurs de tot, de s-a uscat Albia-n care s-au aflat. Astfel, prin albia uscată, Poporul a trecut îndată, Punându-și corturile lui, În fața Ierihonului.


Și-a-ntors privirea înapoi, Spre preoții poporului: „Chivotul legământului, Să-l ridicați” – le spuse el – „Și-n urmă-ntregul Israel Să vină după voi, de-ndat’!” Preoți-atunci au ridicat Chivotul legământului. Întreg poporu-n urma lui S-a rânduit și l-a urmat.


Era a zecea zi din an – În luna-ntâi – când, din Iordan, Întreg poporul a ieșit Și la Ghilgal a poposit, Spre Ierihon, în partea care Aflată-i spre soare răsare.


„Intrați în albie de-ndat’, Ca să luați din locu-n care, Chivotul stă, în așteptare, Câte o piatră, iar apoi, Pe umăr, duceți-o cu voi. O piatră, pentr-o seminție, O să luați, ca să vă fie


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ