13 De Domnul, tu vei fi iubit Și fi-vei binecuvântat, Sporind în număr, ne-ncetat. Atuncea, Domnul Dumnezeu Va binecuvânta, mereu, Rodul – din trupul tău ieșit – Precum și ceea ce-a rodit Pământul tău: grâul câmpiei Și untdelemnul, mustul viei, Rodul cirezilor de vite – Care pe câmp sunt risipite În număr mare – iar apoi, Și rodul turmelor de oi. Acestea se vor fi-ntâmplat În țara care a jurat Domnul, părinților, s-o dea, Urmașilor ce-i vei avea.
13 El te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți. Va binecuvânta rodul pântecului tău și rodul pământului tău, grânele tale, mustul tău și uleiul tău, creșterea cirezilor tale și creșterea turmelor tale în țara pe care a promis părinților tăi că ți-o va da.
13 El vă va iubi, vă va binecuvânta și vă va înmulți. Va binecuvânta uterul femeilor voastre și productivitatea terenurilor voastre agricole. Va aduce binecuvântarea Sa în producția voastră de grâu, de must și de ulei. El va favoriza creșterea cirezilor voastre și creșterea turmelor voastre în țara despre care a promis strămoșilor voștri că vă va fi dată vouă (ca urmași ai lor).
13 El te va iubi, te va binecuvânta și va face să te înmulțești; va binecuvânta rodul trupului tău și rodul pământului tău: grâul tău, mustul și uleiul tău, fătul vitelor tale și al oilor turmei tale pe pământul pe care a jurat părinților tăi că ți-l va da.
13 El te va iubi, te va binecuvânta și te va înmulți; va binecuvânta rodul trupului tău și rodul pământului tău, grâul tău, mustul și untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite și rodul turmelor tale de oi, în țara pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da.
13 și te va iubi și te va binecuvânta și te va înmulți și va binecuvânta rodul pântecelui tău și rodul ogorului tău, grâul tău și mustul tău și untdelemnul tău, fătul vacii tale și înmulțirea oilor tale în țara pe care a jurat părinților tăi că ți‐o va da.
Doamne, al nostru Dumnezeu, Tu care Te areți mereu Mare a fi și-nfricoșat, Tu care nu ai lepădat Cuvântul legământului, Pe cari l-ai dat poporului, Să nu privești ca ne-nsemnat Ceea ce noi, neîncetat, Din vremuri vechi am suferit, De când părinții ne-au trăit. Să nu privești drept ne-nsemnat, Ce-au suferit, neîncetat, Toți căpitani-aceia cari, Peste popor au fost mai mari, Cu împărați și cu preoți, Precum și cu prorocii toți. Să nu privești ca ne-nsemnat, Ce-am suferit noi, ne-ncetat – Noi cari suntem al Tău popor – Din vremea împăraților Asiriei și pân’ acum Când de pe al robiei drum, Din nou, în țară, am intrat.
Doar văd destul de bine eu, Că-n toate, Tu l-ai ocrotit – Tot ce-i al lui, Tu ai păzit Și-apoi ai binecuvântat Ceea ce mâna i-a lucrat. Acum, turmele lui fiind În număr mare, se întind
Iov de la Domnu-a căpătat – Pentru-ale lui bune purtări – Noian de binecuvântări, Mai mult ca-n primi ani de viață. Cu-n zâmbet blând pe a sa față, Bătrânul Iov, acum, privea Averea-i mare, căci avea Patrusprezece mii de oi, Cămile șase mii, iar boi, Perechi o mie – numărat – La care s-au adăugat O mie măgărițe; iar Pe lângă bogății, drept dar,
El are asemănare Cu un pom ce-a fost sădit Lângă un izvor – pom care Își dă rodul pârguit Chiar la vremea potrivită; Veșnic este înverzit. Orice muncă isprăvită Fi-va, căci, la bun sfârșit, Duce totul. Cei răi, însă,
Voi trebuie, ca tot mereu, Să Îl slujiți pe Dumnezeu; Iar Eu voi binecuvânta, Mereu, pâinea și apa ta, Și toate bolile apoi, Am să le-ndepărtez de voi.
Când Domnul binecuvântează, Dă bogății și-ndestulează, Iar binecuvântarea dată N-o va lăsa a fi urmată De întristări sau de necaz Ce-nlăcrimează-al tău obraz.
Când Eu am să Mă-ntorc spre voi, Veți crește-n număr mai apoi, Și o să umpleți tot pământul Acelei țări, căci legământul Pe care Eu, la început, L-am încheiat, va fi ținut.
Acela care Mă iubește, Poruncile, Mi le păzește. Acel, de care-s iubit Eu, Iubit va fi, de Tatăl Meu, Iar Eu îl voi iubi pe-acel Și-am să Mă las văzut de El.”
Priviți dar, cu luare-aminte: Țara vă este înainte. Trebuie numai să intrați Și-n stăpânire s-o luați, Pentru că Domnul a promis, Părinților voștri și-a zis, Atuncea când El a jurat, Că ăst ținut trebuie dat, Pentru Avram, Isac și-apoi Iacov, precum și pentru voi Care sunteți sămânța lor, Alcătuind acest popor.”
Nimic din ce e blestemat Și trebuie a fi dărmat Ca astfel să se nimicească, De mâini să nu ți se lipească, Pentru ca Dumnezeu să fie Întors, de la a Sa mânie Și să se-ndure-apoi, de tine, Să-ți dea iertări, să-ți meargă bine, Să te-nmulțească ne-ncetat, Așa precum El a jurat Părinților, când le-a vorbit,
„Dacă ai să asculți, mereu, De al tău Domn și Dumnezeu Și-ai să-mplinești, necontenit, Poruncile ce le-ai primit, Astăzi, din partea Lui, în toate, Tu vei avea întâietate, Între popoarele cari sânt Pe fața-ntregului pământ.
Cu bunătăți, tu – negreșit – De Domnul, fi-vei copleșit, Sporindu-ți rodul trupului, Al turmei și-al pământului, În țara pe cari a jurat, Părinților tăi, ne-ncetat, Că El are să ți-o dea ție, În stăpânire, pe vecie. Domnul în țară-o să te pună
Domnul, apoi – pe fiecare – Vă va aduce-n țara care Părinții voștri locuiau Și-n stăpânire o aveau. Acolo, bine vă va face Și înmulțiți veți fi, în pace, Încât pe-ai voști’ părinți apoi, Aveți să îi întreceți voi.