23 Atuncea când ați auzit Glasul cel care a venit Din întunericul întins, Când muntele era aprins, Ai voști’ bătrâni și cu cei cari, În seminții, erau mai mari, De mine s-au apropiat Și-n acest fel au cuvântat:
23 Când ați auzit glasul din mijlocul întunericului, în timp ce muntele ardea, toate căpeteniile semințiilor voastre și toți bătrânii voștri s-au apropiat de mine
23 Când ați auzit vocea care vorbea din mijlocul întunericului, în timp ce muntele (părea că) ardea, conducătorii triburilor voastre și bătrânii consilieri ai poporului, s-au apropiat de mine
23 Când ați auzit glasul acela din mijlocul întunericului și pe când tot muntele era aprins, căpeteniile semințiilor voastre și bătrânii voștri s-au apropiat toți de mine
23 Și a fost așa: când ați auzit glasul din mijlocul întunericului, și muntele ardea cu foc, v‐ați apropiat spre mine toți capii semințiilor voastre și bătrânii voștri
Atunci când el are să vie, Sosirea lui are să fie Răspuns la cererea pe care Tu și întreaga adunare Ați înălțat-o Domnului, Lângă Horeb, când glasul Lui N-ați vrut ca să-l mai auziți Căci vă temeați să nu pieriți. Acolo, când tu auzeai, Glasul lui Dumnezeu, ziceai: „Nu vreau să-L mai aud, mereu, Pe Domnul Dumnezeul meu. Nu vreau să văd focul cel mare, Ca să nu mor.” Deci, ascultare,
Aceste vorbe, le-a rostit Domnul, când vouă va vorbit, Pe muntele Horebului, Șezând în para focului, Fiind, de nor, înconjurat Și-n neguri dese, îmbrăcat. Voi toți, atunci, ați auzit Cuvintele ce le-a rostit – N-a fost nimic adăugat. Totul în piatră-a fost săpat, Iar tablele acele-apoi, Mi le-a dat mie, pentru voi.
„Acum, prin voia Domnului, Noi am privit la slava Lui Și glasul Său l-am auzit, Din para focului ieșit. Azi, auzit-am al Său glas Și totuși, vii, noi am rămas.