4 Atuncea, primul ei bărbat – Cel de la care a plecat – Nu va putea ca înapoi, Nevastă, să și-o ia apoi, Căci nu-i este îngăduit, Pentru că ea s-a pângărit, Iar acest lucru – vă pot spune – Că nu-i decât o urâciune – Și tot așa, va fi, mereu – Pentru-al tău Domn și Dumnezeu.”
4 atunci primul soț, care a alungat-o, nu va mai putea să se recăsătorească cu ea, după ce ea s-a pângărit. Aceasta ar fi o urâciune înaintea Domnului. Să nu aduci vreun păcat asupra țării pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți-o dă ca moștenire.
4 primul soț – care îi oferise ocazia să plece – nu va mai putea să se recăsătorească cu ea, după ce ea s-a dezonorat (recăsătorindu-se). Revenirea la primul ei soț ar fi un lucru oribil înaintea lui Iahve! Să nu aduceți vreun păcat peste țara pe care Iahve – Dumnezeul vostru – v-a dat-o ca moștenire.
4 soțul ei dintâi care a trimis-o nu mai poate s-o ia ca să-i fie din nou soție după ce ea s-a întinat. Pentru că acesta este un lucru abominábil înaintea Domnului. Să nu păcătuiești [astfel] în țara pe care Domnul Dumnezeul tău ți-o dă ca moștenire!
4 atunci bărbatul dintâi, care îi dăduse drumul, nu va putea s-o ia iarăși de nevastă, după ce s-a pângărit ea, căci lucrul acesta este o urâciune înaintea Domnului, și să nu faci vinovată de păcat țara pe care ți-o dă de moștenire Domnul Dumnezeul tău.
4 bărbatul ei cel dintâi care a lăsat‐o nu va putea s‐o ia ca să‐i fie iarăși nevastă după ce ea s‐a întinat; căci este o urâciune înaintea Domnului și să nu faci să păcătuiască țara pe care ți‐o dă Domnul Dumnezeul tău de moștenire.
„El zice: „Dacă, un bărbat Își lasă soața și-a plecat Și-n urmă va ajunge ea, A fi nevasta altuia, Va mai veni oare-napoi Primul ei soț, la ea, apoi? Atuncea, însăși țara toată Nu va ajunge necurată? Iată că și tu, negreșit, Cu mulți ibovnici ai curvit Și-acum găsești că este bine, Ca să te-ntorci din nou, la Mine?”
Dar în cetățile pe care Poporul astei țări le are – Țară pe cari, în stăpânire, Domnul ți-o dă, ca moștenire – Nu vei lăsa nici o suflare De viață-ntre-ale lor hotare.
Dacă și-acest ultim bărbat – Cu care ea s-a măritat – O va urî, are-nvoire, O carte pentru despărțire Să-i scrie și să i-o aducă Și-apoi, s-o lase să se ducă. Dacă bărbatul, bunăoară – Din întâmplare – o să moară,
S-a mâniat pe mine-apoi, Domnul, de vină fiind voi Și de aceea a jurat Că eu nu am să fiu lăsat Să trec Iordanul, să apuc, În țara voastră, să vă duc Și să pășesc, cu mulțumire, Privind a voastră moștenire.