Biblia Todo Logo
အွန်လိုင်း သမ္မာကျမ်းစာ

- ကြော်ငြာတွေ -




Amos 6:13 - Biblia în versuri 2014

13 Iată, vă bucurați – vă zic – Numai de lucruri de nimic Și spuneți plini de încântare: „Nu prin tăria noastră, oare, Am dobândit puterea noi?”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ


နောက်ထပ်ဗားရှင်းများ

Noua Traducere Românească

13 Voi vă bucurați că ați cucerit Lo-Debarul și ziceți: „Oare nu prin puterea noastră ne-am însușit noi Karnaimul?“.

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia în Versiune Actualizată 2018

13 Voi vă bucurați de ce s-a întâmplat la Lo Debar; și ziceți: ‘Oare nu prin forța noastră am cucerit noi Carnaimul?’

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

13 Vă bucurați pentru Lo-Debár și ziceți: «Oare nu prin puterea noastră am luat pentru noi [cetatea] Carnáim?».

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

13 Vă bucurați de lucruri de nimic și ziceți: „Oare nu prin tăria noastră am câștigat noi putere?”

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ

Traducere Literală Cornilescu 1931

13 Voi, care vă bucurați în lucru de nimic, care ziceți: Oare nu ne‐am luat noi coarne prin puterea noastră?

အခန်းကိုကြည့်ပါ။ ကော်ပီ




Amos 6:13
36 ပူးပေါင်းရင်းမြစ်များ  

Cât a fost el stăpânitor Peste al Siriei popor, Veni Ioas – acela care, Pe Ioahaz, părinte-l are – Și cu război câștigă el, Cetăți pe care Hazael Le smulse de la Ioahaz, În vremurile de necaz. Ioas, trei lupte, a purtat Cu Siria, și-a câștigat Cetățile, în urma lor, Pierdute de al său popor.


Ieroboam luă apoi, Hoatrul țării, înapoi – Din a Hamatului intrare Și până la câmpul cel mare – După cuvântul Domnului Rostit prin Iona, robul Lui, Pe care îl avea proroc. Din Gat-Hefer era, de loc, Prorocul. El este cel care, Pe Amitai, părinte-l are.


Din pricina averii care Atât de mult mi s-a sporit –


Dacă mă bucuram când greu Era-ncercat dușmanul meu – Când se afla-n nenorocire Eu să tresalt de fericire;


Încrederea îi e zdrobită Și-o pânză de păianjen are, Drept sprijin. El nu este tare:


Pe casa lui e bizuit, Dar adăpost nu a găsit În ea, căci de necazul vine, ‘Geaba de-ai ei pereți, se ține!


Împărații, toți, se scoală, Domnitori se sfătuiesc, Și-mpreună se răscoală Contra Domnului ceresc Și-mpotriva Celui care Este al Său Uns, zicând Prinși de o furie mare: „Hai să strângem al nost’ rând,


La cei făloși, eu am strigat: „Nu vă făliți!” Am cuvântat Și celor răi și-astfel le-am spus: „Nu vă mai țineți capul sus!


Capul, să nu vi-l ridicați Atât de sus! Când cuvântați, Din vorbele ce le rostiți, Trufași, să nu vă dovediți!


Fii vesel tinere! Nu sta, Posac, în tinerețea ta. Bucură-ți inima, cât ești Tânăr și vesel să pășești Pe căile ce sunt plăcute Ochilor tăi. Tinere, du-te! Însă să ții minte, mereu, Că pentru toate, Dumnezeu Te va chema la judecată.


Iată dar, ce s-a întâmplat, Pe când în Iuda, împărat, Era Ahaz, cari se vădea Fiu, lui Iotam și Ozia. Atunci Rețin, cari așezat Era-n Siria împărat, Și cu Pecah – cu cel pe care, Ramalia, drept fiu, îl are Și-n Israel a stăpânit – Peste Ahaz au năvălit. Către Ierusalim plecară Și-acolo îl înconjurară Pe-Ahaz, voind să-l nimicească, Dar n-au putut să-l biruiască.


Când pe Ahaz îl întâlnești, În felu-acesta să-i vorbești: „Ia seama și fii liniștit! De teamă, nu fi stăpânit, Din pricină că doi tăciuni, Doar ca să fumege, sunt buni! N-ai teamă de Rețin – cel care Este în Siria mai mare – Și nici de-al lui Remalia


„Poporul a disprețuit Apele care au ieșit De la Siloe, curgând lin, Căci i-a plăcut – mai mult – Rețin, Acela care se vădea Fecior al lui Remalia


„Pentru că voi vă veseleați Necontenit, când jefuiați Tot ceea ce se dovedea Că este moștenirea Mea! Ca o juncană, voi săreați, Mereu, în iarbă! Nechezați Asemeni unor armăsari Ce se vădeau focoși și tari!”


„Domnul a zis: „Cel înțelept Să nu se țină că-i deștept. Să nu se laude că are, Cumva, înțelepciune mare. Dacă e tare cineva Să nu se laude, cumva, La nimeni, cu a lui tărie. Bogatul, cu-a lui bogăție, Să nu se laude nici el.


Să spui: „Acela cari, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, În acest fel a glăsuit: „Mare necaz am, negreșit, Pe tine, cel care – pe tron – Ești în Egipt drept Faraon, Pe tine, mare crocodil Al apelor, cari despre Nil, Ai zis așa: „E râul meu, Căci făcător al său sunt eu!”


În felu-acesta, mai târziu, Se va preface-ntr-un pustiu Tot al Egiptului pământ Și ști-veți că Eu, Domnul, sânt. Acestea se vor fi-mplinit, Pentru că el a glăsuit, Zicând că: „Nilul e al meu, Căci făcătorul lui, sunt eu!”


De-aceea iată, domnul meu, Sfatul pe care ți-l dau eu: Capăt să pui păcatelor, Precum și făr’delegilor Pe care tu le săvârșești! Neprihănit doar, să trăiești! Ai milă de nenorociți, De cei care sunt asupriți Și poate ai să reușești Ca fericirea să-ți lungești!”


Pe-acoperiș el s-a suit Și-n acest fel a glăsuit: „Dar Babilonu-acesta, oare, Nu e cetatea cea mai mare? Nu-i locul ce mi l-am dorit, Pe care mi l-a construit Puterea mea și bogăția, Ca să-mi slăvească măreția?”


Văzându-i fața mâniată, Domnul îndată a făcut Un mic arbust de a crescut Care, pe Iona, l-a umbrit Cu frunza, și l-a-nveselit.


Când acea zi o să sosească, Nu are să mai trebuiască, Obrazul să îți fi roșit Pentru ceea ce-ai făptuit, Pentru păcatul tău știut Cari împotrivă-Mi l-ai făcut. Atuncea, din mijlocul tău, Voi scoate tot ce este rău. Trufașii fi-vor scoși afară Și n-ai să te mai îngâmfi iară, În clipa-n care ai tăi sânt Aflați pe muntele Meu sfânt!


Atunci, spre Înger, m-am uitat Uimit și-apoi l-am întrebat: „Ce e cu coarnele acele? Ce vor ca să însemne ele?” El zise: „Aste coarne sânt Acelea cari, peste pământ, Pe Iuda l-au împrăștiat, Ierusalimul totodat’, Și au făcut, apoi, la fel, Și cu întregul Israel.”


Când voi o să vă tânguiți Și când veți plânge-amar, să știți, Că lumea bucura-se-va. Nu vă-ntristați, de-așa ceva, Căci preschimbată o să fie Tristețea voastră-n bucurie.


Voi, însă, văd că vă făliți, Cu laudele. Dar să știți, Că toate laudele-acele Nu sunt decât doar lucruri rele.


Locuitorii care sânt Pe fața-ntregului pământ, Cuprinși vor fi, de bucurie, Și-apoi, cu mare veselie, Daruri, își vor trimite ei, Căci au murit proroci-acei Care, mereu, i-au chinuit, În vremea-n care au trăit.


Via au strâns și au călcat Struguri-n teascuri, după care A fost o veselie mare, Căci au mâncat și au băut Și bucuroși au petrecut. În case-apoi când au intrat, Pe-Abimelec, l-au blestemat,


Chivotul legământului A fost luat și-apoi adus În tabără, unde l-au pus În mijlocul poporului. Poporul, la vederea lui – De bucurie – a strigat, Încât pământul s-a mișcat.


ကြှနျုပျတို့နောကျလိုကျပါ:

ကြော်ငြာတွေ


ကြော်ငြာတွေ