18 „La noi, a fost un obicei: Dacă ceva se petrecea, Toată suflarea își spunea: „Mergem în Abel, să-ntrebăm, Să știm dar, cum să procedăm”, Iar pricinile cari erau, În felu-acesta, se-ncheiau.
Ioab, atunci, s-a arătat Și-apoi femeia l-a-ntrebat: „Tu ești Ioab? Tu ești cel care Conduci această oaste mare?” „Eu sunt!”– răspunse el de-ndat’ – „Să-mi spui, de ce am fost chemat?” „Mă iartă dacă îndrăznesc, În fața ta, ca să vorbesc” – Zise femeia – „dar aș vrea, Seamă să iei, la vorba mea.” „Ascult!” – spuse Ioab. „Ce vrei?”
Iată, astă cetate mare E-n numărul acelor care Cele mai credincioase sânt, Pe al lui Israel pământ, Și pot să-ți spun, în acest fel, Că ea e mamă-n Israel! De ce vrei tu ca să lovești Cetatea și s-o nimicești? Vrei tu ca moștenirea care Al nostru Dumnezeu o are, Să o zdrobești? Crezi că faci bine?”