16 Dar o femeie a venit, Care-n cetate-a locuit. Astă femeie se vădea Că multă-nțelepciune-avea. Ea a strigat, către popor: „Opriți-vă dar, fraților! Vă rog ca să mă ascultați Și pe Ioab să îl chemați! Să îi mai spuneți că doresc Să vină-aici, să îi vorbesc!”
16 Atunci a strigat o femeie înțeleaptă din cetate: „Ascultați, ascultați! Spuneți-i, vă rog, lui Ióab: «Apropie-te până aici, căci vreau să-ți vorbesc!»”.
16 Atunci, o femeie înțeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultați, ascultați! Spuneți, vă rog, lui Ioab: ‘Apropie-te până aici, căci vreau să-ți vorbesc!’”
El, o femeie, cunoștea, Cari iscusită se vădea. Astfel, îndată, a trimis, Soli la Tecoua și i-a zis: „Fă-te că ești nemângâiată Și-apoi, să plângi dar, îmbrăcată Cu-acele straie ale tale Cari folosite-s pentru jale. De-asemenea, te mai îndemn, Să nu te ungi cu untdelemn. Să fii ca o femeie care, Cuprinsă e, de întristare Și-și plânge-un mort, de multă vreme. Să faci cum spun și nu te teme!
Ioab, atunci, s-a arătat Și-apoi femeia l-a-ntrebat: „Tu ești Ioab? Tu ești cel care Conduci această oaste mare?” „Eu sunt!”– răspunse el de-ndat’ – „Să-mi spui, de ce am fost chemat?” „Mă iartă dacă îndrăznesc, În fața ta, ca să vorbesc” – Zise femeia – „dar aș vrea, Seamă să iei, la vorba mea.” „Ascult!” – spuse Ioab. „Ce vrei?”
Ea a vorbit poporului – Care-n cetate locuia – Cu-nțelepciunea ce-o avea Și astfel, l-a înduplecat. Capul lui Șeba l-au tăiat Și pe deasupra zidului, L-a aruncat poporului Care cetatea-a-mpresurat. Ioab, atunci, a ridicat Împresurarea și-a pornit, Către Ierusalim, grăbit, Iar cei care erau cu el, Acasă s-au întors, astfel.
Dar Daniel a glăsuit, Cu minte și cu judecată, Când căpetenia-nsărcinată Cu prinderea-nțelepților Și-apoi cu omorârea lor, În a lui față a venit, Ca să îl piardă, negreșit. Acel care a căpătat Porunca de la împărat Să îi omoare, se numea Drept Arioc și se vădea A fi mai marele pe care Ceata străjerilor îl are.
Nabal, era numele lui Și-apoi, nevasta omului, Abigail, era chemată. Ea avea multă judecată, Era deșteaptă și frumoasă, Iar firea ei era voioasă. Nabal, bărbatul ce-l avea, Om rău și aspru se vădea, Fiind, astfel, de toți, urât. El, din Caleb, s-a pogorât.